VIDEO Comuna în care toată lumea, cu mândrie, poartă ie. „Nimeni nu trebuie să vadă ia până la jurizare!“
0O sărbătoare inedită are loc în comuna olteană Cezieni, încă din anii ’20, e drept, cu ceva întreruperi. La „Sărbătoarea iei“ fiecare poartă e „gătită“ cu tot ce au proprietarii mai de preţ în lada de zestre, iar femeile satului se întrec în iscusinţă, sute de ii cusute peste an fiind jurizate şi premiate.
Sărbătoarea îşi are originile în iniţiativa pricipesei Nicolette Brâncoveanu - puternic implicată în viaţa comunităţii din Cezieni, în care soţul său avea o vastă proprietate - care în anii ’20 a luat hotărârea să ajute fetele rămase orfane după război, răplătindu-le pentru munca de peste iarnă. Astfel, hora tradiţională din prima zi de marţi după Paşti, în care fetele purtau cu mândrie iile cusute de toamna până primăvara, a devenit un adevărat concurs. Sărbătoarea se pierde după 1948, când familia Brâncoveanu, a cărei istorie merită o aplecare specială, a fost lipsită de proprietăţi şi drepturi (printre altele şi de Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti), pentru a renaşte în anii 1970, culmea, la insistenţele unui renumit şef de C.A.P.. După 1990 cade din nou în uitare, pentru ca în anul 2000 să renască şi să se sărbătorească an de an, în preajma zilei de 24 iunie.
„De-acolo vine, de la Nicoleta Brâncoveanu. Chiar îi ajuta pe oameni, erau foarte omenoşi!“, confirmă sătenii, care s-au adăpostit de căldură la umbră, lângă fântănă, aşteptând să vină timpul să meargă pe stadion. „Ce vorbiţi, mă, voi, câţi ani aveţi voi, de unde ştiţi?! Eu ştiu cum erau, că eram copil şi venea la şcoală şi ne aducea ceai cu pâine şi cu unt, să mâncăm, aşa erau de buni!“, confirmă cel mai vârstnic. „Ei, ştiu şi eu de la tata!. Mi-a povestit că se juca cu băieţii, cei care au fost aviatori şi-au murit în război“, dă o altă doamnă detalii.
Ii noi, ii vechi, pe alese
Astăzi, în zi de sărbătoare, duminică, dar şi „Sărbătoarea iei“, mândria fiecărei familii nu stă în casa cu etaj, în maşina bună, în funcţiile ocupate, ci în cea mai frumoasă ie. Gospodarii îşi îmbracă porţile cu scoarţe, pleduri, velinţe, iar pe acestea pun ca-ntr-o expoziţie straiele populare moştenite sau, cei care încă se mai îndeletnicesc, ţesute şi cusute de mâna lor. Tabloul pare aproape ireal. Cei veniţi pentru prima dată la Cezieni sunt pur şi simplu fascinaţi, „veteranii“ în schimb merg la sigur, caută meşterii deja premiaţi, realizează fotografiile pe care le-au ratat anul trecut. Sătenii se bucură de atenţie cum nu se mai întâmplă în niciun alt moment peste an. Ba, unii, fac şi mici afaceri, vânzând pe bani frumoşi straiele moştenite, pe principiul „m-am săturat să le tot scot, să le tot aerisesc, să am grijă să nu le toace moliile şi să nu le mai poarte nimeni. Mai avem, şi copiii spun oricum că nu mai au ce face cu ele“, spun ceziencele, care ba le-ar da, ba-şi amintesc cu nostalgie câte ierni au ratat săniuşul, doar pentru că mama le apostrofa: „Îţi arde de joacă, da’ de cusut ai terminat?!“.
„Facem numai pentru comenzi. Astăzi am luat trei“
Cezieniul, şoseaua principală, e cumva împărţit. Există o zonă în care iile noi sunt expuse alături de costume populare vechi şi de peste 100 de ani, şi o alta în care oamenii n-au mai făcut ceva nou de ani de zile, dar păstrează tradiţia de a-şi expune comoara, „că doar nu se face să râdă lumea de noi“. Cei care încă mai cos o fac la comandă. „Ei, cum să le vând, doamnă, pe Internet! Auzi, păi eu ştiu ce e Feisbucu’ ăla, cum îi zisăşi? La noi vine lumea la poartă şi cumpără, că ne ştie. Astăzi am luat trei comenzi“, ne lămureşte una dintre femeile care va participa, cu ce a cusut, la concurs. Cea mai simplă ie, de fapt o cămaşă cu motive populare, pentru că nu respectă întocmai toate canoanele, dar face senzaţie pe stradă, costă 200 de lei. O ie adevărată însă n-o dă nimeni cu mai puţin de 400 de lei. „Dacă vă spun ceva, nu mă credeţi! A vândut o nepoată de-a mea o ie, în Spania, cu 500 de euro. Da’ acu’ nu mai are cine să le facă, nevastă-mea e la pat de patru ani, vai de viaţa mea. Astea ea le-a cusut, când putea, iar eu le-am pus să nu râdă lumea că n-am nimic. Au mai luat fetele, c-am avut multe“, spune, câteva porţi mai spre căminul cultural, un bărbat.
„N-aş da niciuna dintre ele, pentru nicio sumă“
Peste drum întâlnim o tânără care-şi etalează cu mândrie iile. Sunt toate noi, cusute în ultimii ani, însă se bat cu cele vechi oricând. „Este premianta de la clasa doamnei Olga“, spune mama cu mândrie (Olga Filip e profesor la clasa externă de cusături a Şcolii Populare de Artă). Tânăra este de profesie logoped, iar în timpul liber coase ii. „Haide, mamă, arată-le ia de concurs!“, încearcă mama s-o înduplece. Tânăra rămâne fermă pe poziţii şi spune că ia cusută pentru concursul de anul ăsta o va vedea toată lumea de-abia la căminul cultural, unde se fac înscrierile. Cât despre celelalte, nu le-ar da pe toţi banii din lume. „Când ştiu eu câtă muncă am investit în ele, credeţi-mă că nu pot să spun o sumă. Nu le-aş vinde, pur şi simplu!“, întăreşte tânăra, iar mama ne confirmă că a vândut una singură, având o mare nevoie de bani într-o anumită perioadă.
„Iile tradiţionale pe-o parte, iile noi pe cealaltă, vă rog, să putem să le evaluăm“
Timpul trece repede şi se face 14,00, ora la care doamnele sunt invitate să-şi ducă iile în faţa juriului. Nu se acceptă în concurs decât iile îmbrăcate, aşa că o tânără mămică se supără tare. A făcut mai multe cămăşi pentru băieţi, iar cu una a venit pe umeraş, n-a mai găsit pe cine să îmbrace. Nu i se pare corect să nu i se aprecieze munca, dar cum concursul e concurs...
Până şi primarul a venit îmbrăcat în cămaşă cusută cu mare grijă. Ar putea concura la secţiunea „tradiţional“. Prietenul său, primarul comunei vecine, Dobrosloveni, are, în schimb, o cămaşă cusută cu modele tradiţionale, dar modernă, în roşu-galben-albastru.
Sătenii povestesc astăzi cum a început totul şi cât de mult îi ajutau boierii Brâncoveni
Juriul, prezidat de un etnograf cu vastă experienţă, Rada Ilie, şi din care mai fac parte şefa secţiei Etnografie a Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş şi meşterul popular care coordonează clasa de cusături a Şcolii Populare de Artă, Olga Filip, are o sarcină grea şi astăzi, ca, de altfel, şi la ediţiile precedente. Sunt sute de cămăşi şi ii cusute, au venit şi copii care încă n-au împlinit un an îmbrăcaţi în cămăşi cusute. Oricum, la căminul cultural le văd, însă rezultatele se anunţă tot în vale, la stadion, unde are loc petrecerea. Membrele juriului, asaltate de concurente, nu mai rezistă şi imploră: „Iile tradiţionale pe-o parte, iile noi pe cealaltă, vă rog, să putem să le evaluăm !“. Aglomeraţie, tras cu ochiul la ia de pe vecina, mândrie, emoţii... Constantina Chesnoiu a cusut nu mai puţin de şapte cămăşi, pentru nepoate şi pentru fete, fiecare după cum şi-a dorit. Totul, de prin octombrie anul trecut până mai acum. Fetele sunt mândre, la fel şi bunica, iar fotografia spune totul.
Ceziencele au venit la jurizare cu sute de ii
Lângă ele, o doamnă instructor la Dobrosloveni, unde de asemenea există o clasă de cusături, examinează cu atenţie o altă ie: „Foarte frumoasă, când văd ceva deosebit nu mă pot abţine!“, se justifică femeia, iar purtătoarea iei e, la rândul ei, deosebit de mândră şi-şi priveşte bunica recunoscătoare.
Nu mult mai târziu sătenii, mulţi dintre ei cu copiii veniţi acasă de peste tot din ţară, se îndreaptă valuri-valuri spre locul întâlnirii, stadionul. E şi bâlci, cu mici, bere şi tobogane şi tarabe viu colorate, pline cu de toate pentru cei mici. Un ansamblu din Câmpia Turzii deja îi încântă pe primii sosiţi, atracţia după-amiezii va fi însă hora în care se prind doar purtătorii de ii şi cămăşi. Vor fi oricum, ca şi în anii trecuţi, câteva sute, spun cei care n-ar rata pentru nimic în lume sărbătoarea de la Cezieni, deşi „ştiu mersul“.
Se încarcă comentariile...
