Grigore Grigore „respiră” poezie în fiecare clipă

Grigore Grigore „respiră” poezie în fiecare clipă

Târgovişteanul a petrecut clipe minunate alături de Adrian Păunescu, Grigore Vieru şi soliştii Doina şi Aldea Teodorovici. Undele poeziei sale au pornit spre necunoscut odată cu mugurii copilăriei.

Primii ani ai vieţii, îşi aminteşte Grigore Grigore, i-a trăit într-un mediu cald, fără încrâncenare. Înconjurat de pitorescu zonei Finta şi de dragostea părinţilor săi. Iubea caii. Rememorează cu plăcere faptul că, deşi copil, era un călăreţ neîntrecut în sat. „Între mine şi cal se creea un fel de relaţie sufletească. Doar schiţam un gest, aruncam o privire şi bidiviul ştia ceea ce vreau. Zbura. Aşa reuşeam să întrec pe toată lumea”, povesteşte poetul.

Avea 13 ani când s-a „adăpat” la limpezile pâraie ale versului. „A venit la noi, la Finta, un profesor de limba română. Îmi amintesc că avea un picior de lemn. Eram toţi în clasă şi ne-a recitat impecabil «Luceafărul» lui Eminescu. Parcă şi musca încetase să mai bâzâie. A fost un şoc pentru mine acel moment. Mi-am zis atunci că trebuie să fac şi eu aşa ceva. Trebuie să mă leg de poezie”, spune Grigore Grigore, care a publicat până acum 20 de volume de poezie şi a fost premiat de Uniunea Scriitorilor.

Prieten bun cu Adrian Păunescu

„După atâtea cărţi, îmi dau seama că poezia este o lucrare extraordinară pe care, dacă ai har, pasiune, putere de muncă, forţă de a învăţa şi experimenta continuu, o duci mai departe”, se confesează scriitorul. Primele versuri i-au fost publicate în anii facultăţii, în reviste Academiei de Ştiinţe Economice şi în „Luceafărul”. Îşi aminteşte cu satisfacţie că în anul 1975 i-a apărut pe prima pagină a revistei „Flacăra” poezia „Cântec tânăr”.

„A vrut neapărat să mi-o publice Adrian Păunescu, care era atunci redactorul şef al revistei «Flacăra». S-a comentat mult pe seama acelor versuri necenzurate, dar marele poet a avut curajul să le publice”, afirmă grigore Grigore. Aşa a început prietenia cu marele poet şi publicist Adrian Păunescu. „A fost o legătură lungă. Mă vizita la Târgovişte. Ne plimbam prin zonele frumoase ale judeţului. L-a adus cu el şi pe Grigore Vieru. I-am dus să vadă zimbrăria de la Bucşani, apoi Voineştiul şi alte locuri de pe Valea Dâmboviţei”, mărturiseşte Grigore Grigore.

Relaţii de amiciţie a avut şi cu renumiţii solişti din republica Moldova Doina şi Aldea Teodorovici. „Îmi amintesc că, înainte cu 10 zile de a se produce teribilul accident, m-au vizitat la Târgovişte. Erau oameni deosebiţi, iubitori de ţară, de neam, plini de viaţă. Am petrecut împreună clipe frumoase”.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este soarta poetului în perioada pe care o trăim?
Să ştiţi că este aceeaşi dintotdeauna. Poetul nu este cel care doar versifică. El trebuie să mă facă pe mine, ca cititor, să trăiesc la o intensitate adevărată gândurile, sentimentele, tainele. Aşa se va face cunoscut. Aşa va rămâne în conştiinţa iubitorului de poezie.

Există o şcoală de poezie la Târgovişte?
Acum, nu. Dar, m-am gândit să înfiinţez o clasă de poezie. Mi-am notat pe capitole ceea ce trebuie făcut. Pas cu pas. Un proiect care din păcate va fi greu de materializat. Cei care ar putea să participe la un asemenea curs sunt cei cu bani, iar cei cu bani nu sunt atraşi de poezie. În situaţia aceasta, nu ştiu cum să mă descurc.

Ce-i place:
„Îmi palce să fiu cu mine, să-mi împlinesc visurile legate de poezie, să mă bucur de oamenii pe care îi întâlnesc pe stradă şi îmi zic «bună ziua»”, spune poetul târgoviştean.

Ce nu-i place:
„Nu îmi place că nu mai există respect. Nu îmi place minciuna. Nu îmi place să cred că sunt mai bun ca alţii. Nu îmi place răutatea oamenilor”, afirmă Grigore Grigore.

Profil:
Născut: 5 septembrie 1958, comuna Finta, judeţul Dâmboviţa.
Studii: Liceul „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte, Academia de Studii Economice Bucureşti.
Familie: Căsătorit, două fete, patru nepoţi.