Colegii de liceu ai Danei Dobromir: "Dana, te iubim şi te aşteptăm acasă!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra a fost condamnată să moară de cancer în România, după ce nouă luni a umblat prin spitale fără ca nimeni să-i pună un diagnostic. După nouă luni, Dana a aflat că are cancer limfatic în stadiu avansat. Acum se tratează într-un spital din Germania, unde a învins cancerul, dar trebuie să continue tratamentul care este foarte scump. Colegii de liceu îi transmit un mesaj de încurajare.

Dana Dobromir s-a născut într-o familie modestă din localitatea cărăşeană Bozovici din Caraş-Severin. Dana a absolvit profilul Matematică – Informatică şi a urmat Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene de la Universitatea de Vest din Timişoara. În vara acestui an a fost însă diagnosticată cu o boală cruntă, cancer limfatic în stadiu avansat.

Drama fetei este cu atât mai mare cu cât diagnosticul a venit după nouă luni de umblat prin spitalele din România, fără ca vreun medic să-i pună un diagnosticul corect. Dana a ajuns în Germania, unde luptă cu boala şi este aproape învingătoare. După ultimele analize, cancerul nu mai este în corpul ei, dar trebuie să continue un tratament care costă peste 70.000 de euro.



Foştii colegi de liceu ai fetei o încurajează şi prin intermediul ziarului „Adevărul” îi transmit un mesaj plin de dragoste. „Am crescut împreună şi ne-am jucat de mici în faţa blocului cu cheia la gât. Vestea că este bolnavă a venit ca un şoc. Mă bucur însă că Dumnezeu o ajută şi boala dă înapoi”, a spus Cristina Caragea, una din colegele de liceu ale Danei.


              
Cei care doresc să o ajute pe Dana pot să o facă prin conturile deschise la sucursala BRD Reşiţa pe numele Daniela Dobromir.

Conturile sunt:

RO 55 BRDE 110 SV 207 330 111 00 (pentru lei)
RO 02 BRDE 110 SV 207 331 011 00 (pentru euro)

colegi dana dobromir
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite