Dilemă în preajma celui mai scump Crăciun: „Carne de la magazin sau porc de la țărani?”

0
Publicat:

Cumpărătorii vor carne de porc „curată”, însă buzunarul îi îndreaptă mai degrabă către supermarket. În tot acest timp, țăranii care au crescut cu greu porcii sunt nevoiți să-i vândă ieftin.

Prețuri mici și pentru porcii din rasele bazna și mangalița FOTO: Traian Gârtan
Prețuri mici și pentru porcii din rasele bazna și mangalița FOTO: Traian Gârtan

Marile lanțuri de magazine deja și-au anunțat promoțiile de sărbători, carnea de porc, cea mai căutată în această perioadă, având prețuri de la 12 lei/kg (carcasă) și chiar mai puțin. Gospodarii care încă s-au mai încumetat să crească porci, sperând la un preț bun de Crăciun, se văd astfel nevoiți să scadă de la 17-18 lei/kg „în viu”, așa cum erau prețurile chiar în urmă cu două-trei săptămâni, până la 11-13-15  lei/kg. Ba mai mult, se oferă să-i sacrifice la ei în gospodării și să-i și tranșeze, în același preț, sau asigură transportul. Chiar și așa, cumpărătorilor li se pare mult, comparând cu prețul din magazine, deși recunosc faptul că vorbim de o altă calitate.

„Cu cât ați vrea să cumpărați, crescut tradițional?”

Deși porcul de Crăciun este la un click și un telefon distanță, golul din portofel îl ține departe de doritori. „Când ai un animal (cățel, purcel etc.) ești legat de bătătură. Nu ai sâmbătă, nu ai duminică, animalele, ca și omul, mănâncă în fiecare zi, nu poți să le dai cardul și PIN-ul și să se descurce”, au început disputele pe grupurile în care se postează oferte, ca răspuns la comentariul  „țăranii vor să se îmbogățească, acum, de Crăciun”.  

„Un calcul simplu pentru cei care nu au cunoștință, la creșterea unui porc de 110 kg: 4 kg cereale pe zi înmulțit cu 1,6 lei înmulțit cu 300 zile, plus 350 lei godacul = 2.270 lei. Dacă împărțim la 110 kg vine egal cu nici 20 lei/kg viu. Cu cât ați vrea să cumpărați deci porcul crescut tradițional?”, calculează un potențial cumpărător.

„Vom vedea animale numai la grădini zoologice“

Un crescător de porci din Olt spune că, într-adevăr, țăranii riscă să facă poate cea mai slabă afacere din ultimii ani. Prețul furajelor s-a dublat, iar ei vor adăuga doar 20% la prețul cu care au vândut anul trecut. „Vine Crăciunul, fermierii trebuie să vândă. Că dacă și-ar face calculul, ar rămâne cu porcul în coteț. Puțini sunt cei care mai mănâncă sănătos, pentru că lumea nu mai are bani. Dacă acum un an cumpăram la 90 bani-1 leu/kg de porumb, acum luăm la 1,8-2 lei”, arată crescătorul Traian Gârtan.

Nici măcar prețul pentru rasele mangalița și bazna, recunoscute pentru calitatea superioară a cărnii, nu crește. Fermierul din Olt spune că se vând porci mangalița cu 15 lei/kg, în condițiile în care în fermele comerciale un porc ajunge la greutatea de tăiat în cel mult 6 luni, iar în gospodăriile țărănești chiar într-un an (și chiar un an și jumătate pentru porcii mangalița).

„O spun de vreo doi-trei ani: vom ajunge să vedem animale doar la grădina zoologică, pentru că o afacere nu mai este. Cei care mai cresc doar asta știu să facă și cu asta supraviețuiesc. Lumea a sărăcit, de asta mănâncă prost. Se strâng câte doi să cumpere un porc, cei care nu vor să ia carnea plină de antibiotic din galantar, pentru că nu-și permit”, a mai spus fermierul oltean.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite