Fenechiu şi-a programat discuţii cu parlamentarii de Dâmboviţa pentru luni
0
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, are programată luni, de la ora 13.30, o întâlnire cu preşedintele social-democrat al CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, cu parlamentarii de la Putere, dar şi din Opoziţie, aleşi în judeţ. Discuţia s-ar putea concetra asupra posibilităţii de redeschidere a traseului de cale ferată pentru călători, Târgovişte – Pietroşiţa.
La această primă întâlnire de lucru a parlamentarilor de Dâmboviţa, ce se va desfăşura la Palatul Parlamentului, ar urma să se discute pe tema tuturor proiectelor şi nevoilor judeţului în materie de drumuri şi căi ferate.
O primă întâlnire a parlamentarilor de Dâmboviţa a avut loc, departe de ochii presei, în data de 13 mai. Parlamentarii de Dâmboviţa au semnat un aşa-numit „Pact parlamentar pentru Dâmboviţa", un proiect de urmăreşte binele comunităţii din judeţ.