Cel mai nou aquapark din vestul României, inaugurat într-o fostă fabrică de mine anti-tanc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aqua Park Arsenal FOTO Ştefan Both
Aqua Park Arsenal FOTO Ştefan Both

Arsenal Park de la Orăştie, unul dintre cele mai mari parcuri de distracţie cu tematică militară din Europa, are acum şi un modern centru acvatic.

Aqua Park Arsenal este cireaşa de pe tortul proiectului european de dezvoltare a complexului Arsenal Park, deschis de timişorenii Emil şi Marius Cristescu, în fosta fabrică de armament de la Orăştie. 
 

În urma implementării proiectului de peste 27.600.000 de lei, din care aproximativ 12.000.000 de lei aistenţă financiară neramburabilă, s-au creat nouă obiective de agrement în cadrul Arsenal Park.

Este vorba de traseu de căţărare în copaci, amenajarea turnului pentru sporturi extreme (salturi de la înălţime şi cea mai lungă tiroliană din România, dintr-un singur segment), centrul de agrement pentru călărie, pistă de biciclete (12 kilometri), skate park, patinoar  artificial, locul de joacă pentru copii, sală de sport şi SPA-ul. Lucrările la SPA au început în data de 1 mai 2014, iar începând de miercuri este deschis şi publicului larg. O intrare pe zi costă 50 de lei pentru adulţi şi 30 de lei pentru copii. Există piscine interioare şi exterioare, jacuzzi, saună, masaj, dar şi tobogane uriaşe pentru distracţii.

“În 2010 am depus documetaţia pentru finanţarea europeană, iar în 2013 a fost acceptat proiectul. Lucrările au început în 2014. Acum suntem în măsură să spunem că sunt finalizate toate obiectivele. Numărul turiştilor a crescut de la an la an, în ultimul an am ajuns la 50.000 de persoane. În acest an, odată cu deschiderea SPA-ului sperăm să ajungem la 100.000 de vizitatori. Oamenii găsesc aici obiective antrenante, distractive şi de relaxare. Se pot bucura şi de natură”, a declarat Emil Cristescu.

image

Arsenal Park a fost deschis în 2009. Până în acest moment, fraţii Cristescu au investit în acest centru peste 20 de milioane de euro. Arsenal Park are o capacitate de 230 de locuri de cazare.

Aqua Park Arsenal FOTO Ştefan Both

Arsenal Park este visul omului de afaceri timişorean Marius Cristescu. Aceasta a cumpărat, în 2004, fosta fabrică de armament de la Orăştie, care se întinde pe 80 de hectare. Aici se află 150 de exponate militare achiziţionate de la MApN. Este cea mai mare colecţie de tehnică militară din România. 

“Înainte să cumpăr această locaţie, nu aveam voie să intru în ea. Era o fostă fabrică de mine anti-tanc şi de artificii. Era la licitaţie. Ne-am dus să o cumpărăm. Vroiam să cumpăr o fabrică şi doream să văd cum arată înauntru, însă ni s-a spus că nu este posibil decât după ce o cumpărăm. În 2001, când ne-am dus la licitaţie, ne-au spus că dacă vrem să facem fabrică de armament, atunci o putem cumpăra, dacă nu, nu. Eu vroiam să fac obiectiv turistic. Nu a cumpărat nimeni. Anul următor ne-am dus din nou şi am spus că vrem să facem obiectiv turistic din ea. Iară am fost singurii cumpărători, dar nu s-a putut cumpăra. Anul următor, după trei ani, a intrat în CSAT, s-a transformat din obiectiv militar în sociateta normală, astfel că am putut să o cumpărăm pentru obiectivul dorit de noi. Nimeni nu credea că un obiectiv militar se poate transforma în obiectiv turistic, nici măcar fratele meu. Nici măcar el! Dar de 16 ani visez la asta", a spus Marius Cristescu. 

Aqua Park Arsenal FOTO Ştefan Both

Marius Cristescu susţine că este cu adevărat fericit pentru că a dus la bun sfârşit acst proiect turistic. 

"Azi, este prima zi în care sunt fericit cu adevărat. După 16 ani de zile, pot spune că un obiectiv militar s-a transformat în obiectiv turistic. Mi-am transformat visul în realitate. Arsenal Park a devenit un obiectiv turistic al României. Este foarte greu în România să îţi transformi visele în realitate. Trebuie să ai o ambiţie extraordinară. Se poate realiza ceva dacă treci peste toată birocraţia şi piedicile puse, pentru că nimeni nu te lasă să faci ceea ce doreşti. Până nu ai reuşit să faci ceva, toată lumea te huleşte. Ca această unitate sunt încă 500 în România. Nu mai există niciuna care să se fi fost transformat în aşa ceva, pentru că statul român este împotrivă, preferă să le lase în paragină, în degringoladă, decât să le dea unui investitor. Sunt investiţii, de exemplu în Germania, unde s-a transformat o fostă centrală nucleară într-un parc de distracţii. S-a dat pe un euro pe ea. La noi toate stau în paragină. Trageţi concluziile. Eu sunt foarte bucuros ca după atâţia ani să facem un obiectiv turistic important din România”, a povestit Marius Cristescu, cu lacrimi în ochi.

Citiţi şi:

Arsenal Park, megacomplexul dezvoltat într-o bază secretă a Armatei Române. Ce are parcul de distracţii cu specific militar

FOTO Arsenal Park, distracţie cu tancuri, arme reale şi căţărări printre copaci. Se inaugurează curând patinoarul, skate parkul şi manejul

FOTO Milionarul timişorean care şi-a făcut armată privată, în fosta fabrică de armament de la Orăştie

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite