Stația Spațială gândită de un elev târgoviștean și de colegii săi din Constanța, premiată de NSS: „Costurile sunt dureros de mari” FOTO

0
Publicat:

Supraviețuirea speciei umane o preocupă pe NASA care, încă de pe acum, caută soluții de a trăi în spațiu, în cazul în care lucrul acesta nu va mai fi posibil pe Pământ.

Cum arată stația spațială gândită de elevii români. FOTO Aris Riza
Cum arată stația spațială gândită de elevii români. FOTO Aris Riza

Viziunea National Space Society (NSS) este ca oamenii care trăiesc și lucrează în comunități înfloritoare dincolo de Pământ vor fi capabii să folosească vastee resurse de spațiu pentru îmbunătățirea vieții.

Misiunea NSS este de a promova schimbările sociale, economice, tehnologice și politice pentru a extinde civilizația umană în spațiu, și dezvoltarea unei stații spațiale capabile să utilizeze resursele spațiale și să reziste în cazul în care ar fi lovită de asteroizi.

Competiția, la care au fost înscrise peste 4.500 de proiecte din 19 țări din lume, a adunat peste 26.500 de elevi. Un tânăr de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella" din Târgoviște și echipa sa, formată din mai mulți elevi din Constanța, au făcut o figură frumoasă la concurs, reușind să se claseze pe un onorabil loc 4.

Cursul se adresează elevilor din clasele 7-12 și are ca scop redactarea unui proiect detaliat pentru realizarea unei stații spatiale care sa găzduiască minim 10.000 de persoane luând în considerare elemente de design, protecție împotriva pericolelor, materiale de construcție, gravitație artificială, sistem financiar, facilitați de petrecere a timpului liber, agricultura etc.

Aris-George Riza, din Târgoviște, spune că echia sa, „Terra Nova” a muncit mai multe luni la proiect.

Concursul a fost axat pe conceperea unei stații spațiale care să se întrețină singură cu resurse extrase din deșeurile spațiale. Ar fi o structură imensă. Proictul este gândit într-o parte de document text făcut în word și o parte într-un program de proiectare 3D, pentru a simula diverse elemente. Cred că am lucrat vreo 5-6 luni. Am colaborat complet online cu colegii mei. Treaba pe care a avut-o fiecare de făcut a fost clar delimitată. Nu am avut un lider”, a spus Aris George Riza.

Costurile stației spațiale nu au putut fi estimate, fiind o structură imensă. „În legătură cu costurile nu putem da valori exacte, dar sunt valori dureros de mari. Vorim de metale foarte greu de obținut, cum ar fi wolframul. Am gândit și un sistem de a trimite resurse pe pământ în containere de volfram”, mai spune elevul târgoviștean.

Competiția a fost organizată inițial de NASA (în perioada 1994-2018), iar din 2019 a fost organizată de NSS (National Space Society). La acest concurs a participat și , elev în clasa a X-a la Colegiul Național ”Constantin Carabella” din Târgoviște.

Echipa elevului târgoviștean este așteptată în SUA, în perioada 25 – 28 mai a.c la Embassy Suites by Hilton, Dallas-Frisco, Texas, acolo unde va avea loc o conferință în cadrul căreia vor fi premiați câștigătorii.

Elevii au gândit posibilitatea transferului vieții umane în spațiul cosmic în stații și nave spațiale și asigurarea evoluției speciei umane, în cazul în care planeta Pământ devine improprie vieții. Din echipa Terra Nova fac parte elevii: Matei Albadi, Alexandru Balcan, Tudor Bănică, Neculai-Valentin Costache, David Luca, Ingrid Lupaescu, Luca-Daniel Mazilu, Luca-Gabriel Paraschiv, Aris-George Riza, Maria-Veronica Veronesi: Liceul Teoretic Ovidius, Constanța, România, and Colegiul Național Constantin Carabella, Târgoviste, Dâmbovita, România, and Klein Seminarie, Antwerp, Belgium, Large Group.

„Pământul este amenințat în tăcere, dar continuu, de obiecte din apropierea Pământului - asteroizi - dintre care unele nu le vom identifica până nu va fi prea târziu

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite