Executor judecătoresc, reţinut de procurorii anticorupţie. Este acuzat că a prejudiciat o companie de stat cu 1,4 milioane de lei

0
0
Executorul judecătoresc a fost reţinut şi va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă
Executorul judecătoresc a fost reţinut şi va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă

Un executor judecătoresc din municipiul Târgu Jiu a fost reţinut de procurorii anticorupţie din Craiova, pentru abuz în serviciu. Nicolae Gagiu este acuzat că a adus un prejudiciu de 1,4 milioane de lei Complexul Energetic Oltenia.

Executorul judecătoresc este acuzat de DNA Craiova de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, în formă continuată.

„În perioada 2015 – noiembrie 2020, inculpatul Gagiu Nicolae, în calitatea menţionată mai sus, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfăşurării a trei proceduri de executare silită, ar fi cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obţinerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 1.485.325 lei.

Concret, deşi prin deciziile instanţelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta ar fi transferat şi ulterior ar fi retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menţionată mai sus.

De menţionat este faptul că, în perioada octombrie – noiembrie 2020, în condiţiile în care inculpatul ştia că este cercetat în prezentul dosar penal, ar fi efectuat din nou acte de executare silită cu încălcarea dispoziţiilor legale, în aceeaşi modalitate.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală“, se arată într-un comunicat al DNA Craiova

Nicolae Gagiu va fi prezentat la Curtea de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Târgu-Jiu


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri