Când va fi redeschisă publicului Peştera Ialomiţei, cea mai vizitată peşteră din Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prin acest proiect se urmăreşte creşterea gradului de atractivitate turistică a zonei şi punerea în valoare a frumuseţii naturale a obiectivului
Prin acest proiect se urmăreşte creşterea gradului de atractivitate turistică a zonei şi punerea în valoare a frumuseţii naturale a obiectivului

Proiectul de reabilitare a Peşterii Ialomicioarei, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din judeţul Dâmboviţa, este aproape de finalizare. Cea mai vizitată peşteră din Bucegi a fost închisă pentru turişti în luna iulie 2014 şi, potrivit administratorilor de la schitul aflat la intrarea în peşteră, cel mai târziu în luna iulie a acestui an va fi gata să primească din nou vizitatori.

Aceasta va putea fi din nou vizitată după 25 iulie, dată la care va avea loc redeschiderea, în prezenţa premierului Victor Ponta. 

"La Moroieni finalizăm un proiect cu finanţare europeană, punerea în valoare a Peşterii Ialomiţei. Am rezolvat problemele legate de acces, pe 1,5 km, e iluminat. Este un proiect important, l-am finanţat parte din fonduri europene, parte din banii Consiliului Judeţean Dâmboviţa", a spus preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu.

Lucrările sunt aproape gata, până acum fiind montate 60 de pasarele, scări noi, pavaje pentru intrare, iluminatul, platforma pentru drumul de acces, fiind demarate şi achiziţiile pentru dotările pentru peşteră.

pestera ialomitei manastire

Prin acest proiect se urmăreşte creşterea gradului de atractivitate turistică a zonei şi punerea în valoare a frumuseţii naturale a obiectivului prin folosirea unor soluţii moderne de iluminare interioară şi exterioară, reconfigurarea traseului interior prin diminuarea semnificativă a riscului producerii de accidente, precum şi conservarea şi protejarea mediului prin prevenirea deteriorării obiectivului din cauza practicării unui turism neorganizat.

Peştera va fi dotată şi cu echipamente de sonorizare şi de proiecţie pentru desfăşurarea unor evenimente precum slujbe religioase sau spectacole, sistem de supraveghere video, filme documentare pentru informarea vizitatorilor, dar şi bănci de odihnă, pubele ecologice şi altele.

pestera ialomitei

Valoarea proiectului

Proiectul are o valoare totală de 6.415.828, 68 lei, din care 4.665.725,12 lei – finanţare nerambursabilă de la Fondul European de Dezvoltare Regională şi buget naţional, iar 517.413,88 lei – finanţare din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa. 

În aceeaşi perioadă, în zona montană a judeţului Dâmboviţa se va desfăşura şi Padina Fest, manifestare susţinută de Fundaţia Padina Fest şi CJD, care în trecut a atras câte 8 mii de participanţi pe ediţie.

Şi drumurile de acces în zonă sunt vizate atât în vara aceasta cât şi anul viitor, după cum anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu: "Anul acesta continuăm lucrările pe DJ 713 şi 714, de la Cota 100, până la Dichiu-Piatra Arsă, o să continuăm asfaltarea spre Zănoaga şi intrăm, anul acesta, pe ultima parte a traseului, de la Zănoaga, Platoul Padina-Peştera. Sper eu, în toamna anului 2016, întreg traseul va fi asfaltat", a mai spus Ţuţuianu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite