Alimente pe care ar trebui să le evităm în supermarket, de la conserve la preparate procesate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la grăsimi nesănătoase la îndulcitori artificiali, toate aceste alimente procesate nu ne aduc prea multe beneficii, potrivit Academiei de Nutriţie şi Dietetică din SUA.

Evitarea anumitor alimente poate fi dificilă, mai ales atunci când sunt concepute special pentru a avea un gust bun. 

De exemplu, s-ar putea să aveţi părerea că lactatele sau glutenul nu sunt bune pentru că aveţi stomacul iritat sau că vă alegţi cu migrene după ce le mâncaţi. 

„Este important să înţelegem că alimentele precum lactatele şi grâul sunt alergeni obişnuiţi, iar unele persoane nu le tolerează bine. Asta nu înseamnă că sunt rele pentru toată lumea”, spune Julie Andrews, dietetician, citat de prevention.com

Unul dintre sfaturile date de nutriţioniştii este să evităm alimentele procesate de orice fel. Recomandate sunt produsele brute, proaspete, care nu au fost produse şi procesate industrial.

De asemenea, în supermarket este bine să evitaţi alimente precum brânza topită şi cremele tartinabile, mezelurile, crenvuştii, margarina, maioneza, pateul, chipsurile, sucurile e orice fel, produsele de patiserie sau supa la plic.

Alte alimente de evitat: 

1. Fructe în conserve şi sirop 

image

Motivul pentru care această conservă este atât de deliciosă este zahărul în cantitaţi mari adăugat. 

2. Crema de cafea fără lapte

image

Acesta este un alt produs care conţine acele uleiuri hidrogenate care nu sunt bune. În plus, cremele lichide sub formă de pudră sau lactate conţin, de asemenea, sirop de porumb cu fructoză ridicată, care poate dăuna ficatului.

3. Unturile de nuci slabe în grăsimi 

image

Ele sunt foarte bune, în mare parte, deoarece conţin grăsimi nesaturate benefice. Dar când eliminaţi grăsimea din untul de arahide, nu numai că reduceţi cantitatea de grăsimi sănătoase, dar vă puteţi alege şi nu nişte zahăr suplimentar.

4. Pufarinele

image

Aceste cereale pentru micul dejun sunt delicioase, dar sunt făcute cu făină albă, cele mai multe dintre ele. Aceste tipuri de cereale sunt sărace în nutriţienţi şi bogaţi în carbohidraţi.

5. Îndulcitori artificiali

image

Îndulcitorii artificiali pot fi de fapt mai răi decât zahărul rafinat, din cauza impactului său potenţial asupra sănătăţii şi riscurilor necunoscute. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite