Povestea orașului-amfiteatru, redată într-o carte-document. „Mai sunt doar două în țară: Slatina și Brăila”
0Un colț de oraș care a refuzat să se transforme, cu „case care râd”, „case care plâng” și „case care cântă”, a primit din nou viață printr-o carte-document despre strălucirea sa de odinioară.
Pentru cine ajunge în municipiul Slatina, vizitarea „orașului vechi” este o experiență greu de descris în cuvinte. Este unul dintre puținele centre în care nu s-a intervenit asupra clădirilor de patrimoniu, o plimbare pe străzile încă pietruite - reconstituirea, foarte prost făcută, a pavajului fiind printre singurele intervenții ale municipalității în zonă - semănând cu o întoarcere în timp. Clădirile care se încăpățânează să reziste, cele mai multe nelocuite, păstrează aproape neschimbate detaliile de odinioară.
Pentru câteva ore, acest oraș a prins atâta viață în imaginația slătinenilor încât aproape că n-ar fi mirat pe nimeni dacă pe străzile astăzi pustii încă înainte de apus dintr-odată ai fi auzit larmă și ai fi văzut doamne cochete la brațul domnilor galanți îndreptându-se către cine știe care sală de spectacole sau de bal.
Cum era altădată în „orașul vechi”? Istoricul Aurelia Grosu a reușit, după o muncă de peste 25 de ani, să pună între paginile cărții „Străzile Slatinei – Istorie sentimentală” toată atmosfera care făcea ca Slatina să fie cu mult mai mult decât un târg pe malul râului Olt.
Aici au viețuit filantropi care și-au pus și priceperea dar și averea în slujba comunității, înființând spitale, școli, orfelinate etc., medici, avocați, profesori, ofițeri, comercianți veniți de pe alte meleaguri care au găsit la Slatina mai întâi un vad bun și au sfârșit prin a numi târgul „acasă”, bancheri, meseriași...
Un oraș care surprindea, cucerea sau îi intriga pe nou-veniți, orașul-amfiteatru, așa cum și-a numit academicianul Dumitru Caracostea urbea natală și cum îl descrie și autoarea: „Retras între dealuri care îl cuprind într-o îmbrățișare puternică și calmă, orașul vechi sau centrul istoric se desfășoară asemeni unui amfiteatru care se deschide către apa binefăcătoare a Oltului”.
Cartea, care reconstituie, după cum explica dr. Aurelia Grosu, un mod de viață demult apus, te captivează ca un roman de aventuri.
Fiecare stradă din centrul istoric este inventariată cu toate denumirile pe care le-a purtat de-a lungul vremii, aproape fiecare casă își spune istoria, clădirile nu mai sunt ziduri abandonate, unele aproape prăbușite din neputința urmașilor și nepăsarea autorităților de a le reda strălucirea, ci martorele unor povești din vremuri când prielnice, când potrivnice.
În clădirile care astăzi strigă după ajutor, în „Străzile Slatinei - Istorie sentimentală” e viață. Se fac planuri, se cresc afaceri, se pun la cale căsătorii, se nasc copii, se cresc viitori profesioniști străluciți, se țes și se destramă intrigi, se dau petreceri, se primesc oaspeți de seamă, vin vremuri sumbre, se schimbă proprietarii, se schimbă regimuri. Cartea, bogat ilustrată, nu-ți dă răgaz să zăbovești. Firul poveștii te poartă pe următoarea stradă, unde alte case, cu alte istorii care au așteptat ca de pe ele să se sufle colbul uitării, ies la iveală.
Cum au primit-o slătinenii
Lansarea cărții care a adunat, pentru a ajunge în forma pusă în mâna cititorilor, munca unei întregi echipe, a avut loc recent în sala Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina. A fost, în fapt, un dublu eveniment, invitații având prilejul să admire Slatina în culori și în foaierul instituției-gazdă, unde a fost vernisată expoziția de pictură „Semn de carte” avându-l ca autor pe arhitectul Sever Mitrache, cunoscut slătinenilor pentru efortul său de a salva câteva dintre monumentele istorice restaurate prin proiecte ale autorităților locale.
Sala a fost aproape neîncăpătoare, iar slătinenii ar fi petrecut acolo mult mai mult decât cele aproape două ore cât s-a istorisit despre „Slatina din sufletul nostru”.
„Noi, care ne plimbăm pe străzile vechi ale orașului Slatina, întâlnim din loc în loc balcoane din fier forjat cu monograma proprietarului și ne întrebăm: oare ce o fi făcut BV? Sau IP? În carte am reușit în mare parte să identific aceste inițiale și să dau viață, într-un fel, caselor și oamenilor de altădată, oameni care au iubit acest oraș, oameni care au trecut prin momente dramatice, dar au mers mai departe, oameni care ne-au lăsat o moștenire uriașă și pe care avem datoria să o lăsăm celor care vin după noi”, a spus istoricul Aurelia Grosu. Autoarea a dezvăluit cum a intrat în posesia multora dintre fotografiile și documente redate, cunoscându-i pe urmașii personajelor cărții, „oameni care provin din a treia sau a patra generație”, dintre aceștia doar foarte puțini locuind și astăzi în orașul de odinioară.
„Aveți șansa ca în această carte să găsiți pagini de iubire și speranță pentru Slatina”
Printre co-autori ai demersului de a reda comunității slătinene cartea-document autoarea i-a numit pe medicul Mircea Șerbu (deținătorul unei adevărate comori documentare despre Slatina, care a avut, de altfel, de spus povești savuroase); pe notarul Ion Spirescu, cu sprijinul căruia, în lungi plimbări pe străzile centrului vechi, a reușit să identifice unele dintre casele care între timp și-au schimbat înfățișarea; pe arhitectul Sever Mitrache (specialist în monumente istorice și sfătuitor); pe Cristina Botez - artist plastic, realizatoarea concepției grafice a cărții; pe medicul stomatolog Tiberiu Spirescu, iubitor de istorie locală și autorul unora dintre fotografii; pe profesoara Doina Leulescu, autoarea unei cărți dedicate memoriei eroilor de război din județul Olt etc.
Istoria unei aşezări milenare, într-un film-documentar de 91 minute. „Acest oraş are ceva, pătrunde în celulele celor care vin şi trăiesc aici“
Cartea-album este prețioasă pentru cei care o citesc astăzi, însă le va fi de și mai mare folos celor care vin după, a fost de părere medicul Mircea Șerbu. „Slatina avea nevoie de această carte pentru că avea nevoie de o mitologie. Slatina, cu vechimea ei singură, nu se poate împotrivi tăvălugului prezentului care demitizează și relativizează valorile. Dar nu mai dezvolt pentru că acestea două sunt unele din neîmpăcările mele cu prezentul. Devenirea istorică a orașului a fost una continuă și coerentă și nu avem voie să o fracturăm și, mai mult, s-o ocultăm. Și dumneavoastră aveți șansa ca în această carte să găsiți pagini de iubire și speranță pentru Slatina”, li s-a adresat Mircea Șerbu celor prezenți.
Le-a vorbit apoi despre cele cinci prezențe ale marelui compozitor George Enescu la Slatina, fie în sala Martinescu, fie la sala Palatului Comunal, Enescu fiind prieten cu Anicuța Racoviceanu, mama lui Dinu Lipatti căruia Enescu i-a făcut „botezul muzical” la 4 ani.
„Revin la o întâmplare petrecută la un concert ce a avut loc în sala Martinescu, un concert cu muzică de Brahms, Beethoven, Bach. Sala era arhiplină, lume multă. A început concertul și după un timp un cetățean turmentat din lumea lui Caragiale se ridică și zice – dar sârba popilor n-o știi? În timpul acesta Enescu a întrerupt concertul și a început să cânte sârba popilor. În urale și ovații concertul a fost reluat și cetățeanul turmentat a fost dat puțin afară”, a povestit invitatul.
A doua personalitate evocată a fost Ion Luca Caragiale, care și acesta s-a aflat în mai multe rânduri la Slatina. Aici ar fi și găsit inspirație pentru sceneta „Amicii”.
Tot la Slatina, a mai precizat medicul Mircea Șerbu, „au fost primiți cu căldură și simpatie și li s-au asigurat condiții de existență materială și spirituală” refugiați polonezi, în timpul războiului. „În seara Crăciunului anului 1939 au pus în scenă cu teatrul de păpuși <Fetița cu chibrituri>. Era pentru prima dată când slătinenii vedeau un teatru de păpuși”, a dezvăluit Șerbu. Mult mai târziu, ministrul de Externe al României din perioada comunistă, Ștefan Andrei, ar fi avut surpriza să fie întâmpinat în Polonia de președintele Poloniei care i-a vorbit în românește. Întrebat de unde cunoaște limba, președintele i-ar fi răspuns că a fost refugiat la Slatina.
„Există două orașe, doar două, care mai păstrează natural, cât de cât, din patrimoniul autentic”
Prof. Doina Leulescu a vorbit la rândul său despre efortul extraordinar pe care l-a presupus mai întâi pentru autoare documentarea tuturor informațiilor redate în carte, după care selectarea acestora dintr-un volum uriaș și în sfârșit punerea lor în pagină. În strângerea informațiilor despre strada Obrocari prof. Leulescu și-a oferit sprijinul. Din fericire, pe această stradă (astăzi Alexandru Iliescu) încă se înaltă semeață una dintre cele mai frumoase case din Slatina, pentru ca nu mult mai departe să fie o casă „care plânge”.
„În această carte, doamna Grosu ce face? Ne ia de mână, ne duce pe străzi, facem popasuri mai lungi sau mai scurte și ne spune: uite, aici casa aceasta a fost construită de arhitectul cutare, pentru cutare… Ce îmi rămâne mie de făcut? Nu știu dacă dumneavoastră faceți, dar eu promit că fac: îmi iau cartea, mă duc pe centrul vechi, și așa nu mai e circulat acolo, și citesc”, a spus prof. Doina Leulescu.
Realizatoarea conceptului grafic a vorbit despre provocarea de a gestiona un volum uriaș de materiale vizuale de exploatat. „Nu știu în ce măsură am reușit. Ceea ce am reușit a fost într-o oarecare măsură să corelăm imaginele cu textul. Întotdeauna lucrurile se pot face mai bine. (...) Vreau să spun că această carte, care e foarte vie, prin persoanele care nu mai sunt, dar care conturează un trecut fabulos al acestui oraș în care anul acesta împlinesc 50 de ani de când m-am așezat aici, o jumătate de secol, este momentul în care l-am descoperit în substanța lui cea mai intimă. Ceea ce mi-a revelat această carte a fost acea Slatină pe care mi-aș fi dorit să o cunosc. Cu oamenii ei, cu filantropii ei extraordinari, cu personalitățile lor. Și cu destinele, tragice sau nu, dar toate foarte, foarte, foarte interesante”, a punctat Cristina Botez.
Arhitectul Sever Mitrache a mărturisit că grație colaborării în acest proiect a reușit să vadă casele „din interior către exterior” și să-și amintească de sfatul unui coleg mai mare care era de părere că un arhitect, atunci când se așază la planșetă, trebuie să se gândească în primul rând la om, „nu la fațadă, nu la culoare, nu la alte lucruri”.
Arhitectul a lăsat, în intervenția sa, să se întrevadă și o parte mai puțin plăcută a proiectului de realizare a acestei cărți-album. A fost acel moment când totul a fost pus, după o muncă de decenii, cap la cap, a existat forma finală, însă se punea problema susținerii costurilor pentru tipărire. Cum necesita condiții grafice deosebite, având în vedere numărul foarte mare de fotografii, prețul a fost și acesta pe măsură. Cartea a văzut în cele din urmă lumina tiparului cu sprijinul financiar al Consiliului local Slatina, pentru actualul primar al municipiului Slatina, Mario De Mezzo, fiind un prilej de mândrie să menționeze, nu mult mai târziu, că străbunicul și bunicul său, antreprenori, se numără printre făuritorii unora dintre casele-monument istoric slătinene.
„Aveți, vă rog, grijă de Slatina! Din toate orașele care încap în conturul granițelor naționale din acest moment, există două orașe, doar două, care mai păstrează natural, cât de cât, din patrimoniul autentic: Slatina și Brăila. Brăila mai puțin”, a conchis arhitectul Sever Mitrache.
Se încarcă comentariile...
