Simulare BAC 2024. Poezia i-a pus la grea încercare pe liceeni, la prima probă. „Vor fi note între 5 și 7“

0
Publicat:

Elevii din ultimul an de liceu au început, luni, 4 martie 2024, probele simulării Bacalaureatului, iar prima probă, cea la Limba română, i-a pus la grea încercare. Poezia le-a dat mari bătăi de cap, estimarea fiind că vor fi foarte multe note între 5 și 7 și mult mai rare notele mari. În Olt au lipsit peste 1.000 elevi.

Liceenii au susținut luni, 4 martie 2024, prima probă de la simularea Bac-ului FOTO: arhiva
Liceenii au susținut luni, 4 martie 2024, prima probă de la simularea Bac-ului FOTO: arhiva

Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii din ultimul an de liceu (clasele a XII-a și a XIII-a) nu au fost „chiar așa de lejere”, o spun chiar profesorii lor. Mai mult, mulți elevi s-au bazat pe ce tot tinerii au transmis pe Tik-Tok, și anume că vor primi proză, iar surpriza, văzând subiectele, a fost cu atât mai mare.

Previziunile de pe Tik-Tok nu s-au adeverit

„La subiectul al III-lea, care le-a cam pus probleme, s-au dat doi moderniști. (...) E greu să ai modernist la Real”, a spus profesoara Felicia Alexandru.

Ea a constatat că subiectul a fost la fel de greu și pentru elevii de la Uman, dar și pentru cei de la profil Real. Cei de la Uman au avut de prezentat într-un eseu de minimum 400 cuvinte particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui Ion Barbu. Cei de la Real au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularităţile unui text poetic studiat aparţinând lui Lucian Blaga. 

Pe de altă parte, elevii au tot primit, pe diverse căi, sfatul să repete proza, și chiar au circulat pe Tik-Tok  postări în care se dădea drept sigur un alt subiect, pe considerentul că „e an electoral”. 

„Ei se așteptau să pice comedia, pentru că au urlat Tik-Tok-uril,e că fiind an electoral se dă comedie”, a mai spus profesoara.

Probleme au avut și la realizarea eseului argumentativ în care să spună dacă presa contribuie sau nu la formarea gustului artistic al publicului, în condițiile în care extrem de puțini adolescenți citesc astăzi presa.

„Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă presa contribuie sau nu la formarea gustului artistic al publicului, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Metropole de Liviu Rebreanu, cât și la experiența personală sau culturală”, era cerința de la subiectul I.B.

Chiar și elevii de la licee bine cotate au mai pierdut puncte prețioase nerezolvând o cerință simplă: să scrie sinonime pentru cuvântul „sforțări”, respectiv secvența „la fiece pas” întâlnite în textul lui Liviu Rebreanu. Pentru fiecare sinonim ar fi primit câte trei puncte. 

„Eu cred că vor fi notele între 5 și 7, mai rar note peste 7. Vor fi note și peste 7, dar nu atât de multe ca în simularea de anul trecut”, a mai spus prof. Felicia Alexandru.

În județul Olt sunt înscriși în ultimul an de liceu 3.280 elevi, aproape 1.000 fiind elevi din ultimul an de seral.

De la prima probă au lipsit 1.141 elevi (peste o treime din total), cei mai mulți fiind elevii care termină liceul la forma de învățământ seral și care, cel mai probabil, nici nu se vor înscrie la examenul de Bacalaureat din vară, fiind interesați doar de diploma care dovedește că au absolvit cursurile liceului.

Marți, 5 martie 2024, și miercuri, 6 martie 2024, simularea va continua cu proba obligatorie a profilului, respectiv proba la alegere. În 15 martie 2024 elevii vor afla rezultatele obținute la cele trei probe.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite