VIDEO Centrul oraşului Slobozia, scufundat în apă după o rupere de nori. „Da, a plouat puţin“
0Ploile torenţiale au făcut prăpăd în Bărăgan în cursul zilei de luni, 15 iunie. La Slobozia, a fost rupere de nori. Oraşul a fost inundat în urma căderilor masive de precipitaţii. O postare pe Facebook arată dezastrul lăsat în urmă de ploi.
În centrul oraşului Slobozia, traficul a fost blocat de şuvoaiele de apă. Un ialomiţean a postat o filmare în care se poate observa cum cum maşinili înaintează cu greu prin apă. Este vorba despre parcarea unui hipermarket despre care internauţii spun că a fost construită într-o groaptă, motiv pentru care totul a fost inundat.
Încă de sâmbătă, 13 iunie, precipitaţiile abundente au creat probleme la Slobozia. Staţiile de pompare şi motopompele au funcţionat la capacitate maximă pentru preluarea debitului de apă. Conform Primăriei, echipele de intervenţie ale DADP, URBAN SA şi Poliţia Locală au acţionat în zonele nevralgice, unde apa a fost greu preluată de reţeaua de canalizare din cauza volumului crescut şi acolo unde copacii au fost doborâţi la pământ de furia vremii.