Cu ce bani se făceau cumpărăturile în Banatul de altă dată: Coroana Austro-Ungară avea inscripţia şi în limba română

Din perioada medievală până în zilele noastre, banii care circulau în Banat erau strâns legaţi de cei care administrau această zonă. Leul a intrat de abia după 1919.

Cele mai vechi monede mediavale din Banat au fost emise de Regatul Maghiar, încă de pe timpul dinastiei Arpadiene. Când Timişoara devine capitala Ungariei, o dată cu mutarea lui Carol Robert de Anjou în cetate (1316-1323), au apărut Denarii de aur. În 1325, un nou tip de monedă de aur a început să fie folosit: florenil (mai târziu forint). 
 

Înainte de ocupaţia otomană, în Banat au început să circule Ducaţii, monede fie din argint fie din aur, care au fost emise în diferite ţări din Europa, începând din Evul Mediu până la începutul Primului Război Mondial.

Primii ducaţi au fost emişi în Italia. Principii transilvani din secolul XVI-XVII-lea, Sigismund Báthory, Gabriel Bathori, Katharina Bethlen, Gheorghe Rákóczi I, Gabriel Bethlen, Mihai Apafi I, Acaţiu Borcsai au emis ducaţi din aur şi din argint.
 

Ducatul de aur era o monedă asemănătoare florinului din Florenţa, emisă pentru prima oară în 1284 de către dogele Veneţiei Giovanni Dandalo (1280-1288) şi care, a fost cunoscut apoi, sub denumirea de ţechin.

Denar de pe vremea lui Carol Robert de Anjou

De la Florinul austro-ungar la Coroana imperială

Între 1868 şi 1892, forintul a fost numele folosit în limba maghiară pentru moneda Imperiului Austro-Ungar, cunoscută în germană ca gulden austro-ungar sau florin austriac.
 

Florinul sau forintul a fost moneda Sfântului Imperiu Roman, a Imperiului Austriac, iar apoi a Imperiului Austro-Ungar din 1754, până la înlocuirea sa, în 1892 cu Coroana austro-ungară, odată cu adoptarea etalonului-aur. Florinul a fost împărţit în 60 de creiţari. 

Aşadar, 1 florin austro-ungar este egal cu 60 de creiţari, iar din 1857, 1 florin a echivalat cu 100 creiţari.

Între 1892 şi 1900, cele două monede (Florinul şi Coroana) au circulat paralel.
 

După 1900, coroana a fost unica monedă cu putere de circulaţie în Imperiul Austro-Ungar.

Sub-unitatea Coroanei era a suta parte dintr-o coroană şi era numită în germană Heller, iar în maghiară Fillér.

După prăbuşirea imperiului, Coroana a fost monedă oficială a Austriei până 1924, şi monedă oficială a Ungariei până 1927.
 

Primele monede erau 1, 2 fileri din cupru, 10 şi 20 fileri din nichel (primele monede de nichel apărute pe teritorul Banatului), 1,2,5 coroane din argint şi 10, 20, 100 coroane din aur. Primele bancnote erau 10, 20, 50, 100 coroane. Un lucru interesant, Coroana austro-ungară a circulat oficial şi în Liechtenstein.

Monedă de patru forinţi maghiari, echivalentă cu 10 franci etalon aur
 

Un creiţar sau un şvanţ

Creiţar (maghiară krajcár, germană Kreuzer) era o monedă mică, iniţial de argint, mai târziu din aramă.

Creiţarul a fost pentru prima oară emis în Tirol, în 1271. A circulat în regiunile meridionale ale Germaniei, în Elveţia şi în Imperiul Austro-Ungar, deci şi în Banat, Bucovina şi Transilvania, până la finele secolului al XIX-lea.
 

Moneda de 20 de creiţari mai era denumit şi Zwanziger şi de aici denumirea română de şvanţ.

Creiţarul avea rolul de monedă divizionară de argint. Aşa cum am arătat mai sus, 60 de creiţari aveau valoarea unui florin de aur, iar 120 creiţari valorau un taler.

Monedă de zece creiţari din argint, denumită popular piţulă care a circulat în Banat

Creiţarul a fost emis în Austria, respectiv în Austro-Ungaria, până în 1892. În sens figurat, cuvântul creiţar era folosit cu sensul ban de valoare mică.

Leul intră în Banat după 1919

După unirea Banatului cu România, din 1919, se va schimba şi monetăria şi apare, pentru prima dată, Leul. Conversia s-a făcut după în felul următor: pentru două coroane se oferea un leu. 
 

Bancnotele emise în perioada Austro-Ungară aveau trecute denumirile şi în limbile unor minorităţi care locuiau în ţară. Astfel, nu lipsesc de pe bancnote denumirile nici în limba română, sârbă, rusă sau slovacă.
 

Bancnotă maghiară interbelică de 100 de Pengo, care a păstrat tradiţia austro-ungară a scrierii valorii în mai multe limbi.