Programul social „Sprijin pentru România”. Sărmanii, plimbați de la o instituție a statului, la alta
0Funcționarea programului social „Sprijin pentru România” este departe de a fi gestionat corect. Cele patru categorii de persoane care ar trebuie să primească de la stat suma de 250 de lei sunt plimbate prin hățișul adminstrativ „fără scăpare”.
Persoanele nevoiașe primesc tichete sociale (carduri sociale, vouchere) încărcate cu 250 de lei pentru cumpărarea de alimente. Numai că, în multe cazuri, persoanele respective fie nu au primit cardul, fie nu știu dacă se află pe listă.
Este vorba de peste 2,5 milioane de români aflați „în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie”, care sunt ajutate de stat cu 250 lei la 2 luni.
„Sunt probleme în acest program și ideea este că nu văd o rezolvare clară. Persoanele beneficiare sună care pe unde știu: pensionarii la Casa de Pensii, cele cu handicap sună pe la primării și tot așa. Am întâlnit cazuri în care în sistem o persoană apărea că este nebeneficiară, dar în realitate nu primise cardul, care, probabil, este blocat pe la poștă. Nu știm ce va fi”, a declarat Iancu Bogdan, directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa.
Acesta mai spune că nu are idee câte astfel de persoane sunt în județul Dâmbovița și că toată gestionarea acestui program cade în sarcina Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) care, de multe ori, are nevoie de alte instituții, cum ar fi ANAF, să decidă dacă o persoană trebuie să primească sau nu acest ajutor.
Cine sunt beneficiarii de vouchere sociale
- pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii / casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
- familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
- persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. Livrarea cardurilor către beneficiari va fi efectuată de Poșta Română.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început, la 1 iunie, procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.
Peste 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, vor primi aceste ajutoare în valoare de 250 lei la 2 luni.
Distribuirea cardurilor pentru încasarea ajutoarelor a început mai devreme decât prevedea calendarul inițial. Astfel, primele carduri au ajuns la cei care au nevoie de acest sprijin în data de 10 iunie.
Emitenților de carduri le-au fost alocate județele astfel:
Sodexo: Bihor, Bistrița Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Arad, Călărași, Hunedoara, Timiș
UP Romania: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, București, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
Edenred: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman
Numerele de telefon oficiale la care puteți suna în cazul în care întâmpinați probleme în utilizarea cardurilor sunt următoarele:
Edenred: 021 301 33 03
Sodexo: 021 204 46 64
UP România: 0374 66 22 73