Accident grav în Postârnacu. Două autocamioane cu nisip s-au ciocnit
0
Echipaje de pompieri au intervenit, marţi, în cazul unui accident rutier pe DJ 720A în localitatea Postârnacu, comuna dâmboviţeană Corneşti, produs între doua autocamioane ce transportau nisip.
Potrivit ISU Dâmboviţa, a avut nevoie de descarcerare. La faţa locului a intervenit Detaşamentul Moreni cu o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD şi Garda Corneşti cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi SAJ Dâmboviţa cu două echipaje.
„La locul accidentului au fost găsite două victime dintre care o persoana încarcerată, fiind extrasă de echipajele de pompieri şi predată echipajului medical de la SAJ.
Aceasta prezintă diferite traumatisme şi este suspectă de fractură membru inferior.
Cea de-a doua victimă care acuză dureri toracice şi alemembrelor inferioare, a fost asistată medical de echipajul SMURD Moreni.
Ea a fost preluată de al doilea echipaj SAJ”, a precizat ISU Dâmboviţa.

Ambele victime a fost transportate la UPU Târgovişte.
Poliţiştii efectuează cercetarea la faţa locului, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.
