Şapte funcţionari şi fostul primar al Reghinului, Nagy Andras, au fost trimişi în judecată de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nagy Andras, primar al Reghnului în doua mandate, 2004-2012
Nagy Andras, primar al Reghnului în doua mandate, 2004-2012

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului primarul al Reghinului, Nagy Andras, dar şi a economistei Angela Mariş, pentru abuz în serviciu.

Totodată, Ionel Rînja, Astalos Gavril, Mircea Ungureanu, Szoke Ştefan şi Cengher Rodica, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei Reghin, plus juristul Ovidiu Vasile Badiu sunt acuzaţi de „abuz în serviciu, în forma complicităţii”.

DNA: O licitaţie cu probleme

Procurorii DNA arată că în mai 2006, „la iniţiativa inculpatului Nagy Andras, în calitate de primar al Municipiului Reghin, a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Reghin, ocazie cu care a fost adoptată o hotărâre privind aprobarea unei licitaţii publice deschise şi a documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertei pentru obiectivul „Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public existent din municipiul Reghin şi întreţinerea pe perioada de finanţare”.

Două luni mai târziu, Nagy Andras, în calitate de preşedinte al Comisiei de evaluare a ofertelor, alături de ceilalţi inculpaţi ar fi hotărât adjudecarea contract de achiziţie publică de lucrări „în favoarea unei asocieri mascate a două firme, contrar prevederilor din Documentaţia Pentru Elaborarea şi Prezentarea Ofertei (DEPO)”. Contractul a fost avizat şi semnat ulterior şi de juristul Ovidiu-Vasile Badiu, care „a apreciat că nu există nici un fel de nereguli din punct de vedere juridic”.

Pe baza acestui contract, societatea comercială care a câştigat licitaţia „a emis facturi fiscale lunare cu valori aferente ratelor, primăria Reghin efectuând plăţi nedatorate în valoare de 702.821,22 lei, sumă ce reprezintă prejudiciu pentru instituţia publică şi în acelaşi timp un folos necuvenit pentru firma respectivă”, se mai arată în documentul dat publicităţii de DNA. Procurorii mai arată că inculpaţii nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu: „nu au analizat în profunzime documentele depuse de către ofertanţi, menţionând eronat în procesele verbale încheiate cu acea ocazie că, unul dintre aceştia este o asociere de firme, fapt total neadevărat, nu au analizat în întregime propunerea financiară a firmei câştigătoare a licitaţiei, în care era menţionat faptul că ratele lunare se vor modifica anual cu rata inflaţiei (dar nu mai puţin de 5%/an), propunere inclusă în contractul de execuţie a lucrărilor, contrar prevederilor din DEPO, unde era clar precizat că „Nu se acceptă actualizarea preţului contractului”, nu au constatat erorile aritmetice din propunerea financiară a firmei câştigătoare a licitaţiei în care era menţionat că rata lunară este de 11.043 EUR +TVA, în loc de 7.081,34 EUR + TVA, motiv pentru care aveau dreptul să ceară corectarea lor, iar în caz de neacceptare de către ofertant, trebuiau să respingă oferta ca fiind necorespunzătoare, nu au constatat lipsa propunerii de contract aferent acestei achiziţii publice (conform prevederilor legale), dând astfel posibilitatea inculpaţilor care au semnat contractul de execuţie de lucrări să insereze în cuprinsul acestuia clauze interpretabile în favoarea executantului şi în defavoarea Primăriei Reghin, respectiv clauze contrare prevederilor din DEPO”.

Procurori au dispus sechestru asigurator

DNA a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor lui Nagy Andras, Ovidiu-Vasile Badiu, Szoke Ştefan, Mircea Ungureanu şi Rînja Ionel. De asemenea, DNA mai aminteşte că Nagy Andras, Ungureanu Mircea, Rînja Ionel şi Aszalos Gavril (cf. unui comunict DNA din aprilie 2009), şi Ovidiu-Vasile Badiu (cf. unui comunict DNA din decembrie 2013) au mai fost trimişi în judecată pentru fapte similare.

Nagy Andras consideră că se doreşte ca el să nu mai poată candida

După cum ne-a declarat fostul primar de Reghin, Nagy Andras, trimiterea sa în judecată într-un nou nou dosar, precum şi faptul că activitatea sa a fost verificată de mai multe ori de DNA, ar avea o singură miză, respectiv scoaterea sa de pe scena politică: „probabil că unora nu le place, este părerea mea personală, vreau să accentuez acest lucru, că Reghinul la o populaţie maghiară de 25-26 la sută a avut, două mandate, primar maghiar (din partea UDMR-n.r.) şi acest lucru nu a fost înghiţit de mulţi factori. Tind să cred că în 2016 se vrea să nu pot să candidez”. Acesta a mai declarat că în perioada 2004-2012 cât a fost primar activitatea sa a fost sistematic verificată de DNA. Nagy Andras a spus că a mai fost trimis în judecată în trei dosare, dar a câştigat până acum toate procesele, ultimul chiar în decembrie 2014, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Noul dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureş, cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză. DNA precizează că „această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Ana Gajdo

citeşte şi

Percheziţii DNA la sediul Poliţiei Timiş. Şeful IPJ şi adjunctul său, reţinuţi pentru abuz în serviciu

Fostul primar al comunei Crasna  a fost arestat. Iulian Bocşe este acuzat de DNA de luare de mită şi abuz în serviciu
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite