Poveste de bunătate molipsitoare. Cum au ajuns câțiva tineri care „tăiau frunză la câini” să-i ajute pe oamenii străzii
0Oamenii străzii, o categorie de nevoiași la care instituțiile aproape niciodată nu se uită, nici măcar nu-i „contabilizează”, sunt ajutați în Slatina de oameni inimoși strânși în jurul unui preot. Totul a început cu o întâmplare aproape de necrezut.
Doi tineri puși pe glume și, poate în alte conjuncturi, și pe harță, au ajuns să fie și astăzi menționnați ca oamenii de la care a pornit o acțiune perpetuată până astăzi. Cu peste șase ani în urmă, dintr-un potențial conflict între un preot și doi adolescenți rebeli s-a ajuns la o căutare de zile întregi după oamenii străzii terminați de frig și foame. Au fost găsiți atunci 18 oameni fără casă care au ales străzile municipiului Slatina, mulți dintre ei prăpădindu-se în anii scurși între timp. Povestea însă însuflețește și astăzi voluntarii care aleg să se alăture demersului de a le întinde o mână celor de obicei evitați de toată lumea.
Cum s-a făcut primul „recensământ” al oamenilor străzii
„Noi i-am găsit în 2018. Cu niște tineri cu tatuaje, care tăiau frunze la câini și făceau glume pe seama mea, că eram preot. Cu ei am început. M-am făcut că sunt nervos, că începem scandalul, și se așteptau să iasă cu bătaie. I-am invitat la „albanezi” (n. red. - la mica prăvălie „La atletul albanez” devenită celebră în toată România și chiar și peste hotare, cea mai veche afacere din Slatina care a funcționat neîntrerupt), pentru că acolo erau, la ușă. <Luați loc la masă>, le-am spus. Mi-am ridicat mânecile ca să le arăt că sunt eu fioros și, săracii, nu știau ce o să iasă. Am anticipat că n-o să dea ei într-un preot. Și i-am întrebat: <Ce beți, o bragă sau o citronadă?>. Și ei – <Păi?> Cu alte cuvinte, nu începem? <Nu începe nimeni. Începem să stăm de vorbă. Hai să facem ceva util. Decât să tăiați frunze la câini, să facem un proiect împreună>. Am stabilit să ne întâlnim în ziua următoare. Am venit aici la birou și ei au venit cu propunerea ca pentru oamenii străzii să facem ceva. Și am pus cap la cap niște idei, am făcut echipe... Erau doi tineri atunci. Am făcut echipe și am „măturat” orașul. Astăzi o zonă , mâine o zonă... Am găsit patru în prima zi, prin ei am găsit alții, și am ajuns la 18 persoane atunci. Au murit mulți de atunci, din cauza condițiilor în care au trăit”, povestește preotul Constantin Aldea, coordonatorul Biroul de Asistenţă Socială al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.
Cel mai greu, spune preotul Constantin Aldea, a fost să le câștige oamenilor năpăstuiți încrederea. A reușit vorbindu-le frumos, pentru că „ei nu primesc vorbe bune de la nimeni”.
În acel prim an a făcut chiar mai mult de atât. A încercat să le înțeleagă modul de trai și, cu unul dintre ei, a petrecut ore întregi într-o noapte geroasă.
„Acum am emoții mari povestind, pentru că m-am dus cu gândul în timp. În zona în care funcționa Școala Postliceală Christiana, acolo, la spital, e un giratoriu, fix în locul acela era o cămăruță pe jumătatea acesteia, fără ușă, fără geam, și acolo stătea nea Mărin. Pe o saltea udă, cu doi căței, se încălzea. Și mai era cu o fată cu epilepsie. Ea a dispărut. Nea Mărin trăiește, dar este prin Caracal acum. Am stat o noapte cu ei, ca să văd dacă rezist, în ger, frig, cum era atunci, în 2018. Am stat până la 1,00 și ceva noaptea și după nu am mai putut. Am răcit zdravăn atunci”, își amintește preotul.
Preotul și voluntarii mergeau atunci și-i căutau pe oamenii străzii pe unde știau că-și duc traiul pentru a le oferi, zilnic, ceai cald și mâncare. Pregăteau mâncarea acasă și le ofereau ceai din termos. „La început, fără experiență, le-am dus în pahare de cafea, de plastic. Ei, cu mâna înghețată, și nu mai au reflexe, s-au opărit. Și de atunci am cumpărat pahare de carton. Le-am cumpărat lanterne, haine...”, continuă preotul.
În timp scurt a devenit obișnuință ca acești oameni să nu-și mai facă probleme pentru masa zilnică. Și voluntarii s-au înmulțit. În tot acest timp s-a încercat să li se ofere oamenilor străzii mai mult. Sunt însă oameni care greu capătă încredere în alți oameni, iar de aici se rupe firul.
„Ei nu acceptă reguli, pentru că am găsit oameni dispuși să-i ajute. Am vorbit și cu Asistența Socială de la primărie, dar sunt primiți în centru de la minus 10 grade Celsius și în anumite condiții – să-și schimbe hainele, să facă duș, fără bagaje, fără alcool..., și nu acceptă toți”, mai precizează preotul Constantin Aldea.
Cum ultimele ierni nu au mai fost nici pe departe la fel de grele, nici nopți geroase, care să le asigure un pat cald, nu s-au mai întâmplat. Oamenii fără casă, dar cu istorii triste în spate, au continuat în schimb să vină la centrul eparhial. Vin să primească haine groase, șosete, încălțăminte, lanterne, poate un aragaz mic, cei care au loc stabil în care înnoptează. Peste zi își dezmorțesc mâinile, uneori, la o cafea și o vorbă bună alături de preotul Aldea.
Centrul social a devenit, în cei aproape 10 ani de când funcționează, locul în care găsesc sprijin nu doar oamenii străzii, ci și năpăstuiții Slatinei care au un acoperiș deasupra capului, însă și un potop de griji și nevoi. În preajma Crăciunului 2024 peste 900 de oameni au fost ajutați. În fiecare zi 27 de copii din familii cu adevărat nevoiașe vin la centrul de zi și-și fac temele. Au ajuns să recupereze, încet-încet, decalajul care-i despărțea de colegii de clasă. Sunt copii care lipseau, la început, de la școală. Între timp au înțeles, ca și părinții lor, că, așa cum le spune preotul Aldea, „școala este singura cale spre un viitor mai bun”. Tot aici vin mame cu nevoia de a-și vedea copiii îmbrăcați și sătui, bolnavi care necesită și o vorbă de alinare, dar și o mână întinsă să se poată „căuta” și trata.
„Câte familii ajtăm? Greu de spus. Foarte multe. Pe cele pe care le cunoaștem și cele de care aflăm de la prieteni din alte părți. Cei care sunt ajutați spun vecinilor care sunt în aceeași situație și apelează la noi și nu putem să nu-i ajutăm. Nimeni din cei care vin la noi nu pleacă cu mâna goală”, mai spune preotul. Fondurile sunt asigurate de către Episcopia Slatinei și Romanaților și din donații. Planurile sunt mari.
Se încearcă de ceva vreme acreditarea unui serviciu social, iar ținta este un proiect prin intermediul căruia să se înființeze întreprinderi sociale . Astfel, speră părintele Constantin Aldea, în special tinerii care părăsesc sistemul de protecție și se trezesc fără busolă, unii dintre ei ajungând pe străzi, să aibă un acoperiș și o sursă de venit.
Binele pe care păintele a ales să-l împartă este de vreme bună multiplicat și cu ajutorul enoriașilor din parohia în care preotul Constantin Aldea slujește. După fiecare slujbă pornește cu pachetele pregătite pentru nevoiași, pentru că a pune un om la masă sau a pune mâncare pe masa unui nevoiaș a devenit și obișnuința enoriașilor săi.
Astăzi, la centrul social voluntarii cu care a început totul s-au împuținat, între timp adolescenții au crescut, s-au așezat la casa lor și timpul lor liber s-a scurtat, însă oamenii care dau din ce au și îl caută pentru asta pe părintele Constantin Aldea sunt mai mulți.