Oxigen cu porţia la spitalul suport COVID-19 din Târgu Cărbuneşti. „Facem cu rândul”
0Medicii Spitalului de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, din judeţul Gorj, desemnat ca unitate medicală suport COVID-19, sunt nevoiţi să găsească tot felul de soluţii pentru ca şansele pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 aflaţi în stare gravă să crească.
Astfel, bolnavii care au nevoie de ventilaţie pentru a putea respira sunt puşi la oxigen câte două ore, după care sunt înlocuiţi de alţi pacienţi.
În Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti sunt internaţi, în prezent, peste 100 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 15 se află la terapie intensivă, pentru că prezintă simptome severe. Toate paturile de la ATI sunt ocupate. Pacienţii a căror stare se îmbunătăţeşte sunt transferaţi în saloane pentru a face loc altora care au nevoie de ventilaţie.
Medicii apelează la această soluţie, pentru că pacienţii nu au unde să fie transferaţi din cauză că secţiile ATI de la toate spitalele sunt pline şi apar mereu noi pacienţi care prezintă stări grave. „Facem cu rândul. Din secţia Terapie Intensivă sunt transferaţi în saloane unu-doi pacienţi care au o stare mai bună şi vin alţii. După două ore, pacienţii revin şi sunt puşi din nou pe oxigen“, a spus medicul Constantin Târziu, directorul Spitalului de Urgenţă Târgu Cărbuneşti.
Starea unor pacienţi cu simptome medii se degradează brusc
Pacienţii cu simptome medii aflaţi în saloanele spitalului sunt monitorizaţi în permanenţă, pentru că starea lor se poate deteriora. „Sunt pacienţi a cărora stare de sănătate se schimbă de la oră la oră. Pe secţii sunt pacienţii cu stare de sănătate medie, care, uneori, se degradează. Este nevoie să fim foarte atenţi cu aceşti bolnavi, astfel că sunt monitorizaţi la cel mult două ore. Avem asistente care stau în permanenţă pe secţii pentru a urmări starea lor de sănătate şi, dacă se impune, să fie transferaţi la terapie intensivă, chiar dacă este plină“, a mai spus Constantin Târziu.
Potrivit acestuia, şi simptomatologia pacienţilor cu COVID-19 s-a schimbat faţă de perioada de început a pandemiei. Starea bolnavilor s-a agravat şi au apărut noi simptome. Medicul consideră că este posibil ca în această perioadă să fi apărut noi tulpini de coronavirus, care s-au adăugat infecţiile virale specifice acestei perioade sau ca urmare a comorbidităţilor.
Pacienţi aduşi la Târgu Cărbuneşti din judeţe îndepărtate
În spitalul din Târgu Cărbuneşti sunt internaţi nu doar pacienţi din judeţul Gorj, dar şi din alte zone ale ţării, care au fost aduşi aici pentru că nu au fost locuri libere în unităţile medicale din zonele din care provin.
„Sunt internaţi pacienţi din toate judeţele limitrofe, adică din toată regiunea Olteniei. Au fost aduşi pacienţi chiar şi din judeţe mai îndepărtate, cum ar fi din Teleorman, Bucureşti sau Braşov. Au fost pacienţi aflaţi în stare gravă, care nu au putut să fie primiţi de alte spitale la terapie intensivă. Au primit tratamentul corespunzător şi au plecat într-o stare foarte bună“, a mai spus Constantin Târziu. Acesta a precizat că, de la începutul pandemiei , au fost internaţi aproximativ 1.100 de pacienţi, iar mai mult de 700 dintre ei au fost externaţi cu stare de sănătate foarte bună.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Vietnamezi filmaţi în timp ce prindeau melci din lacul de acumulare din Târgu Jiu-VIDEO