Demolarea fostei secţii de infecţioase din Târgoviște și realizarea unui nou spital, în dezbatere publică
0CJ Dâmbovița și Primăria Târgoviște au iniţiat o dezbatere publică privind demolarea fostei secţii de infecţioase din oraș, în locul căreia, autoritățile vor să construiacă un spital de Pediatrie.

Autoritățile au iniţiat, luni, o dezbatere publică privind demolarea unei clădiri ce a avut destinaţia de Secţie de Infecţioase a Spitalului Judeţean şi construirea pe acest amplasament a unui nou spital de pediatrie.
„Propun dâmboviţenilor o dezbatere publică în care vom discuta despre Spitalul de Boli Infecţioase din centrul municipiului Târgovişte. De ce vechea clădire nu mai corespunde? Sunt mai multe motive şi am să încep cu cele de ordin medical, motive expuse de medicii specialişti din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte: clădirea este veche, se găseşte într-un stadiu avansat de degradare şi nu mai corespunde din punct de vedere al unor condiţii minime igienico-sanitare de funcţionare a unui spital încă din 2014”, a scris, luni, pe pagina sa de Facebook, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Actuala clădire nu poate asigura circuitele sanitare pentru pacienţi. Clădirea în care funcționa fosta secţie de infecţioase din Târgoviște a fost realizată în anii 1935-1940 cu destinaţia iniţială de şcoală.














Parcare supraetajată de 100 de locuri
Clădirea are subsol şi două etaje, are 3.000 de metri pătraţi şi este realizată din cărămidă. Din punct de vedere seismic, clădirea este încadrată la categoria construcţiilor care la cutremure pot suferi degradări structurale majore.
„Deși nu Primăria Târgoviște este proprietar al clădirii, găsirea unei soluții deopotrivă eficiente și utile, prezintă interes deosebit pentru comunitatea târgovișteană, motiv pentru care, mă alătur acestui demers de identificare, în cadrul unei dezbateri cu largă adresabilitate, a celei mai bune modalități de rezolvare a situației actuale, inclusiv în cadrul unui parteneriat alături de Consiliul Județean Dâmbovița”, a precizat primarul Cristian Stan.
Așadar, în locul clădirii vechi și deteriorare, autoritățile vor un spital nou de pediatrie modern, sigur, cu toate dotările necesare şi care să corespundă tuturor normelor în vigoare.
Noul spital ar urma să aibă până la 50 de paturi, bloc operator cu ATI, ambulatoriu și parcare supraetajată cu 100 de locuri.
Valoarea estimată a investiţiei este de peste 20 de milioane de euro, sumă pe care autorităţile vor să o atragă din fonduri europene.