Lăcătuş nu se predă la Cluj, cu CFR-ul!
0
Marius Lăcătuş, antrenorul principal al FCM-ului, a prefaţat jocul de vineri, din deplasare, cu CFR Cluj, din etapa a XIX-a a campionatului.
"Toate jocurile sunt grele, dar aştept ca jucătorii mei să dea tot ce au mai bun. La Cluj, cu siguranţă, nu vom merge ca victime sigure. Avem şansa noastră, dar asta înseamnă să jucăm cu inteligenţă, disciplină tactică şi cu mult efort. Iar pentru a reuşi un rezultat bun este nevoie să dăm gol, sau goluri. Eu, ca tehnician, nu sunt adeptul jocului închis. Vom încerca să ne facem jocul nostru şi să înscriem. CFR este o echipă foarte bună, cu jucători de calitate. Dar asta nu înseamnă că în fotbal nu se pot obţine rezultate foarte bune, în compania unor echipe de genul CFR-ului. Nimic nu este imposibil. Important este ca, după fiecare joc să ieşim cu capul sus de pe teren", a afirmat tehnicianul mureşenilor.
Partida dintre CFR Cluj şi FC Municipal Târgu-Mureş, din etapa a XIX-a a Ligii 1, se va disputa vineri, 2 martie, de la ora 20.30, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
"De fiecare dată, pentru pregătirea partidei directe, am urmărit jocurile CFR-ului şi se pare că am reuşit să contracarez jocul lor. Dar, rezultatele bune au fost obţinute cu ajutorul jucătorilor. Sper ca şi de această dată să obţinem un rezultat bun. Important pentru noi este să ne vedem de jocul nostru şi să obţinem maximum", a completat Lăcătuş.