Cel mai tânăr meşter de opinci din România: „Trebuie să facem economie pentru că materialul este scump“

La marginea judeţului Ialomiţa, într-un sat de oameni gospodari, Flavius Banu Mardale, un băieţel de 11 ani, a reuşit să desluşească tainele făuririi opincilor de la bunica sa. Meştereşte atât de bine opincile, încât a ajuns Olimpiada naţională de meşteşuguri populare de la Sibiu.

Opincile ţărăneşti ies din mâinile pricepute ale lui Flavius Banu Mardale în câteva ore. Supravegheat îndeaproate de bunica sa, Ana Cloşcă Banu, învăţătoare în sat, băiatul croieşte numaidecât încălţările.

Pasionat de lucrul manual şi de dragostea pentru tradiţiile româneşti, Flavius este mândru de ceea ce realizează. Iarna meştereşte ore întregi în bucătărie, iar vara, afară.

„Şi-ar dorit de mic să facă asta. În urmă cu patru ani a văzut un meşter opincar la un târg la Bran, într-una din vacanţele noastre. Afost atât de fascinat încât m-a convins să-l învăţ să creeze opinci. La început a fost mai greu, era mai mic, puţin neîndemânatic, dar uşor-uşor s-a perfecţionat. În rest, este un copil absolut ca toţi ceilalţi. Se joacă, aleargă, bate mingea, merge cu bicicleta, dar este foarte serios când vine vorba despre muncă şi învăţătură. Este un copil bun şi sper să ducă mai departe acest meşteşug pe cale de dispariţie. La noi în sat nu mai există nimeni care să-l practice“, spune Ana Banu.

De alfel, femeia l-a crescut pe Flavius de la vârsta de două luni, iar la şcoală, în clasele primare, tot ea l-a instruit. I-a fost elev. „La şcoala eram «doamna», acasă «Ani», pentru că aşa îmi spune el“. 

Învăţătoarea Ana, sufletul satului

Flavius a moştenit pasiunea pentru tradiţiile satului românesc de la bunică. Ana Cloşcă Banu este sufletul satului Luciu. Arta meşteşugului popular a fost reînviată de către ea şi de fetele cărora le-a insuflat dragostea pentru tradiţiile autentice româneşti.

Ana Cloşcă  Banu a reuşit să se impună, la concurenţă cu noile tehnologii care i-au acaparat pe tineri. Blândă, pricepută la cusut, creativă şi cu dorinţa de a duce mai departe ceea ce a învăţat-o bunica, învăţătoarea a câştigat sufletele copiilor. Toţi o îndrăgesc şi nu-i ies din cuvânt.

„Multă lume mă întreabă de ce fac acest lucru.  N-am interes politic, nici profesional, nici personal. Sunt mândră de elevii mei şi de faptul că ne prezentăm onorabil la olimpiada de meşteşuguri. Cea mai mare satisfacţia o am pentru că duc numele satului mai departe. Am înfiinţat acest cerc înainte de 1989 când în programa şcolară figurau orele de lucru manual. Am dorit să nu se piardă tradiţia şi m-am gândit că este important ca şi copiii noştri să deprindă aceste meşteguri, multe dintre ele pe cale de dispariţie. Mie bunica şi mama mi-au pus acul în mână la 7 ani, eu aşa am trăit şi am considerat că merită să le sădesc şi copiilor în suflet această pasiune“, povesteşte femeia. 

Va face naveta 

Când începe să lucreze, Flavius devine serios ca un om mare. Este atent, se concentrează şi nu scoate o vorbă. Povesteşte că îi place ceea ce face, dar cea mai mare fericire o are atunci când reuşeşte să vândă opincile.

„Mă bucur mult atunci când primesc o comandă. Oamenii apreciază ceea ce fac şi mă încurajează să continui. Nu cred că voi renunţa. Din toamnă voi începe clasa a V-a la Bucureşti, dar i-am promis bunicii că voi face naveta în fiecare săptămână la Luciu pentru a lucra la opinci. Nu mi se pare greu deloc, trebuie doar să fii atent şi pui pasiune atunci când munceşti.  Cu cât trece timpul, cu atât sunt mai reuşite încălţările pe care le fac, mă perfecţionez şi mereu ţin cont de sfaturile bunicii“, povesteşte copilul.

Lucrează aproape zilnic, dimineţa de la 9.00 la 12.00 şi apoi de la 13,30 la 18.00.  Într-o oră şi un sfert reuşeşte să facă una dintre opinci, iar perechea e gata în două ore. Încălţările realizate de el au fost achiziţionate de membri ai unor ansambluri populare, dar şi de alţi oameni care colecţionează obiecte tradiţionale. Cu bunica lângă el, măsoară, face tipare, taie şi coase pielea naturală care se va transforma în câteva ore într-o pereche de încălţări ca pe vremuri. „Este foarte important să nu greşim atunci când croim pentru că vom irosi pielea. Trebuie să facem economie pentru că materialul este scump. Lucrez doar cu piele naturală pe care bunica o cumpără de la Suceava“, povesteşte copilul.

Ana Cloşcă Banu se ocupă de procurarea materiei prime. Şi pentru ca totul să fie ca la carte, a găsit tocmai la Suceava piele de oaie de calitate, argăsită, pe care Flavius o foloseşte la opinci. „Costă în jur de 100 de lei o bucată, la Bucureşti sunt mai scumpe, aproximativ 450 de lei. De aceea trebuie să fim atenţi când croim să nu pierdem material. Dintr-o bucată de peste 1,30 m lungime şi 89-90 cm lăţime ies cam trei perechi de opinci. Nu admit materiale sintetice pentru că sunt de proastă calitate. Facem eforturi cu bănuţi personali pentru a achiziţiona lucru de calitate“, spune învăţătoarea.

O pereche se vinde cu 100 de lei

„Am lucrat opinci măsura 37-38, iar de acum încep şi mai mici, 35-36. Pentru ca o pereche de încălţări să iasă perfect am nevoie de preducele, sunt nişte ţevi cu care eu dau găuri în material pentru a prinde nojiţele, adică acele aţe care sunt ca un şiret. Mai folosesc un ciocan, foarfecă şi tipare“, spune copilul. În scurt timp, opincile sunt gata şi aşteaptă clienţii. O pereche se vinde cu 100 de lei.

Bunica e mândră de nepotul său, la fel ca şi toată familia. L-au sprijinit întotdeauna şi l-au lăsat să aleagă mereu ce-i place. Eforturile sunt pe măsura talentului copilului. Familia a suportat integral cheltuielile cu deplasările la concursurile zonale şi naţionale. Anul acesta însă, autorităţile locale au promis că Flavius alături de alte două eleve de la cercul de cusut, care vor reprezenta judeţul la Olimpiada de la Sibiu, la sfârşitul lunii iulie, vor primi un ajutor.

„Am promisiuni din partea domnului primar pentru deplasarea de anul acesta de la Sibiu. Nu-i deloc uşor, dar ne descurcăm, iar eu cred că aceasta este menirea dascălului. Să facă tot ce poate pentru a-şi ţine elevii aproape de suflet şi este o satisfacţie de nedescris atunci când le vezi zâmbetele şi rezultatele pe care le obţin. Cred cu tărie că merită stimulaţi şi încurajaţi să facă performanţă“ , a spus Ana Cloşcă Banu.

Pentru ca o pereche de încălţări să iasă perfect am nevoie de preducele, sunt nişte ţevi cu care eu dau găuri în material pentru a prinde nojiţele, adică acele aţe care sunt ca un şiret. Mai folosesc un ciocan, foarfecă şi tipare.

Flavius Banu Mardale, opincar