Ciprian Sporea, pasionat de mecanică cuantică | adevarul.ro

Ciprian Sporea, pasionat de mecanică cuantică

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Ciprian Sporea
Ciprian Sporea

Tânărul, student la Fizică, a absolvit primii doi ani de facultate cu 10 pe linie şi îşi doreşte să profeseze în cercetare. Îi plac teoriile lui Einstein şi cele dezvoltate de Stephen Hawking şi este curios să afle tot ce ce poate despre găurile negre.

Profil


Nascut. 2.03. 1989, Reşiţa
Educaţie. Facultatea de Fizică, Universitatea de Vest Timişoara
Experienţă. A terminat primii doi ani de facultate cu 10 pe linie
Familie. Necăsătorit, fără copii

La nici 14 ani, Ciprian şi-a construit o lunetă folosind carton şi lentile de ochelari, inspirându-se dintr-o carte despre astronomie pe care o citea la vremea respectivă. Ştiinţele exacte l-au pasionat încă din copilărie şi, în timp, s-a decis să se specializeze pe una dintre ele. A ales fizica cuantică pentru că îi trezea cel mai mare interes. „Fizica nu mi-a plăcut de la început pentru că nu este foarte spectaculoasă, dar m-au atras subiectele din fizica modernă”, a spus Ciprian. Acum este student în ultimul an la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii de Vest.


„La noi în ţară, dn păcate, cercetarea nu e promovată. Încerc să fac ce îmi place, chiar dacă asta necesită unele sacrificii”, a mai spus tânărul. Ciprian este cel mai bun student din cadrul facultăţii şi simte că ar putea face mai mult. „Nivelul din România nu e exagerat, cu puţin efort te poţi descurca. Pentru studenţii mai buni nu e bine. Lipseşte presiunea şi, din acest motiv, unii tineri foarte buni îşi pierd interesul”.


Misterele găurii negre


Ştie exact că singurul lucru care îl determină să îşi păstreze standardul de performanţă este pasiunea şi încearcă să şi-o cultive constant prin lecturi noi despre cele mai recente şi controversate teorii din domeniul fizicii cuantice. „Să ştii cum a luat naştere universul, să afli misterele unei găuri negre e ceva fantastic”, a mărturisit Ciprian.


Studentul de zece ştie că viitorul său profesional în ţară este limitat. „Probabil că o să plec. Ştiu domeniul, fizică teoretică, şi asta restrânge opţiunile”, a mai spus tânărul. Până atunci însă, Ciprian nu se lasă demoralizat de limitele care i se impun şi studiază în amănunt ceea ce îl pasionează.

Întrebări şi răspunsuri

Ce fiziceni îţi plac?
Fizicianul meu preferat este Stephen Hawking, dintre contemporani. A fost primul care a dovedit, bazându-se pe relativitatea generală a lui Einstein, că universul ar putea proveni dintr-o explozie de tip Big Bang. Îmi place şi Einstein pentru că a venit cu teorii incredibile. A înlăturat principiile vechi şi a avut inspiraţie să creadă în principiile lui.

Sunt studenţii de zece motivaţi de sistemul educaţional din România?
Nu. Bursele mici pe care le primesc, faptul că nu sunt create condiţii ca ei să-şi desfăşoare activitatea în cercetare nu motivează pe nimeni.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite