Stradă construită de Primăria Târgu Jiu pe terenul unui cetățean, înainte să-l exproprieze și să-l despăgubească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O stradă din municipiul Târgu Jiu a fost construită de Primărie pe terenul unui cetățean care este încă proprietar în acte. În plus, acesta nu a primit până acum niciun leu sub formă de despăgubire.

Strada a fost realizată pe terenul deținut de Constantin Anastasiu Foto: Alin Ion
Strada a fost realizată pe terenul deținut de Constantin Anastasiu Foto: Alin Ion

Este vorba de strada Prelungirea Săvinești, care a fost amenajată anul trecut.

Constantin Anastasiu a declarat că terenul în suprafață de aproape 300 de metri pătrați este moștenit. Acesta s-a trezit acasă cu o notificare de la Primăria Târgu Jiu prin care era anunțat că terenul pe care îl deține urmează să fie expropriat, conform Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dar din acel moment nu s-a mai făcut nimic, și nici despăgubirea stabilită de Primăria Târgu Jiu nu i-a fost acordată.

Am moștenit acest teren în suprafață de 296 de metri pătrați, în zona Prelungirea Săvinești. Terenul mi-a fost luat pentru amenajarea străzii. Am fost notificat că urmează să fiu expropriat și lucrurile s-au oprit aici. Legea 255 de expropriere în interes public prevede o întreagă procedură care nu a fost respectată. Trebuia în 20 de zile să merg și să depun documentele. Le-am depus, după care o comisie de la Primărie trebuie să se întrunească și să stabilească dacă documentele sunt corecte și arată fără niciun dubiu proprietatea asupra terenului, după care trebuia încheiat cu proces-verbal că sunt de acord, urmând, la final, să fie emisă o decizie de expropriere. În baza acestui proces-verbal, se face cadastru, din care să rezulte că terenul meu a trecut în proprietatea statului. Eu nu am primit decât notificarea. Problema este că nu există cadastru pentru acel teren pe care se află acum drumul. Nu știu cum s-a executat drumul fără cadastru”, spune Anastasiu.

Acesta adaugă că până acum nu a primit niciun leu sub formă de despăgubire.

„S-a stabilit suma pentru expropriere, dar nu am primit vreun leu până acum. Cum s-a emis autorizația de construire pentru un teren care nu era al Primăriei Târgu Jiu?“, se întreabă retoric gorjeanul.

Figurează în continuare ca proprietar al terenului

Surpriza cea mai mare a venit zilele trecute, când Constantin Anastasiu a mers la cadastru și a constatat, în urma eliberării cărții funciare, că figurează în continuare ca proprietar al terenului.

Legea 255/2010 privind exproprierile în interes public spune clar că un teren expropriat intră în proprietatea primăriei după emiterea deciziei de expropriere. Primăria nu este proprietar al terenului. Am luat de la Cadastru cartea funciară a terenului și spune că sunt încă proprietar“, a precizat Anastasiu.

Acesta a dat în judecată Primăria Târgu Jiu, pentru plata despăgubirilor, care au fost stabilite de municipalitate la 67.000 de lei.

Răspunsul Primăriei Târgu Jiu
Răspunsul Primăriei Târgu Jiu

Într-un răspuns pentru „Adevărul”, Primăria Târgu Jiu spune că procedurile sunt în curs de finalizare: „Sumele aferente suprafeței de teren expropriate, proprietatea domnului Constantin Anastasiu, au fost consemnate la CECL pe numele acestuia. Achitarea acestor sume se va realiza după definitivarea documentațiilor cadastrale individuale de dezmembrare a tuturor suprafețelor expropriate, lucrări care sunt în curs de executare și finalizare de către expropriator. (...) Precizăm faptul că aceste lucrări de cadastru au fost întârziate datorită suprapunerilor documentațiilor cadastrale efectuate de către proprietari înainte de demararea procedurilor de expropriere, cât și a existenței unor litigii între proprietari“.

Parcări pentru proprietarii de case

Interesant este că pe această stradă mărginașă, cu un trafic redus, au fost realizate parcări. „Sunt o seamă de proprietari de case care ocupă anumite poziții sus-puse. Probabil că aceste parcări au fost făcute pentru proprietarii acestor case, altfel nu se explică“, mai spune Anastasiu.

Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu motivează că sunt câteva obiective industriale în apropiere și că a devenit o arteră intens circulată.

Strada Săvinești (prelungire), în urma modernizării a devenit o arteră intens circulată, preluând traficul auto dinspre localitățile Urechești, Țicleni, fiind necesară existența unui punct de oprire pe această stradă, în situații de urgențe, opriri accidentale“, explică reprezentanșii municipalității.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite