De ce este pericol public Ionelaş? Cu el în libertate, mafia imobiliară ar da şi alte "tunuri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul l-a arestat pe Cârpaci din cauza pericolului public reprezentat de baştan. Magistratul a reţinut mai mai multe motive, unul dintre ele fiind că eliberarea lui Cârpaci "ar putea încuraja şi alte persoane în vederea comiterii unor infracţiuni similare".  „Inculpatul Ionel Sandner, fost Cârpaci, zis Ionelaş” a făcut recurs la decizia de arestare, recurs ce se va judeca la Curtea Supremă.

Ionelaş Cârpaci este un pericol public. Aceasta este concluzia la care a ajuns judecătorul care a decis arestarea baştanului. Magistratul a reţinut că „sunt indicii temeinice că inculpatul, împreună cu Kelemen Francisc, Todor Sorin Johann, Cârpaci Crăciun şi alţi făptuitori (n.r. funcţionarii publici Constantin Pascu şi Petru Turpan, dar şi notarii Safta Criste şi Teodora Noţingher) s-au constituit într-o asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, fiecare având rol pe etape în acest sens”. Judecătorul a tras această concluzie coroborând toate piesele de la dosar: înscrisuri, declaraţii de martori şi învinuiţi, dar şi expertize grafologice. În motivarea deciziei de arestare a baştanului Cârpaci, judecătorul a mai arătat că lăsarea în libertate a lui Ionelaş ar putea duce la escaladarea activităţilor mafiei imobiliare.

Reacţie eficientă

„Autorităţile judiciare trebuie să aibă o reacţie eficientă pentru contracararea fenomenelor infracţionale grave, care pun în pericol însăşi ordinea publică, deoarece astfel de fapte ar putea crea dezechilibre majore în ceea ce priveşte circuitul civil al imobilelor, iar acest fapt ar dăuna întregii societăţi şi ar putea încuraja şi alte persoane în vederea comiterii unor infracţiuni similare”, arată judecătorul.

Acuzaţii nefondate

Decizia judecătorului a fost influenţată şi de faptul că baştanul nu a avut o atitudine sinceră, nu a recunoscut faptele şi a încercat să-şi creeze o imagine favorabilă. Procurorul care îl anchetează pe Ionelaş Cârpaci a încercat să îl convingă pe judecător că baştanul a încercat să le influenţeze în declaraţii pe persoanele implicate în dosar.

Mărturiile date de membrii „reţelei Cârpaci” nu arată însă că Ionelaş ar fi făcut presiuni asupra lor. „Faptul că numiţii...susţin o anumită poziţie în raport cu faptele de care este acuzat inculpatul Sandner Ionel nu înseamnă că  inculpatul i-a influenţat în declaraţii pe aceştia, neexistând nicio dovadă în acest sens”, a mai reţinut judecătorul.

Reţeaua lui Cârpaci: notari şi funcţionari


Ionelaş Cârpaci a fost arestat preventiv 29 de zile printr-o decizie a Sceţiei Penale a Curţii de Apel Timişoara, emisă miercuri seara. Acesta a declarat recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Numele grele care apar în dosarul de arestare a lui Ionel Sandner, alias Ionelaş Cârpaci sunt ale notarilor Safta Criste, soţia fostului procuror general al României, şi Teodora Noţingher . Acestora li se adaugă funcţionarii de la Cadastru, Remus Crudu şi Petre Turpan, dar şi angajaţii Primăriei Timişoara, Constantin Pascu şi consilierul juridic Cristina Vasilescu. Pe lângă cei amintiţi mai apar Francisc Kelemen, Crăciun Cârpaci, Manuel Comşa, Aurelia Popescu şi Sorin Johann Todor, asociaţi ai lui Ionelaş, fiecare având câte un rol în afacere. „Se poate reţine că sunt indicii temeinice că inculpatul şi alţi făptuitori s-au constituit într-o asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, fiecare având rol pe etape în acest sens", arată procurorul de caz în cererea de arestare a baştanului Ionelaş Cârpaci. Probele pe care se bazează cererea procurorului sunt coroborări ale pieselor din „puzzle": înscrisuri, documente ale martorilor şi învinuiţilor, dar şi expertize realizate în anchetă.  Citeşte aici mai multe detalii despre arestare!

image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite