Cum va fi vremea de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De Revelion va fi o vreme liniştită
De Revelion va fi o vreme liniştită

Românii nu se vor bucura anul acesta de zăpadă în noaptea de Revelion, iar temperaturile vor rămâne în continuare negative la finalul lui 2012.

"De Revelion va fi o vreme liniştită. Cerul va fi destul de degajat de nori, iar fenomenele vor lipsi cu desăvârşire", a declarat, pentru gândul, meteorologul de serviciu al Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Local, în sudul şi în estul ţării, ar putea apărea ceaţa în a doua parte a nopţii.

Temperaturile minime se vor situa în intervalul -12 ... - 0 grade Celsius, mai scăzute în estul Transilvaniei. Aici temperaturile minime ar putea să ajungă chiar şi până la -17 grade Celsius.

În Capitală, în noaptea de Revelion temperaturile minime se vor situa între -8 şi -6 grade Celsius.

Acestea sunt valori normale pentru finalul de an, după cum ne-a mai explicat meteorologul de serviciu. 

Vremea în ianuarie, februarie şi martie 2013

Ianuarie vine cu temperaturi mari, în februarie valorile termice se vor apropia de normalul perioadei, iar în martie va fi frig în vestul, sud-vestul şi nord-vestul ţării.

Potrivit estimărilor realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie pe baza datelor furnizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată, iarna va continua cu ninsori şi temperaturi scăzute pentru anumite zone ale ţării.

Meteorologii arată că pentru primele trei luni din 2013 vom avea o vreme normală, cu temperaturi medii lunare situate în limite apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor. Va fi mai cald în sudul, sud-estului şi vestului ţării, unde valorile termice vor fi peste mediile multianuale.

În ianuarie, temperaturile medii lunare se vor situa în limite apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul, sudul şi vestul ţării unde, local, vor fi posibile valori termice peste mediile multianuale.

Prognoza arată că temperaturile medii vor oscila între -7 grade în Moldova şi zero grade Celsius în Banat şi Dobrogea. În restul teritoriului, se vor înregistra valori negative. Prognoza mai arată că, în regiunile sudice, transportul de aer mai cald de provenienţă oceanică sau mediteraneană va determina valori peste mediile climatologice ale perioadei.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori apropiate de normele climatologice pe aproape întreg teritoriul şi se vor încadra între 20 l/mp în Moldova, Dobrogea şi Transilvania şi 70 l/mp în Maramureş şi Transilvania.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori apropiate de normele climatologice pe aproape întreg teritoriul.

În februarie, temperaturile medii vor depăşi zero grade Celsius, în Banat (între 0 şi 2 grade Celsius), Crişana (între -2 şi 1 grad), Maramureş (-1... 0 grade), Oltenia (-1...1 grad), Transilvania (-5... 0), Muntenia (-3...1 grad), Dobrogea (-1...2 grade) şi Moldova (-5... 0 grade).

În privinţa precipitaţiilor lunare, valorile vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a teritoriului, iar local în sud-vestul şi nordul ţării acestea se pot situa sub valorile normale. Specialiştii arată că cele mai mici cantităţi de precipitaţii se vor situa între 20 l/mp în Banat, Transilvania, Dobrogea şi Moldova, şi 30 l/mp în Maramureş şi Oltenia. Totodată, cea mai mare cantitate de precipitaţii este prognozată în Oltenia, de până la 70 l/mp.

Luna martie va aduce temperaturi medii, în general, apropiate de normele climatologice pentru aproape întreg toată ţara, exceptând vestul, sud-vestul şi nord-vestul ţării, unde local valorile termice pot fi sub cele normale.

Cantităţile lunare de precipitaţii se pot situa peste normele climatologice în cea mai mare parte a teritoriului. Doar în sud-estul ţării sunt posibile cantităţi apropiate de mediile multianuale.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite