Birourile prefectului de Gorj şi preşedintelui Consiliului Judeţean au fost stropite cu aghiasmă. „Îl băgăm pe Hristos în aceste instituţii“
0Birourile prefectului judeţului Gorj, preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Sala Maură unde se desfăşoară cele mai importante şedinţe, precum şi alte birouri din Palatul Administrativ au fost stropite astăzi cu aghiasmă.
Părintele Mihai Roibu, de la Catedrala „Sfinţii Voievozi“ din Piaţa Prefecturii, din Târgu Jiu, a venit să-l aducă pe Hristos în cele două instituţii. Şi angajaţii au fost stropiţi cu aghiasmă şi s-au închinat la icoană. Părintele Mihai Roibu speră că, în acest fel, activitatea care va fi desfăşurată de cele două instituţii va fi mult mai bună:
„Ne aflăm în Ajunul Botezului Domnului şi se obişnuieşte să se vină cu Sfânta icoană a Botezului. Zilele trecute am vizitat casele credincioşilor din parohie, iar astăzi (n.r. - ieri) am fost invitaţi la Consiliul Judeţean şi la Prefectură. Este o datorie creştinească, iar dânşii dovedesc că sunt buni creştini şi ne bucurăm că acceptă că venim cu botezul la birourile dânşilor. Am fost la domnul preşedinte (n.r. preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu), la domnul prefect, la sala de şedinţe şi la alte câteva birouri. Această vizită şi botezul cu apa sfântă înseamnă că-l băgăm pe Hristos în aceste instituţii. Este apă sfinţită în mod special şi prin stropirea cu aceasta sperăm că lucrurile vor fi mai bune şi va fi o atmosferă de principialitate şi înţelegere“,
a spus părintele Mihai Roibu.