Cei mai mulţi chiulangii sunt la Grupul Şcolar Industrial Minier Rovinari şi la Colegiul Comercial din Târgu-Jiu

Grupul Şcolar Industrial Minier Rovinari şi la Colegiul Comercial din Târgu-Jiu se află în fruntea listei unităţilor de învăţământ cu elevi care chiulesc pe rupte de la cursuri.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, cei mai mulţi elevi cu peste 20 de absenţe sunt la Grupul Şcolar Industrial Minier Rovinari. La această unitate de învăţământ sunt 121 de elevi care se află în această situaţie. Şi Colegiul Comercial «Virgil Madgearu» din Târgu-Jiu se află pe un loc fruntaş în privinţa elevilor chiulangii. 73 de elevi au acumulat, până acum, mai mult de 20 de absenţe. De asemenea, la Colegiul Tehnic nr. 2 din Târgu-Jiu sunt 70 de elevi care au absentat de la mai mult de 20 de ore. „Elevii absenţi au primit avertismente, situaţia lor şcolară a fost comunicată familiilor, iar celor din clasele a XI-a şi a XII-a li s-a întocmit peavizul de exmatriculare“, a spus Ion Elena, inspector cu educaţia permanentă.





















































