Trei garaje s-au făcut scrum, la Pucioasa, iar o persoană a fost rănită
0Pompierii de la ISU Dâmboviţa au intervenit duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins trei garaje, în localitatea Pucioasa. O persoană a fost rănită.
Focul s-a manifestat violent şi s-a extins cu rapiditate la cele trei garaje. O persoană a fost rănită. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 82 de ani, care se pare că prezintă arsuri pe antebraţ.
La faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri, dar şi ale Poliţiei şi ale Serviciului de Ambulanţă. După localizarea şi stingerea focului, pompierii militari urmează să stabilească care a fost cauza incendiului.
IPJ Dâmboviţa a anunţat că se efectuează cercetări la faţa locului pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs incendiul.
Pomppierii spun că un scurtcircuit electric provocat de un conductor electric defect ori neizolat corespunzător a dus la aprinderea focului.


