Faimosul haiduc Coroiu, supranumit „Apărătorul săracilor“. Ce visa în copilărie să devină când va fi mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coroiu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi haiduci, pentru că acţiunile lui aminteau de romanele cavalereşti. Despre el s–au scris o carte, „Viaţa şi isprăvile lui Coroiu”, de Victor Emanoil, şi o piesă de teatru.

Era supranumit „Coroiul, apărătorul săracilor“ şi despre isprăvile sale s-au scris numeroase articole. 

Vestitul haiduc s-a născut la Dorneşti - Botoşani. „În copilărie visa să se facă jandarm! Urmează patru clase primare, dovedindu–se silitor... dar neastâmpărat. Era de talie mijlocie, viguros, mereu cu zâmbetul pe buze şi, mai ales, captivant. Se însoară, nu însă cu fata pe care şi–o dorea ca soţie, ci cu una mai în vârstă, dar care avea pământ. Cât despre dragoste, între cei doi nici pomeneală! Cu toate acestea va avea de la ea doi copii şi cele mai mari necazuri. Primeşte ordinul de încorporare la Regimentul 6 de Jandarmi din Botoşani. Din nefericire, nu va ajunge aici niciodată. O întâmplare îi va schimba întreg cursul vieţii. Află că nevasta îl înşală cu şeful de post din comună, Ailieşii, şi, într–o dimineaţă se preface că pleacă la Botoşani, să se încorporeze. Îşi ia rămas bun şi porneşte pe drumul Botoşanilor. Ajuns la marginea satului, se adăposteşte la o rudă. În miez de noapte, se reîntoarce acasă, surprinzându–l pe şeful de post, care va fi bătut «ca la fasole». Nevasta îl denunţă ca fiind autorul unei crime ce se făcuse în sat. Este arestat, aşa cum este de bănuit, chiar de jandarmul Ailieşii. Peste noapte rămâne închis la postul din comună. A două zi este trimis din post în post la Botoşani. Dar în loc să fie ţinut separat de cei care erau condamnaţi, contrar legii de organizare a penitenciarelor, este băgat într–un salon comun cu deţinuţii judecaţi. Aici are onoarea să facă cunoştinţă cu trei faimoşi bandiţi: Bolfan, Căsăndrel şi Mazăre, care fuseseră condamnaţi pentru tâlhărie. timp de zece luni avea să stea Coroiu închis în penitenciarul din Botoşani. La procesul care a urmat, s–a constatat că era nevinovat şi este achitat“, se prezintă în volumul „Faptele haiducilor“, autor Eugen Şendrea.

Cum se defăşurau atacurile

Coroiul s-a întors acasă, iar, într-o noapte se trezeşte acasă cu cei trei bandiţi alături de care fusese închis. Bolfan, Căsăndrel şi Mazăre evadaseră şi căutau un adăpost. Cei trei îi propun să le fie şef şi aşa au început să haiducească. 

„La cele 39 escapade ale sale a agonisit 847.395 lei, plus cele mai variate obiecte: rom şi vin, inele şi cercei, cămăşi şi pijamale, valize, carabine, şervete de masă, lanţuri mici şi lanţuri mari, mărgele, linguriţe, ghete şi haine, borcane cu dulceaţă şi compot, maşini de ras, poşete, tutun, foarfeci, armonici, pâine şi acte, bonuri ale clienţilor datornici din cârciumi, cai, lăicere şi scoarţe, blănuri, lanterne electrice. Coroiu a atacat în toate felurile: mascat şi nemascat, în doi sau în zece, a oprit maşini de curse, a escaladat ferestre, a prădat la drumul mare, a intrat în case sub ameninţări, a spart uşi, s–a purtat galant şi elegant (sărutând mâna păgubaşei la plecare). A atacat vii, vile, cârciumi, mănăstiri, grajduri, coteţe. Pe unii i–a atacat de două ori. A atacat în aceeaşi noapte mai multe locuri, a atacat cu convingere, cu pasiune, cu talent, cu experienţă. El personal nu schingiuia, nu speria victimele, nu se ocupa de găinării. Când vedea că cei din ceata lui se pretau la asemenea fapte, îi certa, căuta să–i împiedice. Nu izbutea totdeauna“, arată istoricul Eugen Şendrea.

Cele mai mari lovituri

Unul dintre cele mai mari atacuri a fost dat la conacul lui Jean Miclescu din Botoşani, de unde fură o herghelie de cai. De asemenea, ceata lui care ajunsese la zece oameni, a atacat în plină zi târgul din Mihăileşti, jefuind casele bogătaşilor. Reuşea să scape din mâinile urmăritorilor datorită numeroaselor sale gazde care îl primiseră în casele lor şi îl ospătaseră.

Capturarea

Acţiunile de captuare ale haiducului se înteţesc. Prima dată sunt prinşi tovarăşii săi de haiducie, după care a fost capturat şi el. „Este încolţit în pădurea Guranda. O adevărată bătălie s–a încins între oamenii săi şi un pluton de  jandarmi. Se trag focuri de armă de o parte şi de alta. O parte din bandă este capturată, printre care şi Bolfan, Mazăre şi Căsăndrel. Coroiu reuşeşte să scape, începe o urmărire în toată zona Botoşanilor. Jandarmii, ajutaţi de armată, răscolesc peste tot. Întreaga opinie publică urmărea cu sufletul la gură orice ştire despre el. La 1 aprilie 1935 Coroiu a fost prins la Noua Suliţă. El s–a predat procurorului, cerând să nu fie lăsat pe mâna jandarmilor. În sfârşit, Coroiu era închis! Cei bogaţi puteau respira uşuraţi. În închisoare află că Bolfan, Mazăre şi Căsăndrel au fost împuşcaţi, fiindcă «fugiseră de sub escort㻓, se menţionează în lucrarea „Faptele haiducilor“.

Evadarea 

Coroiul se teama că va fi împuşcat la fel care tovarăşii lui. După cinci luni de detenţie, acesta evadează împreună cu santinela Mihai Siminceanu. „Onoarea jandarmeriei era în joc! Din nou armata şi jandarmii răscolesc judeţul. Sunt ridicate fostele lui gazde, complici, rude sau apropiaţi. Se cercetează casă cu casă, încăpere cu încăpere. O parte din cei avuţi părăsesc în grabă Botoşanii. Peste tot se vorbeşte numai de Coroiu. Se fac planuri de capturare, se întind curse. Au trecut mai bine de două zile şi nicio urmă. Într–o seară, la uşa primului procuror din Botoşani a venit pe neaşteptate Coroiu, care i-a spus că vrea să se predea doar lui, să nu fie dat pe mâna jandarmilor. 

Procesul 

„Procesul avea să se desfăşoare aici între 20 noiembrie şi 7 decembrie 1936. Datorită reducerilor pe C.F.R., au sosit o mulţime pestriţă de oameni. Agenţi şi gardieni din toate oraşele moldovene şi chiar de la Bucureşti căutau să menţină ordinea, dar mai ales să prevină orice încercare de evadare. Autorităţile locale luaseră măsuri extraordinare. Clădirea Tribunalului (astăzi Prefectura Bacău) era înconjurată cu „trei cordoane de soldaţi”, iar în sălile şi culoarele tribunalului se aflau soldaţi şi gardieni. O armată de ziarişti urmărea procesul. Ziarele engleze şi americane inserau zilnic în paginile lor relatări despre „haiducul Coroiu”. În ziua de 20 noiembrie 1936, în jurul orei 12.30, pe strada Ioniţă Sandu Sturza s–a produs o zarvă nemaipomenită. O mulţime imensă aştepta să vină Coroiu. Ca la un semn, de pe buzele tuturor se desprinse un singur cuvânt: „Vine!” Semeţ, ba chiar zâmbitor, apăru Coroiu cu lanţuri la mâini şi picioare. După el, 32 de oameni din ceata lui, precum şi 15 din fostele gazde. Cu armele în cumpănă, un întreg pluton de jandarmi păzea acest cortegiu condus chiar de directorul penitenciarului, Ţintă. Bacăul întreg se înghesuia să–l vadă. Pe străzile Lecca, Mihai Viteazul, prăvăliile fuseseră închise. Din comunele învecinate (Mărgineni, Săuceşti, Călugăra), sosiră sute de ţărani. Doamnele de societate îşi făcură loc cât mai aproape de cortegiu, ca să–l poată privi pe Coroiu. Elevii din Bacău fuseseră învoiţi pentru a putea urmări această inedită procesiune. Din când în când, din mulţime se auzeau glasuri care strigau: «Trăiască apărătorul săracilor!» Având doi gardieni de pază «personală» (Alexandru Pănuş şi Petre Sebeştin), Coroiu şi ceata lui luară cunoştinţă de acuzaţii. Era «cel mai mare proces penal pe care l–a cunoscut cândva Moldova». Douăsprezece dosare, fiecare de câte 500 de pagini, total – 6.000 pagini (cât o enciclopedie), aproape 50 de acuzaţii, 500 de martori, 200 de părţi civile, 40 de avocaţi. (...) Pe data de 8 decembrie 1936, s–a dat verdictul: doi ani de închisoare, adăugându–se la alţii doi ispăşiţi până la începerea procesului“, descrie istoricul Eugen Şendrea.

A devenit cârciumar

După ce s-a eliberat din penitenciar, Coroiu s–a căsătorit cu cea care a fost alături de el în timpul procesului, Adela Ionescu, deschizând o cârciumă la marginea Bacăului, unde se stabilise.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite