Povestea cârciumarului din Slatina care l-a făcut pe Caragiale să scrie „Amicii”, una dintre capodoperele sale. Cum au apărut celebrele replici din scenetă
0
Puţini ştiu, dar cunoscutul dramaturg Ion Luca Caragiale a fost inspirat să scrie sceneta “Amicii” de către un cârciumar din Slatina. La acel moment, Caragiale se afla la începuturile succesului său şi era mai mult om de afaceri, fiind chiar el patron de berărie. Poposind în Slatina pentru a vedea reprezentanţia piesei sale “O noapte furtunoasă”, Caragiale a ajuns, de aici, să fie inspirat în a scrie sceneta “Amicii”.
La vremea când s-a petrecut întâmplarea ce avea să-l inspire pe marele Caragiale să scrie special o scenetă inspirată strict de acest epidos pe care l-a trăit la Slatina, dramaturgul înfiinţase un restaurant la Buzău şi o berărie “Gambrinus”, dar afacerile nu merseseră aşa cum spera şi voia să vadă cum poate să găsească o modalitate pentru a scăpa de faliment. Astfel că dramaturgul s-a urnat într-un tren şi, într-o zi, în timpul unei halte la Slatina, i-a sărit în ochi de pe peronul gării afişul piesei sale “O noapte furtunoasă”. Curios şi considerând că are timp să vadă cum este interpretată piesa lui la Slatina, a coborât din tren şi, tot preumblându-se prin Slatina în aşteptarea orei de începe a spectacolului, ar fi intrat în berăria unui anume Nelu Cosma, om de afaceri macedonean care se mutase pe malurile Oltului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deschizând aici o berărie şi un hotel.
Această informaţie despre Caragiale la Slatina şi despre care s-a crezut iniţial că ţine doar de istoria orală, este deductibilă din cunoscuta schiţă a lui Caragiale “Amicii”, unde, la final, Mache îl pălmuieşte pe Lache şi îi reproşează: ,,Aaa, deci n-ai fost aseară la Cosma?”.
Cu toate acestea, finalul schiţei nu ar fi o dovadă clară că a fost vizitat de Caragiale, însă acest lucru a fost descoperit consemnat într-un volum al lui Mihail Sevastos (1892- 1967), volum publicat acum 70 de ani şi numit “Amintiri de la Viaţa Românească”, unde acesta scrie că, în redacţia “Vieţii româneşti”, erau puţini cei care intrau şi erau în afara corpului redacţional. Întâmplarea este reluată prin amabilitatea dr. Mircea Şerbu în revista “Memoria Oltului”. Astfel, autorul anterior citat, respectiv Mihail Sevastos, scrie că, printre cei care intrau în redacţia “Vieţii româneşti”, era şi un anume Constantin Vernescu Vâlcea, actor al Teatrului Naţional din Iaşi la acea vreme, dar care era un elev al lui Matei Millo şi care îşi făcuse o trupă de teatru, umblând cu teatrul ambulant prin oraşele din Muntenia şi România. Mihail Sevastos povesteşte că, odată, în redacţie, acest actor - Vernescu Vâlcea, le-a spus o poveste despre care a băgat “mâna în foc” că era reală, o poveste petrecută la Slatina şi în care el avusese un rol important, alături de marele Caragiale.
Cum să dai “nas în nas” cu marele Caragiale
Actorul se lăuda cu faptul că dramaturgul îi remarcare interpretarea din “O noapte furtunoasă” pe care o avusese într-o zi la Slatina şi că, mai mult, îl felicitase pe acesta, dorind să afle care era secretul interpretării perfecte a rolului lui jupân Dumitrache, jucat aşa cum îşi imaginase dintotdeauna Caragiale. Mare a fost însă reacţia dramaturgului când a aflat că actorul se inspirase din comportamentul unui cârciumar local din Slatina. Auzind acestea şi venindu-i greu a crede, Caragiale l-ar fi rugat pe actor să îl prezinte în persoană pe cârciumarul cu pricina. Iar întâmplarea a fost redată de marele dramaturg, mai târziu, în sceneta “Amicii”, al cărui final chiar îl menţionează nu doar pe cârciumarul cu pricina care a existat în realitate la Slatina - nea Iorgu, ci şi pe patronul berăriei din Slatina unde actorul s-a întâlnit prima dată cu Caragiale, Nelu Cosma. Iar actorul Vernescu Vâlcea a povestit întocmai nu doar cum l-a cunoscut pe Caragiale, dar şi întâmplarea care l-a inspirat pe dramaturg să scrie ulterior “Amicii”.
“Eram la Slatina, jucam <<O noapte furtunoasă>>, chiar jupân Dumitrache. Caragiale nu mă văzuse până atunci, însă trecând prin Slatina, vede pe peron un afiş cu <<Noaptea furtunoasă>>. Coboară repede din tren, ajunge în oraş şi este aflat de către notabilităţile oraşului în frunte cu prefectul şi primarul. Intră într-o berărie, probabil chiar în berăria lui Nicola Cosma, şi aşteaptă până la începerea spectacolului”, scrie Mihail Sevastos în volumul “Amintiri de la Viaţa Românească” că aflase de la actorul Vernescu Vâlcea.
“Spectacolul se ţinea în grădina de vară numită << La Obusierul>>, o grădină de vară cu scenă pe care se produceau trupe de teatru. Acest actor, Vernescu, mai spunea că nu ştia de prezenta lui Caragiale la grădină şi că, la sfârşitul spectacolului, se trezeşte cu Caragiale, care spune: <Cum ai putut, domnule, să-l interpretezi aşa pe jupân Dumitrache cum l-am gândit eu?>. Actorul Vernescu, surprins de prezenţa, dar, mai ales, de întrebarea dramaturgului, îi răspunde: <Nu este nici un merit al meu. Stând aici, în oraş, am dat peste un cârciumar care este leit jupân Dumitrache, acelaşi <ambiţ>, aceiaşi favoriţi, acelaşi băiat de procopseală. Iar Caragiale, neîncrezător, îl întreabă: <Nu cumva sunt scorneli de-ale dumitale?>, <Nu mă credeţi? Haideţi să mergem. Îl cheamă nea Iorgu>. Şi, in corpore, în frunte cu primarul, prefectul şi Caragiale, au plecat la nea Iorgu. În pragul uşii, Caragiale rămâne înmărmurit. Avea în faţa lui chiar pe jupân Dumitrache, care ţipa la băiatul de prăvălie: <Dormi, mă, musiu? Adu-mi vinul, că te dau tavă acum!>. Râs general. S-au întins mese, s-au adus mâncare şi băutură şi s-a stat toată noaptea, timp în care, Caragiale, îl aţâţa pe acest jupân Dumitrache slătinean şi îi zicea: <Mi-a spus Vernescu că eşti ambiţios>. <Sigur că sunt, normal să fiu, sunt apropritar. Nevastă-mea nu suflă în borş>… Şi aşa mai departe. Într-un râs general au plecat din cârciumă dimineaţa”.
“A doua zi - acelaşi lucru, Caragiale nici vorbă să plece. A stat şi a doua seară şi a treia seară. Văzând acest Vernescu că nu mai poate scăpa de Caragiale, a trebuit să inventeze ceva: <Eu am montat o altă piesă într-un alt oraş şi trebuie să plec. Aşa m-am mântuit de Caragiale>, spunea Vernescu. Aceasta este o poveste adevărată şi frumoasă, iar celor care nu mă cred le spun a doua oara că acesta este adevărul… De un singur lucru mă tem însă: ca nea Iorgu să-şi doarmă somnul de veci chiar în Cimitirul Strehareţi (din Slatina, n.r.) şi să se ridice de acolo, să vină la mine şi să-mi dea două palme: <Ce tot vorbeşti, bă, că nici tu nu ai fost aseară la Cosma!>”, ar mai fi spus actorul Vernescu.
Vă mai rewcomandăm:
Se încarcă comentariile...
