Asistentă medicală de la Ambulanţă, decedată într-un accident rutier
0
Un tragic accident de circulaţie a avut loc, miercuri, în Ialomiţa. Un autoturism s-a ciocnit de un tir pe DN2 A, la ieşirea din Ţăndărei spre Giurgiu.
Asistenta medicală Firuţa Onescu-Ene, angajată a Serviciului de Ambulanţă Gorj, şi soţul său au decedat pe loc, miercuri, într-un accident de circulaţie care a avut loc în judeţul Ialomiţa. Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că la volanul autoturismului se afla Firuţa Onescu-Ene, de 45 ani, care se deplasa, pe direcţia Constanţa – Ţăndărei. Aceasta a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în impact cu un autotren condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 54 ani din localitatea Hârşova. În urma evenimentului, asistenta medicală aflată la volan a decedat, aceeaşi soartă având-o şi pasagerul din dreapta faţă, un bărbat din judeţul Constanţa, soţul asistentei. Bărbatul era marinar, cei doi fiind căsătoriţi de un an de zile. Potrivit şefului SAJ Gorj, asistenta medicală mersese la Constanţa să îşi aducă soţul acasă, la Târgu-Jiu.
A salvat sute de vieţi
Firuţa Onescu-Ene lucra de 25 de ani la SAJ Gorj şi era foarte apreciată de colegii săi. „Asistenta noastră medicală era unul dintre oamenii de bază, un profesionist desăvârşit, un om care făcea totul pentru a salva viaţa celor aflaţi în pericol. Am intervenit cu ea la sute de cazuri, sute de vieţi a salvat această femeie. Păcat că s-a întâmplat o aşa tragedie. Şi ea şi soţul său au decedat pe loc. Am înţeles că maşina e zob, bieţii oameni au murit aşa repede. Mama Firuţei nu are bani de înmormântare, aşa că am strâns bani de la colegi şi o să primim şi o sponsorizare de la SNLO. De la colegi am strâns 10.000 lei. Toţi banii îi vom da mamei Firuţei. Ne pare foarte rău de ce s-a întâmplat!”, a spus medicul Dan Vâlceanu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.