Superstiţii celebre la români. De ce sunt considerate miercurea şi joia singurele zile ale săptămânii cu adevărat prielnice

Români îmbrăcaţi în straie tradiţionale în zi de sărbătoare FOTO Arhivă

Superstiţiile au jucat un rol important în viaţa românilor şi au particularităţi în fiecare regiune a ţării. Unele se mai păstrează şi în prezent, iar altele, care nu mai corespundeau realităţii cotidiene, au dispărut.

Conform definiţiei, superstiţiile sunt prejudecăţi ale credinţei primitive a oamenilor, care considerau că forţe supranaturale, întâmplări, spirite, farmece, semne le influenţau viaţa.
 

Etnograful gorjean Alexandru Doru Şerban a făcut o clasificare a superstiţiilor în funcţie de momentele importante din viaţa omului. Superstiţiile aveau un rol esenţial în viaţa satului.
 

Superstiţii legate de naştere: 

- Femeia care rămânea însărcinată, trebuia să spună, altfel pruncul va rămâne mut;
 

- Pentru sarcină uşoară, viitoarea mamă trebuie să se încingă cu brăciri, iar să nu se deoache, brăcirile era bine să aibă mult fir roşu în ţesătură;
 

- Femeile pătate la faţă, se credea că vor naşte fete;

- Femeia însărcinată, călca pe urmele unui voinic frumos, ca să nască un copil voinic şi frumos;

- Cât nevasta e gravidă, nu e bine ca bărbatul să taie păsări, crezându-se în satele de pe râul Gilort că, atunci când va naşte, mama va pierde mult sânge, iar noul născut se va zbate ca pasărea care moare;

- Femeia gravidă nu ridica greutăţi, să nu piardă sarcina;

- Dacă nu dădeai din bunătăţile pe care le mâncai şi la femeia gravidă, ea poftea şi se putea stărpi (avorta copilul) şi era mare păcat;

- La Arcani era interzis ca femeia însărcinată să mănânce colaci lipiţi ori fructe îngemănate, ca să nu nască gemeni;

- Femeia gravidă nu era bine să se mire de nimic urât (oameni pociţi, anormali, cu infirmităţi), ca să nu nască un copil, cu defecte similare;

- Femeia însărcinată nu e bine să ia nimic fără să spună, ca să nu nască un copil pătat;

- Femeia însărcinată nu avea voie să pună mâna sau să dea cu piciorul în câine ori în pisică, fiindcă va face copilul cu păr pe corp. Dacă uita sau greşea, numai vrăjitoarele mai puteau întoarce;

- La Şipot - Turburea se spune că la unele femei se aude copilul plângând în pântece. Se credea că acesta tace numai dacă mama îi urează ceva (să aibă noroc, să înveţe, să fi e frumos etc.) care să-i placă;
 

- În satele de pe Gilort, după ce femeia împlinea cele nouă luni, era pusă să dea grăunţe din poală unei iepe, ca să nască repede şi uşor;

- Dacă era o naştere grea, gravida bea apă din pumni de la toţi aceia cărora le-a turnat apă să se spele;

- Când femeia nu putea să nască, bărbatul era pus să tragă cu puşca peste casă, ca să-i producă o tresărire violentă;

- În satele din zona Padeş, dacă naşterea era grea, femeia era urcată în car, aşezată în poziţia pe spate, pe fân şi plimbată pe un drum cu multe gropi (ca să fie puternic zdruncinată); 

- Copiii care se năşteau cu chitie (căiţă) pe cap, erau norocoşi;

- Era mare păcat ca femeia gravidă „să lepede” copilul. Dacă se întâmpla să fie secetă mare, inundaţii, să bată piatra ori alte calamităţi, vina era pusă şi pe seama faptei necreştineşti a gravidei;

- Moaşa tăia buricul noului născut pe resteul boului de hăis de la jug, în credinţa „că va răzbi greutăţile vieţii cu puterea şi răbdarea boului”;

- Cu sângele care curgea de la tăiatul buricului, copilul era uns pe faţă, ca să fie rumen toată viaţa;

- La Aninoasa, dacă primul născut era o fată, iar părinţii doreau să aibă un băiat,

placenta era pusă într-o căciulă şi îngropată la loc curat (nespurcat);

- La Muşeteşti, buricul copilului era păstrat timp de şapte ani pe vârful unui fus, până la plecarea la şcoală, când la o lumânare aprinsă, copilul se uita prin buric, lumânarea simbolizând fl acăra ştiinţei;

- La Leleşti, moaşa spăla copilul cu apă rece, după uşă, apa curgând de pe o pană de gâscă sau de raţă, să fi e rezistent la răceală şi să-i placă scalda. În prima scaldă a copilului se puneau: un ban de argint (pentru a avea noroc), pene de gâscă sau de raţă (să-i placă apa şi să nu plângă la scaldă), pene de pitpalacă (să meargă repede în picioare), fl ori (să fi e iubit) ş.a.;

- Scutecele spălate nu erau lăsate noaptea pe culmea de afară, să nu fi e bântuite de duhurile rele;

- După lăsatul serii, copilul nu era lăsat singur în casă, nici nu era bine să fie trecut printr-o răscruce de drumuri ori peste o apă de frica duhurilor rele;

- În ziua botezului, naşa atingea faţa copilului de o balegă, să nu se deoache;

- Să nu se deoache, copilul adus de la botez era trecut prin roatele carului (la Stăneşti) sau printr-un cerc dintr-o nuia de rug sau de măceş;

- Naşa dădea mamei, pe cel botezat, peste prag, de trei ori, ca să fi e sănătos;

- Pentru ca noul născut să plece mai repede în picioare era dus la pragul casei şi i se tăia piedeca.

Superstiţiile de nuntă

Etnograful gorjean continuă prezentarea superstiţiilor legate de un alt moment important al vieţii, şi anume nunta. Unele dintre obiceiuri sunt păstrate şi în prezent:

- La plecarea şi venirea chemătorilor, o fată cu părinţi în viaţă le ieşea în cale cu plin. Ginerele arunca bani în canta (găleata) cu apă, ca să aibă belşug şi bine în familie;

- În timp ce se spuneau colocăşiile (oraţia), mireasa îl zărea pe ginere printr-un inel, în credinţa că va avea copii frumoşi;

- După ce miresei i se punea voalul, ghirlanda, beteala, se ridica de pe scaun, iar locul îi era luat de altă fată, în dorinţa şi credinţa că se va mărita cât mai repede;

- Înainte de a pleca la cununie, naşa rupea în patru bucăţi deasupra capului miresei o azimă. Bucăţile de azimă erau aruncate în direcţia punctelor cardinale (semnul crucii), iar nuntaşii (mai ales fetele) se străduiau să le prindă, fiind bune de noroc şi leac pentru măritiş;

- În drumul spre cununie, mireasa obişnuia să se uite de trei ori la soare, ca să aibă copii frumoşi;

- În timpul slujbei de cununie, mireasa încerca să-l calce pe ginere pe picior, ca „să-l aibă sub papuc”;

- După cununie, în biserică, în timp ce tinerii şi naşii ocoleau prin faţa altarului, cumnatul de mână arunca seminţe de tot felul şi bomboane, pentru rodnicia noii familii;

- Mireasa, ajunsă la noua casă, după cununie, era dusă în cameră şi aşezată pe pat, punându-i-se în braţe un copil, să aibă noroc la copii;

- Mireasa era dusă la păsări şi la vite, să aibă noroc la ele;

- Aşezaţi la masă în noua casă, tinerii mâncau cu aceeaşi lingură, dintr-o strachină, să fie uniţi toată viaţa şi să împartă între ei binele şi răul, cum împart mâncarea.

Superstiţii legate de moarte

Moartea, etapa de final din viaţa omului, era prevestită prin semne, devenite pentru comunitatea satului. Alexandru Doru Şerban a strâns într-o lucrare superstiţiile cu privire la moarte: 
 

- Când cădea din perete oglinda (chipul omului) ori icoana (chipul Domnului), se credea că moartea e pe aproape;
 

- Dacă auzeai cucul cântând după apusul soarelui, era semn că nu mai scapi;

- Dacă pe casă sau în grădina casei cânta o cucuvea (buhă) era semn că va muri cineva în acel an;

-
Dacă găina cânta cocoşeşte, e semn de moarte în familie şi de boală grea;

- Câinele care urla noaptea se credea că presimte sfârşitul cuiva din familie şi cheamă moartea;

- Când cineva visa că-i cade un dinte din faţă, îi murea cineva apropiat;

- Surparea unei gropi ori căderea unui perete erau tot semne de moarte;

- Dacă din curtea celui cu semnul morţii se întâmpla să moară un animal ori o pasăre, fără să fi fost bolnav, casa respectivă se credea că e ferită de decesul unui membru al familiei;

- Dacă se deschidea cartea preotului venit să-i citească bolnavului, la o pagină scrisă numai cu negru, era semn că cel grijit va muri curând;

- Când omul trage să moară, nu-i bine să-l strigi pe nume sau să ţipi, fiindcă „îl întorci din drum şi-i păcat”;

- După ce omul moare, se acoperă ori se întorc oglinzile, fiindcă nu-i bine să te vezi în oglindă;

- La Runcu, odinioară, în stâlpul casei se lega pentru şase săptămâni o cămaşă albă a mortului, ca să aibă unde-i hodini sufletul;

- Cei care scăldau mortul, erau plătiţi, să nu bea răposatul apă murdară;

- Când camerele erau pardosite cu pământ, apa în care a fost scăldat mortul se vărsa într-o groapă făcută sub patul în care a zăcut, „fiindcă-i rău de moarte dacă cineva trecea peste ea timp de trei zile”;

- Mortul era aşezat cu faţa spre răsărit, pregătit pentru a doua înviere;

- La Racoţi - Celei, dacă mortul a fost om rău în viaţă, să nu se facă moroi, se trecea peste el o găină neagră;

- În fereastra camerei unde era aşezat mortul se puneau două pahare, unul cu vin, unul cu apă, ca să bea sufletul, care colindă timp de şase săptămâni prin locuri cunoscute şi plăcute în viaţă;

- Mortul era păzit, ca să nu treacă vreo pisică sau câine pe sub blană, că atunci e pericol să se facă moroi;

- Tronul se ungea cu usturoi şi praf de puşcă, pentru ca răposatul să nu se facă moroi;

- După scoaterea mortului din cameră, se închide uşa, înăuntru rămânând membrii familiei, care spărgeau o oală de pământ, ca să nu se atingă moartea de ei;

- În cele trei zile cât stă mortul în casă, nu se mătură, crezându-se că sufletul lui aflat după uşă ar fi fost murdărit ori scos afară cu gunoiul;

- Camera se mătura şi se purifica prin stropirea cu apă sfinţită şi punerea de busuioc la icoană;

- La cele trei hodine ale mortului, după citirea evangheliei, peste tron se arunca cu bani mărunţi, (metalici) şi se dădeau de pomană, mai ales la copii şi săraci, pomeţi (colac, cu guler alb având legate o lumânare şi un ban); 

- Tronul se aşează în groapă cu capul mortului spre apus, să fie cu faţa la lumină, la a doua înviere;

- În satele de crescători de animale, se dădea pentru mort de pomană o oaie ori o viţică, „să nu plece cu norocul vitelor după el”;

- După înmormântare, oamenii se spălau pe mâini, aruncând de trei ori apă peste umăr, în credinţa că astfel s-au lepădat de mort;

- Izvoarele duse de persoane curate timp de 44 de zile erau slobozite la o apă curgătoare. Se credea că astfel se dăruieşte apă proaspătă sufl etului mortului, căruia i se dădeau pe calea apei şi cele necesare „drumului” (lumină, bani, merinde).

Superstiţiile legate de zilele săptămânii 

În legătură cu zilele săptămânii, au circulat numeroase superstiţii. Conform lui Alexandru Doru Şerban, fiecărei zi îi corespundea un anumit tipic.
 

- LUNI este ziua în care începe orice lucru de ispravă (trainic). La Turburea, dar şi în alte localităţi se credea că lunea nu este bine să dai foc din casă, şi nici să iei ouă din cuibar, că-i rău de pagubă. Nu se dădeau nici bani împrumut. În ziua de luni, nu-i bine să se peţească (să nu se strice nunta) şi nici să se îngroape morţii (e rău de moarte pentru cei rămaşi). 

- MARŢI era considerată zi rea (sunt trei ceasuri rele), de aceea nu se pornea la drum şi nici nu se începea vreun lucru, fiindcă nu era norocos, trainic. La Bârzeiul de Pădure şi la Turburea, marţea nu era bine să se urzească pânza şi nici să se înceapă ţesutul, fiind rău de lovituri şi necazuri.

- MIERCURI era considerată zi bună, cu spor, cu noroc în muncă şi în viaţă. Se postea, să ţi se împlinească dorinţele. Nu e bine să dai din casă lapte, carne şi sare. E ziua în care se începea aratul, să răsară boabele.

- JOI era o zi favorabilă atât muncilor casnice, cât şi în câmp. Era o zi norocoasă, de aceea se făceau logodne şi chiar nunţi.

- VINERI nu se mânca de dulce (se postea), ca să te ajute Sfânta Vineri. Nu se lucra în casă,nu se torcea, nu se spăla, fiind rău de dureri de ochi. Nu se pisa sare, să fii ferit de arsuri. Nu se făcea turtă, fiind rău de bube.

- SÂMBATA e ziua pomenirii morţilor şi a pomenilor, că atunci e primit. 

- DUMINICA este ziua Domnului Isus Hristos. Nu este bine să tai nimic în această zi, fiindcă loveşti în Dumnezeu, cu barda ori cu cuţitul.
 

Zilele de marţi şi de 13 erau zile nefaste. 

Credinţele de sărbători

În decursul anului erau păstrate anumite credinţe ca să le meargă bine oamenilor. Nu se lucra la anumite sărbători creştine ori păgâne, că-i rău de boală, de grindină, furtună, trăsnet ori de pagubă la animale şi la păsări.

- Obiceiurile de urat din prima zi a anului, era superstiţia că dacă-i primeşti pe urători şi-i răsplăteşti „vei câştiga cu prisos”. Tot în ziua începutului de an, după ce se spălau, oamenii obişnuiau să-şi şteargă faţa cu bani, în credinţa că vor avea mereu noroc la ei.
 

- În ziua Ajunului Bobotezei, nu-i bine să te cerţi, nici să dai pe datorie dincasă.

- La Budieni, când fata ieşea din casă să plece în lume, pe pragul de sus al uşii se aprindea lumânarea de la Bobotează, «să fi e tot aşa bine văzută, cum e lumina aprinsă».

- Să nu mai fi e singuri la muncile de peste an, tinerii se «împerecheau» la Dragobete (24 februarie), cum se împerechează şi păsările.

- Purtarea mărţişorului în ziua de 1 martie se credea că aduce noroc şi fereşte de boală, de deochi şi de farmece pe acela care-l poartă.

- Dacă nu te afumi de Mucenici (9 martie), te muşcau şerpii.

- La Sfântul Gheorghe (23 aprilie) oamenii credeau că e bine să calci pe iarba verde şi să te cântăreşti, în speranţa că nu se vor prinde vrăjile de ei şi vor fi sănătoşi.

- De sărbătoarea Sânziana (24 iunie) se arunca o coroniţă împletită din flori de sânziene pe acoperişul casei. Dacă se oprea pe coamă era semn de viaţă lungă. Dacă se întâmpla să cadă coroniţa, era semn rău.

- De sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) nu se mânca varză, căci «lui Sf. Ioan de şapte ori i s-a tăiat capul ca pe varză şi iar a înviat». Nu se mâncau nici fructe rotunde, care semănau cu un cap. Nu se bea nici vin roşu, care aminteşte de sângele care a curs din capul Sf. Ioan.

- După splina porcului tăiat la Ignat se prognoza cum va fi iarna (grea la început, la mijloc ori la sfârşit, scurtă ori lungă).

- În Ajunul Crăciunului se mânca dovleac turcesc copt,«să fii gras ca dovleacul». La Crăciun se intra în casă trecându-se peste o bucată de fi er, „să fii tare ca fierul”.

- În ziua de Crăciun nu era bine să scoţi gunoiul din casă, ca să nu iasă norocul şi să ai spor la vite.

- La lăsatul postului de Paşte se mânca toată ciorba, să nu plouă primăvara ori vara, când sunt oamenii la muncă.

Joia din prima săptămână a postului Pastelor e Joia Iepelor. Nu se torcea să nu te împărezi când sari gardul sau să nu cadă caii în pari. Fetele care se spală pe cap cu iarbă mare (homan) de Sântoader, se credea că vor avea părul mare şi frumos.

- Dacă te speli pe cap de Florii îţi înfloreşte (încărunţeşte) părul.

- Lumânarea de la Denia de vineri se păstra la icoană, după ce cu ea aprinsă era înconjurată casa, ca să fi e ferită de boli, să fi e bine tot anul şi să se prăsească vitele şi păsările. Lumânarea se aprindea ori de câte ori era pericol de trăsnete şi furtună.

- La Paşte se punea verdeaţă pe pragul casei, ca o bucurie a reînvierii naturii“, a menţionat etnograful gorjean.

Superstiţii legate de viaţa de zi cu zi

Multe din superstiţiile consemnate au dispărut, altele se mai păstrează, iar de unele îşi mai aduc aminte bătrânii satelor. În monografiile gorjene sunt înscrise şi numeroase superstiţii de pe uliţa satului:

- Plecând pe drum, dacă-ţi ieşea în cale cineva cu vadra plină cu apă sau un cal alb sau un militar sau un coşar, era semn bun;

- Dacă-ţi ieşea în drum cineva cu vadra goală, dacă-ţi tăia pisica neagră calea ori întâlneai un popă, era semn rău;

Iepurele (întruchiparea diavolului), dacă-ţi ieşea în cale, era semn rău;

- Vărsarea paharului cu ţuică la masă ori a solniţei cu sare, era semn rău. Ca să anuleze răul se lua pe două degete din ce s-a vărsat şi se punea pe frunte;

- Când visai porci era rău de boală;

- Când visai câmpul cu verdeaţă era semn de veselie şi de bine;

- Când visai că bei ţuică, aveai parte de necaz;

- Coţofana ori cocoşul care cântau pe gard, anunţau musafi ri ori o veste (o scrisoare);

- Când sughiţai, te vorbea cineva;

- Când îţi ţiuie urechea ori ţi se zbate ochiul din stânga, e semn rău;

- Când îţi ţiuie urechea ori ţi se zbate ochiul din dreapta, e de bine;

- Când fluieri în casă, tragi a pagubă;

- Să nu coşi hainele îmbrăcate pe cineva, că-i coşi mintea. Să îl scapi de rău, îi dai un fir de aţă să-l ţină în gură până termini de cusut;

- Cioburile de la paharul, oala ori farfuria spartă, aduc noroc;

- Cine vede întâi doar o barză, va umbla singur toată vara;

- Când vezi întâi rândunica şi eşti nespălat pe ochi ori nemâncat, e rău de asudat (transpiraţie).