16 decembrie 1989. „În Piaţa Maria se găsesc 1.000 de persoane. Se acţionează cu două plutoane de securitate şi 100 de miliţieni care fac ordine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestaţia pro-Tokes din faţa Bisericii Reformate din Piaţa Maria, care au început în 15 decembrie, s-a transformat, în 16 decembrie într-un protest anti-Ceauşescu.

În jurul orei 14, în faţa Bisericii Reformate se striga „Libertate” şi „Jos Ceauşescu”. Aşa au început manifestaţiile împotriva regimului de dictatură. Coloane de demonstranţi s-au deplasat în principalele cartiere ale oraşului şi la Comitetul Judeţean de Partid unde au revendicat drepturi economice şi politice.


Conducerea politică a judeţului a refuzat orice dialog cu manifestanţii şi a ordonat măsuri de împrăştiere de către miliţie, trupele Securităţii de pe Gh.Bariţiu şi pompieri. Demonstranţii au fost împrăştiaţi , iar cei reţinuţi au fost încarceraţi fără nicio formă legală. Activitatea de reprimare şi de reţinere a demonstraţilor în noaptea de 16 pe 17 decembrie 1989 rezultă dintr-un document intern al Miliţiei Timiş. Acesta a fost redat de procurorul Romeo Bălan:


„În Piaţa Maria se găsesc 1.000 de persoane...Se acţionează cu două plutoane de securitate şi 100 de miliţieni care fac ordine”.


Ora 22.10. La intreprinderea Banatul 150 de persoane cântă „Deşteaptă-te române”. Vor să intre în intreprindere, dar nu li se permite accesul.


Ora 22.15. Forţele de ordine au adus la sediul miliţiei, 14 persoane reţinute. Col.Ioan Popescu (şeful Miliţiei) vorbeşte cu comitetul judeţean de partid şi raportează  stadiul în care se găsesşte situaţia operativă, primeşte noi indicaţii.


Ora 22.25. Ilie Matei (secretarul CC) îi comunică  inspectorului şef Ioan Popescu că situaţia de la „Maria” nu se stăpâneşte corespunzător. 


Ora 22.30. Radu Bălan (prim secretar) îi transmite lui Popescu că anumite elemente refractare acţionează pe podul de la Parcul Central, unde acesta a trimis noi forţe şi o maşină de pompieri.


Ora 23.15. Ioan Popescu raportează lui Tudor Postelnicu (Ministrul de Interne) că au fost reţinute 16 persoane, alte 34 urmează să fie aduse la sediu, iar 75 dintre participanţi au fost recunoscuţi de ofiţerii de securitate.


Ora 23.50. Ioan Popescu raportează lui Radu Bălan că cele două plutoane de la Arad vor intra în dispozitiv. Dispozitivul comunică că 200 de persoane de la AEM se îndreaptă spre centrul oraşului. 


0.15. Ioan Popescu raportează lui Postelnicu că 1.000 de persoane de la „Maria” şi 700 de pe Calea Buziaşului se îndreaptă spre Comitetul Judeţean de Partid. Se ordonă împrăştierea lor. 


0.35. Lt.col. Bunoiacă trimite în zonă pentru rezolvarea situaţiei un pluton de câini. 


0.45. Colonelul Popescu raportează lui Postelnicu că la Consiliul Judeţean de Partid, acţiunea este ordonată de colonelul Ion Deheleanu şi că a fost anihilată acţiunea celor 700 de persoane. 


Ora 1.15. Trupele de securitate au reţinut 20 de manifestanţi care urmează a fi audiaţi la unitate. Traian Sima discută cu cei de la Penitenciar să pregătească nişte celule pentru cei ce vor fi aduşi din zonă. 


Ora 1.50. Traian Sima a raportat generalului Iulian Vald, şeful Securităţii naţionale, situaţia din zonă. Se solicită comandantului batalonului de securitate ca în acţiunile sale să reţină cât mai multe persoane. 

În ziua de 17 decembrie, Ilie Matei îi atrage atenţia lui Ioan Popescu că „nu se acţionează cu toată fermitatea”. 
 

În seara zilei de 16 decembrie 1989, locotenent major Adrian Mureşan şi maestrul militar Vasile Niţă, ambii lucrări ai M.I., au instalat o staţie radio-telefon în biroul primului secretar. Astfel, cei doi au auzit ordinele date d Romeo Bălan şi Ilie Matei pentru reprimarea manifestanţilor, precum şi faptul că aceştia raportau lui Nicolae Ceauşescu desfăşurarea evenimentelor.

Radu Bălan şi Ilie Matei au solicitat intervenţia armatei din Timişoara. Comandanţii celor două divizii, Constantin Rotariu şi Constantin Zeca, al MApN au transmis patrule înarmate, dar fără muniţie, în oraş. 


Pentru că manifestanţiile luau o amploare deosebită au fost trimise ajutoare de la Bucureşti. A sosit un grup de ofiţeri de securitate şi miliţie sub comanda generalului Emil Macri, şeful Direcţiei II, şi generalul Velicu Mihale, adjunctul Inspectoratului General al Miliţie. 

  

Citiţi şi:

Omul celor două revoluţii: printre gloanţe, la Timişoara şi la Bucureşti

FOTO Kilometrul zero al Revoluţiei din 1989. Asaltul asupra Bisericii Reformate din Timişoara

EXCLUSIV VIDEO „Măcelarul din Timişoara”. Filmul interzis de Iliescu despre un martir al Revoluţiei transformat de comunişti într-un casap

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite