Vandalism în Parcul Copiilor din Găești. Ce au distrus derbedeii VIDEO

0
Publicat:

Doi adolscenți din comuna dâmbovițeană Crângurile au dat explicații în fața polițiștilor locali, dar și în fața părinților lor, după ce au fost surprinși de camerele de supraveghere din orașul Găești când devastau un loc de joacă.

Acte de vandalism în parc. FOTO cronica-gaestiului.ro
Acte de vandalism în parc. FOTO cronica-gaestiului.ro

Actele de vandalism au fost surprinse în Parcul Copiilor din Găești de camerele de luat vederi ale sistemului de supraveghere video. Doi adolescenți de 14 și, respectiv 15 ani, au distrus chioșcul amplasat pe spațiul verde, rupând ulucile sau distrugandu-le cu picioare, potrivit cronica-gaestiului.ro.

Adolescenții au fost identificați de polițiștii locali, iar părinții lor – amendați. Nu este exclus să le fie întocmite și dosare penale pentru distrugere, ei putând răspunde penal pentru faptele lor.

Bărbat filmat furând bicicleta unui copil, la Găești

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din orașul Găești (Dâmbovița), a fost surprins de camerele de luat vederi din centrul orașului, luând fură bicicleta unui copil uitată în dreptul unui magazin.

Mama puștiului care și-a uitat bicicleta este cea care a postat imaginile, după ce le-a obținut de la reprezentanții unui supermarket, potrivit cronica-gaestiului.ro. Incidentul a avut loc dimineața devreme, în jurul orei 06.00.

Bărbatul care a fost filmat în timp ce fura bicicleta le-a spus oamenilor legii că intenționa să o ofere unui copil amărât.

„În urma unei postări pe o rețea de socializare a unei femei, de 38 de ani, din Găești, referitoare la furtul unei biciclete, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. În urma verificărilor efectuate de polițiști, pe raza orașului, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat, de 64 de ani, care ar fi sustras o bicicletă”, a preciat IPJ Dâmbovița.

Copilului i-a fost restituită bicicleta furată, dar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite