Încondeiatul ouălor renaşte pe Valea Olteţului. „Am învăţat meşteşugul de la bunicul meu şi am să mă las când m-or lăsa ochii sau mâinile, altfel nu!“
0
În urmă nu cu foarte mulţi ani, se vorbea despre Tudor Diaconeasa ca despre ultimul încondeietor de ouă de pe Valea Olteţului. Din păcate, s-a stins în urmă cu cinci ani, însă a avut grijă să lase meşteşugul unui învăţător din satul vecin, care îl predă astăzi elevilor la şcoală, la Călui. Acelaşi lucru îl mai face, la Balş, urmaşa unui alt încondeietor, elevii săi câştigând premii la concursurile de profil.
Valea Olteţului este singura zonă din judeţul Olt în care se practică încondeiatul ouălor. Aceeaşi zonă celebră pentru ceramică, disputa – unde au fost modelele mai întâi, pe taiere sau pe ouă - nefiind clar tranşată nici astăzi.
Despre Tudor Diaconeasa, urmaşul unor celebri ceramişti, s-a vorbit ani de-a rândul ca despre ultimul încondeietor de pe Valea Olteţului. S-au turnat filme, s-au scris cărţi având ca temă arta sa populară şi s-a exprimat regretul că modelele de Oboga ar putea pieri. Din păcate, meşterul încondeietor a pierit în urmă cu cinci ani, însă arta sa, deşi la început nu erau prea multe semne, este dusă mai departe pe Valea Olteţului şi, chiar mai mult, ajunge şi este premiată în ţară.
Ultima diplomă câştigată de un elev de pe Valea Olteţului, la Festivalul de la Ciocăneşti, încă neîncheiat la ora la care aşternem aceste rânduri, n-a ajuns acasă. Este vorba despre un premiu II obţinut de Ionela Rony Costache, eleva Danielei Voicu. Pentru că moştenirea lăsată de Tudor Diaconeasa este continuată astăzi la Călui, unde o predă la şcoală, voluntar, învăţătorul pensionar Petre Ciobanu, şi la Balş, la Casa de Cultură, unde Daniela Voicu şi-a cucerit elevii cu acelaşi meşteşug.
„Am învăţat de la bunicul, tatei nu prea i-a plăcut“
Daniela Voicu are 28 de ani şi o îndeletnicire în care pune multă pasiune: îi învaţă pe cei câţiva copii interesaţi cum să încondeieze ouăle, un obicei păstrat până astăzi doar în această zonă. A învăţat de la buniciul său, Nicolae Vladu, care, pentru că toate în această meserie se leagă într-un mod uimitor, era finul marelui meşter Tudor Diaconeasa. Socrii săi lucrează, la rândul lor, ceramică de Oboga, însă, spune Daniela, n-ar da încondeiatul pentru nimic în lume. „Am învăţat de la bunicul meu, tatei nu prea i-a plăcut, a făcut şi el ceva-ceva, dar nu s-a ţinut. Nu ştiu, cred că m-aş băga cumva şi la olărit, dar doar la jurăvit. De încondeiat mă las însă când m-or lăsa ochii sau mîinile, altfel nu, n-aş avea cum! Eu aş vrea să fie cât mai mulţi copii să-nveţe, însă din păcate sunt din ce în ce mai puţini şi se lasă repede“, spune Daniela Voicu.
Motivele străvechi se regăsesc şi astăzi pe ouăle de la Călui şi Oboga FOTO Valeru Ciurea
Cei câţiva elevi interesaţi, nu mai mulţi de patru-cinci, vin la sfârşit de săptămână la Casa de Cultură. Rony este cea mai pricepută, iar efortul ei s-a văzut, nu e la primul premiu. Daniela speră să-i insufle şi fiului ei dragostea pentru meşteşug. „Are 5 ani, nu l-am lăsat să facă asta, mi-e frică să nu se ardă cu ceara“, mai pune Daniela.
„E un dar, aşa cum sunt ele, desenele astea, naive!“
Petre Ciobanu a fost 45 de ani învăţător la Călui, iar dragostea pentru copii şi pentru meşteşuguri şi astăzi îl poartă tot către şcoală. Deşi pensionar, le predă elevilor la şcoala din sat, fără să fie plătit şi fără să aştepte ceva, încondeiatul ouălor şi împletiturile.
„Încondeiatul ouălor mi-a plăcut mie de copil, dar nu prea ştiam eu cum să fac, ce să fac, unde să-nvăţ. L-am văzut pe nea Tudor şi l-am rugat să mă-nveţe. Se-ntâmpla acum 30 de ani. A venit la şcoală, am învăţat şi eu odată cu primii copii. Mulţi au învăţat, nu s-au ţinut toţi, dar cine s-a simţit atras... E un dar, să ştiţi, aşa cum sunt ele, desenele astea, naive. Eu le-am predat elevilor mei modele învăţate de la nea Tudor, dar i-am încurajat să-şi exerseţe şi creativitatea. Personal am mai făcut un model, cu mânăstirea Călui, de-aici, de la noi, iar copiii încearcă şi modelele lor. La concursuri însă păstrăm tradiţia“, spune Petre Ciobanu, nelipsit la demonstraţiile din preaja Paştelui, organizate de Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale şi Patrimoniului Cultural.
De la „şcoala“ profesorului Ciobanu s-au remarcat în ultimii ani Cristian Nicolăescu, Virgil Teodor Mihăilă, Sorina Tudor, Georgiana Truţă şi alţii.
Galben, roşu, negru – povestea sacrificiului Mântuitorului
Ouăle de Oboga reprezintă un capitol aparte în cartea meşteşugului încondeierii, spun etnografii. Deşi modelele nu sunt la fel de laborioase, de vesele, de „vii“ cum se întâlneşte în alte zone ale ţării, motivele simple spun poveşti adânci. Ouăle se lucrează după ce au fost golite de conţinut, iar procesul presupune cel puţin trei operaţiuni. Culorile se adaugă pe ou succesiv, folosindu-se (e drept, astăzi din ce în ce mai puţin), produse naturale – coajă de măr pădureţ pentru galben, petale de mac pentru roşu, scoarţă de arin pentru negru. Încondeiatul se realizată cu o unealtă specială – chişiţa, un soi de condei.
Culorile folosite tradiţional sunt galbenul (care semnifică soarele, sursa vieţii), roşul (sângele Mântuitorului) şi negrul (patimile îndurate de Iisus şi durerea Maicii Sale). Încondeietorii de pe Valea Olteţului spun, cui vrea să asculte, şi legenda ouălor roşii, strâns legată de răstingnirea lui Iisus şi Învierea Sa după trei zile.
Meşterul Petre Ciobanu (al doilea din stânga) predă de zeci de ani elevilor săi meşteşugul încondeierii ouălor FOTO Valeru Ciurea
Mai întâi se face conturul cu ceară, acoperindu-se, tot cu ceară, şi orificiile prin care a fost golit oul. Este ceea ce meşterii numesc „prima mână“. După ce s-a preparat galbenul, fiertura este lăsată la răcit, până când apa ajunge uşor călduţă. Se vopsesc ouăle şi se pun la uscat. Părţile care vor rămâne la final galbene se acoperă, în etapa următoare, cu ceară, iar oul este din nou introdus în vopsea, roşie, de data aceasta. Din nou se usucă şi se acoperă părţile care vor rămâne la final roşii. Ultima culoare este negrul, care va acoperi suprafaţa neceruită. Ultima vopsire se va face la temperatură mare, astfel încât ceara să se topească iar culorile anterioare să se dezvăluie.
Cât depre motive, toate moştenite din străbuni, 10 sunt cel mai des folosite, întâlnite şi pe la fel de celebra ceramică de Oboga: cocoşul, vulturul, peştele, frunza de jugastru, mărgăritarul, heruvimul, pânza de păianjăn, pana de păun, poteca rătăcită, fierul plugului.
Toate au rostul lor, iar pentru exemplificare amintim doar că ouăle încondeiate cu motivul „poteca rătăcită“ erau împărţite de femeile cu copii morţi înainte de a fi primit taina Botezului sau rude plecate Dincolo fără lumină.
„Şi eu duceam la biserică ouă încondeiate înainte, însă de la o vreme am urmat exemplul lui nea Tudor şi duc doar ouă roşii, pentru că pe-ale noastre nu le ciocnea nimeni, toţi doreau să le păstreze. Şi, vorba lui: «Noi pe lumea Cealaltă ce mâncăm?»“, mai spune Petre Ciobanu.
Se încarcă comentariile...
