Cum se apărau unii boieri în faţa turcilor cotropitori: şerpi veninoşi folosiţi ca arme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Cartianu, o bijuterie arhitectonică
Casa Cartianu, o bijuterie arhitectonică

Casa-culă Cartianu, construcţie ce datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, se află la aproximativ 12 kilometri de Târgu Jiu, lângă pârâul Cărtior, fiind unul dintre monumentele de arhitectură populară românească. Macheta casei culă este expusă în holuil Facultăţii de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti. Clădirea spune multe poveşti despre vremurile trecute.

Casa-culă Cartianu, din comuna Turcineşti, a fost ridicată în anul 1760 de Enache Cartianu, un boier foarte bogat, care a avut peste 400 de hectare de teren. Casa a avut iniţial forma unei cule. Ghidul Maria Cartianu este descendentă a familiei care a deţinut acestă bijuterie arhitectonică.

„Era prevăzut cu metereze şi scări interioare. După 1821 au fost anexate sălile de jur-împrejur şi a căpătat forma pe care o vedeţi astăzi. Povestea socrul meu că se apărau împotriva turcilor cu şerpi otrăvitori, care erau crescuţi în oale de pământ. Erau puşi pe metereze cu apă clocotită şi le turnau turcilor oalele în cap“, ne-a povestit Maria Cartianu. Potrivit acesteia, lemnăria a fost înlocuită în urma restaurării care s-a încheiat în anul 2004, doar grinzile fiind cele originale. 

În urma presiunilor făcute de comunişti, familia Cartianu, care deţinea casa, a fost nevoită să vândă clădirea în anul 1974. „Socrii mei au fost ultimii proprietari ai casei. Au fost obligaţi s-o dea la stat. Pentru că socrul meu îl cunoştea pe Gheorghe Apostol, s-a dus la el la Bucureşti şi atunci a fost cumpărat cu 90.000 de lei“, ne spune Maria Cartianu.

Gheorghe Tătărăscu, Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Cela Delavrancea îşi făcuseră un obicei de a veni regulat la Casa Cartianu, unde erau aşteptaţi de gazde primitoare. „Casa Cartienilor“, ascunde multe poveşti. Una dintre ele îl are ca personaj principal pe marele om politic Gheorghe Tătărăscu. „O poveste este că aici era o oglindă, iar Tătărăscu îşi rostea discursul în faţa oglinzii şi a prietenilor ca să ştie cum se prezintă în faţa publicului“, ne mai dezvăluie Maria Cartianu din secretele casei. 

Caracteristicile Casei Cartianu

Casa este dispusă pe trei nivele şi prezintă un nucleu de trei încăperi la etajul I şi etajul II, un corp ce adăposteşte grupurile sanitare. Ceea ce dă o notă de unicitate monumentului sunt salba de pridvoare realizate pe toate laturile şi scările de acces care realizează legătura pe verticală. Parterul, care este uşor scobit sub nivelul solului şi cuprinde două beciuri cu intrări separate, legate pe latura de est printr-o sală deschisă, având ca elemente de decor două arce masive din zidărie mixtă – piatră şi cărămidă. Aerisirea acestor încăperi se realiza prin ferestre de dimensiuni relativ mici, care, prin modificările ulterioare, au fost parţial închise. Pe laturile de nord şi sud au fost realizate, ca urmare a măririi casei, câte o încăpere care era menită să adăpostească animalele mici.

La etajul II, împărţit în acelaşi fel ca şi primul, pridvorul este delimitat numai de stâlpi de lemn. La el conduc două scări, ambele exterioare: una, cu aspect pitoresc şi monumental totodată, alipită faţadei laterale, unde se găseşte intrarea principală, apărată de ploi prin acoperişul casei însăşi, care se prelungeşte deasupră-i sprijinindu-se pe un înalt stâlp de lemn.

Casa Cartianu adăposteşte şi o colecţie foarte importantă de elemente de etnografie şi artă românească. 

Cartianu

Casa-culă Cartianu a fost restaurată începând cu anul 1997, iar lucrările s-au încheiat în anul 2004. Din acel an, Casa Cartianu găzduieşte Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Gorjeană. Prin Hotărârea nr. 959 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial 565 din 25 iunie 2004, imobilul, monument istoric, a fost trecut din domeniul public al statului şi din administrarea Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice în domeniul public al judeţului Gorj şi în administrarea Consiliului Judeţean Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite