Trimis după gratii pentru că fura bunuri din hoteluri şi pensiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii l-au prins pe hoţ
Polițiștii l-au prins pe hoţ

Anchetatorii suceveni au dispus ieri arestarea preventivă  a unui tânăr de 22 de ani din Vatra Dornei, specializat în furturi din hoteluri şi pensiuni.

Oamenii legii au stabilit că Dumitru C., în vârstă de 22 ani, a dat trei lovituri luna trecută la câteva unităţi de cazare din staţiunea montană Vatra Dornei.

El este acuzat că pe 2 februarie a furat poşeta unei angajate de la o pensiune. Femeia avea în geantă 375 de lei. De Ziua Îndrăgostiţilor, a furat 1.297 de lei din încasările unui hotel. Banii erau la recepţie, iar tânărul a profitat de lipsa recepţionerei.

Un puşti de 9 ani din Suceava a furat un calculator din şcoală

Patru zile mai târziu, Dumitru C. A intrat de două ori într-o pensiune, de unde a furat, prima data, 1.345 de lei, iar apoi un monitor LCD montat pe biroul recepţiei;

„În urma analizării probatoriului, instanţa a dispus arestarea preventivă pe o perioada de 29 zile a lui C.Dumitru. Suspectul a fost introdus în arestul IPJ Suceava", a declarat Gabriela Panţiru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava.

Rămâi pe suceava.adevarul.ro ca să afli cele mai importante ştiri din judeţ.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite