Ce concerte ne aşteaptă în luna lui Moş Crăciun: colinde, opere şi valsuri vieneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala Capitol a Filarmonicii şi multe alte locaţii vă aşteaptă cu nenumărate spectacole. Foto: Zoltan Kiraly
Sala Capitol a Filarmonicii şi multe alte locaţii vă aşteaptă cu nenumărate spectacole. Foto: Zoltan Kiraly

Artiştii au o perioadă foarte ocupată, cu multe evenimente dedicate unor cauze nobile. Decembrie este o lună plină de evenimente la care timişorenii pot participa.

Specificul acestora este pe alese, astfel încât puteţi merge la concerte pur şi simplu pentru muzică, sau să le alegeţi pe cele dedicate unor cauze nobile, banii de bilete fiind mai apoi oferiţi unor persoane sau organizaţii.


Seria concertelor începe astăzi, când la Filarmonica „Banatul” din Timişoara răsună muzica religioasă întâlnită în nenumărate biserici din Statele Unite ale Americii. The Magic Gospel Pearls cântă în Sala Capitol, de la ora 19.00. Joi, timişorenii pot alege între două concerte de binefacere. Primul dintre acestea are loc la Mansarda Bastion, de la ora 18.00, şi este dedicat construirii celui de-al treilea centru de zi al Fundaţiei „Pentru Voi”, în grija căreia sunt numeroase persoane cu dizabilităţi intelectuale. Se vor asculta lucrări de Bach, Paganini, Massenet, Kreissler şi Şostakovici, interpretate de studenţii clasei de vioară şi muzică de cameră de la Facultatea de Muzică.


Colinde speciale


Dacă vă plac mai mult colindele de Crăciun, acestea pot fi ascultate la Sala Capitol, iar banii urmează să fie donaţi Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” în vederea achiziţionării de instrumente muzicale. Îşi dau concursul Corul „Ion Românu” şi orchestra Filarmonicii „Banatul”, alături de soliştii Alina Todea – soprană, Natalya Datzko – mezzosoprană, Bogdan Zaharia – tenor. Vineri, la noua sală a Consiliului Judeţean Timiş, Incanto Quartetto îi invită pe toţi amatorii cântecelor de Crăciun la o seară care le este dedicată. Concertul începe la ora 19.00, iar intrarea este liberă. Luni, 12 decembrie, Fuego ajunge şi în Timişoara în cadrul turneului „Ne-am născut într-o colindă”, biletele fiind puse în vânzare la casa Operei Naţionale Române.


La Sala Capitol, 12, 13 şi 14 decembrie sunt Zilele Muzicii Sacre, un eveniment longeviv, ajuns anul acesta la cea de-a XVIII-a ediţie. Tot în 14 decembrie are loc şi concertul dedicat copiilor exploataţi prin muncă, în sala Casei Adam Muller Guttenbrunn, de la ora 15. „Îngeri pentru îngeri” este evenimentul caritabil dedicat copiilor cu probleme de vedere, a cărui a treia ediţie are loc în 14 şi 15 decembrie la Universitatea Politehnica, respectiv sala de concerte de la Ion Vidu. Duminică, 18 decembrie, de la ora 11, la Opera Naţională Română poate fi vizionat un spectacol de balet susţinut de elevii studioului de dans Ana Valkay, intitulat „Feeria fulgilor de nea”.


Eastern Royal Orchestra din Sankt Petersburg aduce Regalul Crăciun Vienez tot la Opera Naţională, prin ritmurile dinastiei Strauss. Evenimentul are loc luni, 19 decembrie, iar biletele costă între 100 şi 140 de lei. Pe 23 decembrie, Corul „Ion Românu“ al Filarmonicii „Banatul“ interpretează colinde la Sala Capitol, de la ora 19.00. De asemenea, cei care vor să asculte colinde în seara de Crăciun pot merge, la fel ca în fiecare an, la Catedrala Mitropolitană, unde corul propriu susţine tradiţionalul concert.

Luna decembrie oferă timişorenilor zeci de concerte pe toate gusturile

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite