Un bărbat băut, prins de poliţişti cu 1,5 tone de porumb furate dintr-o fermă
0
Un bărbat aflat sub influenţa băuturlor alcoolice a fost depistat în flagrant, de poliţişti ialomiţeni, în timp ce transporta cu un autovehicul peste 1.500 de kilograme de porumb boabe, furat de la o fermă din Balaciu.
La data de 30 decembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Ion Roată au depistat pe DN2A, pe raza comunei Balaciu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Sărăţeni.
La percheziţia maşinii au fost găsiţi mai mulţi saci de rafie de culoare albă, încărcaţi cu porumb, iar în remorca tractată se afla porumb boabe, în cantitate de aproximativ 1.500 de kilograme.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit că cerealele au fost sustrase din incinta unei ferme de pe raza comunei Balaciu. Cantitatea de porumb depistată a fost ridicată în vederea predării către partea vătămată.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor OUG 195/2002, cu amendă în cuantum de 1.305 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 zile, şi întrucât acesta a încălcat şi interdicţiile privind circulaţia pe timp de noapte, s-a luat şi măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 500 lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat
Vă mai recomandăm şi: