Almanahul Bisericesc pe 2014, lansat de Arhiepiscopia Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Almanahul Bisericesc pe 2014, lansat de Arhiepiscopia Târgovişte
Almanahul Bisericesc pe 2014, lansat de Arhiepiscopia Târgovişte

Apǎrut la iniţiativa şi cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, într-o formă grafică deosebită, Almanahul Bisericesc al Arhiepiscopiei Târgoviştei pe anul 2014 cuprinde, în paginile sale, cele mai reprezentative aspecte ale activităţii pastoral-misionare, teologice, spirituale şi culturale din Eparhia Târgoviştei.

Articolele şi studiile din cadrul lucrării evidenţiază cele mai importante evenimente ale anului trecut, celebrate la Târgovişte, sub patronajul Eparhiei noastre, dintre care amintim: 420 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Mihai Voievod Viteazul, 325 de ani de la urcarea pe acelaşi binecuvântat tron a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanul, Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi 1700 de ani de la emiterea Edictului de toleranţă de la Mediolanum, din anul 313. 

De asemenea, sunt enunţate şi evenimentele majore, pentru viaţa  noastră spirituală şi culturală eclezială , în acest nou an, precum: comemorarea omagială a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, la 300 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, dimpreună cu fiii şi ginerele său (Sfântul Martir Ianache Văcărescu, fiind dâmboviţean, din Văcăreşti), şi 360 de ani de la trecerea la cele veşnice a Voievodului Matei Basarab, ocrotitor şi promotor al Ortodoxiei româneşti, ctitor de civilizaţie, cultură şi spiritualitate. 

Activitatea pastoral-misionară a Biserciii noastre, va avea în vedere, aşa cum spunea Înaltpreasfinţia Sa, în Precuvântarea almanahului: “prefacerile sociale şi economice, profunde şi rapide, care se petrec în societatea noastră, persistenţa crizelor de tot felul, creşterea tensiunilor sociale şi nu numai, extinderea unei culturi fragmentare, transformarea  profundă şi confuzia valorilor, ca şi accentuarea provocărilor secularismului, care cer, cu putere, prezenţa  şi lucrarea vindecătoare, reconciliatoare şi transformatoare a Bisericii noastre strămoşeşti, care, prin intermediul harului dumnezeiesc, întotdeauna viu, prezent şi lucrător, ne oferă sprijin pentru a depăşi orice provocare, tensiune sau criză”. 

Dorim ca Almanahul Bisericesc 2014 să contribuie la îmbogăţirea şi aprofundarea spirituală şi culturală a cititorilor, întârindu-le credinţa şi speranţa că Bunul Dumnezeu le va oferi, din belşug, mila şi ajutorul Său şi în acest an.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite