ADMITERE LICEU 2013 SUCEAVA: A fost publicată ierarhia candidaţilor din judeţul Suceava. Nouă elevi vor intra la liceu cu media zece pe linie
0Iararhia absolvenţilor clasei a VIII-a din judeţul Suceava a fost publicată în această după-amiază pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei Naţionale. Nouă eleve din judeţul Suceava vor intra la liceu cu media zece pe linie.
Pe site-ul admitere.edu.ro a fost afişată vineri, 5 iulie, lista celor 6.708 absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţul Suceava care au susţinut examenul de Evaluare Naţională 2013.
În judeţul Suceava, în ierarhia absolvenţilor există nouă eleve care vor intra la liceu cu media zece pe linie. Absolvenţii de nota zece provin de la şcoli de tradiţie din municipiul Suceava dar şi din comune din judeţ.
Este vorba de, Elena Alina Făluţă de la Şcoala Gimnazială Herla, Adina Ioan Gheletiuc de la Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuţi, Antonia Ruxandra Ilovan de la Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret, Denisa Andreea Lăzurcă de la Şcoala Gimnazială Calafindeşti, Diana Mercheş de la Şcoala Gimnazială „Teodor V. Stefanelli” Câmpulung Moldovenesc, Ioana Mureş de la Şcoala Gimnazială Râşca, Iasmina Maria Răceanu şi Teodora Cocari, ambele de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, şi Teodora Ioana Şerban de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuţi.
În total, 1.600 dintre absolvenţii din judeţul Suceava au medii de admitere la liceu mai mari de nouă. 168 dintre absolvenţi au medii de admnitere la liceu mai mici de cinci.
Cea mai mică medie de admitere la liceu din judeţul Suceava este 3,59 şi a fost obţinută de un elev de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Frătăuţii Noi.
Repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere, la care se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014, repartizarea computerizată va avea loc în 16 iulie. Listele cu candidaţii vor fi afişate în 17 iulie la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi, iar până în 26 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.
A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie - 1 august, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014.
În perioada 17-22 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi. Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 25-26 iulie.
În 26 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 29 iulie - 1 august vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.
În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 5 - 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.
Citeşte şi: