Povestea de iubire dintre dictatorul Gheorghe Gheorghiu-Dej şi frumoasa actriţă Elvira Godeanu: „O legendă construită cu sânge rece de Ana Pauker

Elvira Godeanu a primit renumele de marea doamnă a teatrului românesc“

Elvira Godeanu a primit renumele de „marea doamnă a teatrului românesc“, pentru modul remarcabil în care îşi interpreta rolurile, dar şi pentru frumuseţea ei tulburătoare.

„O astfel de frumuseţe a născut, evident, pasiuni tulburătoare, a dat naştere unor celebre poveşti de dragoste, a indus în mintea multora aventuri cum numai în romanele interbelice puteai găsi, a confecţionat scenariile unor amoruri secrete cu parteneri din elita economică sau politică a vremii“, arată scriitorul gorjean Ion Cepoi în lucrarea "Elvira Godeanu, o poveste de pe Jiul de Sus".

Cea mai mare parte dintre poveştile vehiculate nu au fost adevărate, iar prietenul de-o viaţă al Elvirei, Alexandru Kiriţescu a risipit multe dintre legendele care circulau în jurul marii artiste: „Bucureştenii - şi publicul românesc în general - îi atribuie unanim Elvirei atributele de «vampă sută la sută». Se verifică şi în cazul acestei mari artiste înclinaţiunea populară de a-şi împodobi idolii cu atribute exorbitante care să desăvârşească pentru mase nevoia lor de mituri aurite. Nimic mai departe de adevăr. Elvira este femeia cea mai simplă, cea mai graţioasă, cea mai cordială de pe lume. I s-au pus şi se pun în seamă aventuri senzaţionale - ea, care ştie tot ce se spune despre persoana ei -râde cu râsul ei fraged, cu o observaţiune spirituală, fiindcă posedă un dar al humorului adorabil - atât de firesc şi de românesc", mărturisea Alexandru Kiriţescu în articolul „Elvira Godeanu - artistă şi femeie“, din revista Rampa, din data de 11 noiembrie 1946. 

Elvira Godeanu, cerută de soţie de Gheorghe Gheorghiu-Dej

Una dintre aceste poveşti îl are ca personaj principal pe Gheorghe Gheorghiu-Dej care, se pare, ar fi nutrit o pasiune absolută pentru Elvira. Leon Kalustian, unul dintre bunii prieteni ai familiei Emil Prager - Elvira Godeanu, a confirmat pasiunea dictatorului într-un interviu acordat în urmă cu şapte ani în Jurnalul, care susţine că Dej chiar a cerut-o de soţie:

„A plăcut-o şi chiar a iubit-o clocotitor pe Elvira Godeanu despotul Gheorghiu-Dej. Dar marea actriţă l-a refuzat când a cerut-o de nevastă“.

Elvira Godeanu: „Pe Gheorghe Gheorghiu-Dej nu l-am văzut niciodată în viaţa mea în carne şi oase“

Într-un interviu acordat publicaţiei Adevărul, în anul 1994, şi apărut sub semnătura Ludmilei Patlanjoglu, Elvira Godeanu a spus că nu l-a cunoscut pe Dej în carne şi oase şi că toate zvonurile au pornit de când întâlnit-o pe Ana Pauker: 

„Este o poveste care m-a apăsat multă vreme. Toţi cei care îmi erau apropiaţi, colegi, prieteni care îmi veneau în casă, ştiau că este o calomnie. O legendă construită cu sânge rece de Ana Pauker, pentru a-l compromite pe rivalul ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, în ochii tovarăşilor de partid şi ai lui Stalin. Mulţi dintre cei care mă înconjurau - unii mi-au făcut mărturisiri în acest sens - aveau «indicaţii» să răspândească zvonul că mă vizitează Dej, că îmi trimite bijuterii şi lucruri scumpe. Totul mi se trage de la un revelion. Comuniştii organizau astfel de petreceri în care urmăreau să-şi facă propagandă printre artişti. M-am trezit într-o sală unde fuseseră aduse butoaie mari cu vin. Se bea şi se mânca şi toată lumea era veselă. Eram foarte elegantă, purtam o pălărie cu boruri mari şi o blană superbă. Mă însoţea dramaturgul Alexandru Kiriţescu, şi el foarte elegant îmbrăcat. La un moment dat s-a făcut linişte, apoi o rumoare teribilă: «Vine tovarăşa Pauker!». Toţi s-au repezit către ea. Eu am stat deoparte. A început să împrăştie strângeri de mână şi zâmbete; s-a oprit, m-a privit lung şi a cerut să-i fiu prezentată. Parcă o văd, avea o privire de vultur, era tunsă scurt, îmbrăcată modest şi sobru, într-o rochie gri închis. După această întâlnire, zvonurile despre legătura mea cu Dej au început să circule. Lucrurile au devenit curând dramatice. Primeam scrisori de ameninţare sau implorare din partea unor oameni greu încercaţi de soartă, care aveau rude în închisoare, deţinuţi politici, sau se aflau în nevoi şi sperau că pot să-i ajut eu, intervenind pe lângă «iubitul» meu! Ce e absurd în povestea asta e că eu pe Gheorghe Gheorghiu-Dej nu l-am văzut niciodată în viaţa mea în carne şi oase“.

Căsătorită cu Emil Prager timp de cinci decenii 

Ion Cepoi consideră, în lucrarea sa, că pasiunile născute de marea actriţă sunt normale şi nu pot fi negate, având în vedere frumuseţea ei: „Pasiunile trezite în sufletul bărbaţilor de femeia şi actriţa Elvira Godeanu sunt reale. Vor fi fost destule femei frumoase în ţara aceasta şi în Bucureştiul acela care a adunat de secole mai tot ce merita a fi adunat, dar, din cele citite, din mărturiile scrise ale celor care i-au stat în preajmă, din amintirile celor care au trăit bucuria contemporaneităţii ei, se pare că puţine persoane au insuflat celor din jur şi celor de aiurea o dragoste mai curată şi mai pură decât Elvira. (...) Nimic din ceea ce se află consemnat în documente scrise ori în frânturi din memoria exprimată public a celor care au cunoscut-o nu cuprinde nici cea mai mică umbră de vulgaritate ori de coborâre de pe soclu. Predestinată să devină mit, Elvira Godeanu a fost dintr-un început asumată mitului.

Elvira Godeanu s-a căsătorit la 31 mai 1954 cu Emil Prager, în urma unei poveşti de iubire, care a rezistat timpului, cei doi fiine nedespărţiţi timp de 50 de ani. „Singurul bărbat adevărat căruia i-a închinat cinci decenii din existenţa ei magică a fost Emil Prager, soţul său, (...) alături de care a trăit până la trecerea în nefiinţă a acestuia. Născut în Bucureşti, la 19 august 1888, în familia unor austrieci originari din Moravia, veniţi în România pe urmele regelui Carol I (ca şi bunicii Elvirei Godeanu), Emil Prager a absolvit Şcoala Naţională de Drumuri şi Poduri, fiind elev al lui Anghel Saligny“, a arată Ion Cepoi.

Soţul Elvirei Godeanu, un mare inginer

Soţul Emil Prager a fost un mare inginer, care a participat la punerea în practică a unor mari proiecte. „A fost un mare inginer constructor, de numele său legându-se folosirea în premieră, în România, a betonului armat, dar şi construcţii precum Palatul Regal, Palatul Foişor din Sinaia, Palatul Ministerului de Interne, Academia Militară, Biblioteca Universitară Iaşi, Spitalul Elias, catedrala din Hunedoara, calea ferată Ploieşti-Târgovişte, tronsonul de cale ferată Bumbeşti-Livezeni, şosele, silozuri, blocuri etc., un adevărat oraş dacă ar fi adunate toate toate cele ridicate de el. În Gorj, pe lângă lucrările de artă de pe defileul Jiului, ridică, la Tg-Jiu, Castelul de Apă, precum şi hidrocentrala de la Novaci. A avut propria sa firmă de construcţii - „Antrepriza Inginer Emil Prager", dar până în 1921 şi după 1948 a lucrat mai întâi ca inginer la Ministerul Lucrărilor Publice, ca inginer şef la SOVROM, mai apoi, pensionându-se în 1971 din postura de inginer principal la Ministerul Energiei Electrice“, se mai menţionează în lucrarea lui Ion Cepoi. 

Emil Prager a mai fost căsătorit, iar cu prima lui soţie, Margareta, a avut patru copii: doi băieţi, Ionel şi Dan, pierduţi din păcate de timpuriu, şi două fete, dintre care mezina, Anca Costa Foru, a lucrat o viaţă ca şi cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române şi la Muzeul Literaturii Române. S-a căsătorit cu Elvira Godeanu după doi ani de moartea soţiei sale.