Dedesubturile afacerii cu parcări sub parcuri
0Un timişorean susţine că asocierea pentru construirea parcărilor subterane ridică mari semne de întrebare. Ioan Ispas a pus lupa pe caietul de sarcini şi pe modelul de contract şi concluzia la care a ajuns este una singură: se pregăteşte un tun.
Timişoreanul Ioan Ispas a transmis pe adresa reacţiei „Adevărul de Seară Timişoara” o sesizare în care reclamă că afacerea cu parcări subterane este cusută cu aţă albă. Potrivit contractului de asociere, la finalul investiţiei zonele verzi sub care se construiesc parcări se readuc la starea iniţială.
„Se intră cu drujbele în parcuri, se taie copaci, ca în final să se pună un strat de sol, de grosime nespecificată în caietul de sarcini, pe care o doreşte investitorul, evident cât mai mică, pe care abia dacă va creşte ceva iarbă şi, eventual, nişte copăcei bonsai”, susţine timişoreanul. „Din câte ni s-a explicat nouă, la Parcul Botanic este vorba de o zonă de gazon, nu de arborii valoroşi, iar în alte zone, unde se intervine, trebuie să se refacă starea iniţială”, a spus consilierul local Ciprian Bogdan, membru al comisiei de licitaţie.
Contract „beton”
Timişoreanul mai sesisează că documentul de asociere prevede măsuri de siguranţă „beton” pentru investitorul care urmează să construiască parcările, astfel încât, orice s-ar întâmpla banii să fie recuperaţi. Unul din articole prevede ca, în cazul în care firma începe lucrarea, iar municipalitatea încetează contractul, Consiliul Local va plăti investiţia făcută până în momentul respectiv, dar şi sumele calculate ca şi profit pe toată durata contractului.
„Nu poţi să pui firma să ia un credit de la bancă şi după aceea să opreşti. Sunt măsuri care se pun în orice contract. Din punct de vedere juridic, stau în picioare”, a mai
explicat Ciprian Bogdan.
Licitaţie greoaie din dezinteres
Administrarea Domeniului Public a organizat până acum două licitaţii pentru construirea unor parcări subterane sub Parcul Botanic, sub Punctele Cardinale şi în zona BNR. Nimeni însă nu s-a arătat interesat. La ultima şedinţă de Consiliu Local o firmă româno-austriacă s-a arătat interesată să construiască două parcări subterane în Piaţa Operei şi Piaţa Unirii, dar locaţiile nu sunt disponibile.