Darius Vâlcov a scăpat de zăbrelele arestului preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Darius Vâlcov, ex-primar al municipiului Slatina şi fost ministru de Finanţe, a fost eliberat din arest marţi seară, 23 iunie. El va fi cercetat în continuare sub control judiciar în primul dosar deschis de DNA pe numele său, unde e acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Aceasta este decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a admis, marţi, contestaţia lui Vâlcov faţă de măsura arestului preventiv impusă din data de 2 aprilie.

Fostul primar al Slatinei între 2004-2012 a fost eliberat din arest marţi seară târziu. El se afla în spatele gratiilor din data de 2 aprilie a.c. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au continuat ”politica” ultimelor zile de a elibera din arest preventiv o serie de oameni politici influenţi pentru ca aceştia să fie cercetaţi în stare de libertate, sub control judiciar. La fel s-a procedat şi în cazul lui Vâlcov, Curtea Supremă admiţând, marţi seară, contestaţia lui Vâlcov faţă de măsura arestului preventiv şi plasându-l, definitiv, sub control judiciar.

Darius Vâlcov a fost arestat preventiv la începutul lunii aprilie într-un prim dosar deschis pe numele său de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi luare de mită. În acest dosar el a fost deja trimis în judecată, pe 20 mai, alături de alte patru persoane: Lucian Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina – primar al municipiului Slatina (predecesorul lui Vâlcov), şi afaceriştii Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

Vâlcov s-a ales, între timp, cu alte două dosare deschise de anchetatorii DNA pe numele său pentru fapte similare de corupţie, despre ultimele acuzaţii fiind anunţat chiar în ziua eliberării sale, cu câteva ore mai devreme.

Primul dosar

În primul dosar deschis pe numele lui Vâlcov, procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta. În acest dosar trimis deja în judecată, Minel Florin Prina, primar ales al municipiului Slatina – urmaş al lui Vâlcov la Primăria Slatina, este judecat pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani. Fostul şofer al lui Vâlcov, Lucian Petruţ Şuşală, transformat în om de afaceri, este acuzat de complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură private. Alţi doi afacerişti din Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Cristian Tomescu, sunt şi ei acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului trimis instanţei, în anul 2009, Theodor Berna - administratorul societăţii Tehnologica Radion Bucureşti, i-ar fi cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA pentru a câştiga licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra-Olt şi Drăgăneşti-Olt. În schimbul intervenţiei sale, Theodor Berna i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuţie a lucrărilor. Societatea Tehnologica Radion a câştigat ulterior licitaţiile organizate în cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de 78.201.552,15 lei. În perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov s-ar fi prezentat periodic la sediul societăţii Tehnologica Radion, unde ar fi primit, de la administratorul acesteia, suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe de câte 400.000 de lei.

Al doilea dosar

Un alt dosar pe numele lui Darius Vâlcov a fost deschis pe data de 3 iunie, tot pentru trafic de influenţă. Potrivit DNA, în primăvara anului 2014, anterior semnării, în iulie 2014, a unui contract având ca obiect reabilitarea reţelei de apă şi canalizare din două localităţi din judeţul Olt, Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, fost ministru al Finanţelor şi fost senator PSD, i-a cerut unui om de afaceri din Slatina, prin intermediar, 10% din valoarea sumelor, fără TVA. Banii urmau să fie încasaţi de societatea comercială reprezentată de omul de afaceri, cel care, de altfel, l-a şi denunţat pe Vâlcov, în urma încheierii contractului cu SC Compania de Apă Olt SA, respectiv 1,7 milioane de lei.

Anchetatorii spun că fostul ministru al Finanţelor ar fi cerut aceşti bani pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul SC Compania de Apă Olt SA astfel încât societatea pe care o reprezenta denunţătorul să încheie acel contract şi să primească banii la timp: “Ulterior, suspectul Vâlcov Darius Bogdan a primit de la omul de afaceri, prin intermediari, suma de suma de 1.700.000 lei, în două tranşe (în luna septembrie 2014 şi în luna februarie 2015)”, potrivit DNA.

Al treilea dosar

În fine, în ultimul dosar penal instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi făcut public marţi – 23 iunie, aceştia îl acuză pe Darius Vâlcov de faptul că, pe vremea când conducea urbea de pe Olt (iunie 2004 – decembrie 2012), a profitat de poziţia sa pentru a influenţa licitaţii şi favoriza anumite firme. Mai exact, în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale întocmită de anchetatorii DNA se arată că există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează acuzaţiile aduse fostului demnitar.

”În perioada noiembrie-decembrie 2012, suspectul VÂLCOV DARIUS-BOGDAN i-a pretins unui denunţător, administratorul unei societăţi comerciale, suma de 2.500.000 lei, reprezentând un procentaj de aproximativ 10-15% din sumele încasate de societatea denunţătorului de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie 2013 - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, în schimbul intervenţiei pe lângă factori de decizie din cadrul Primăriei Slatina astfel încât denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru izolarea termică a faţadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA”, se arată în rechizitoriul DNA.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Darius Vâlcov, căpătuit cu un nou dosar penal pentru trafic de influenţă

Noaptea minţii: Darius Vâlcov a încercat să se autodenunţe, dar „amicul” Daniel Bărbulescu i-a luat-o înainte

Edilul Slatinei, Minel Prina, suspendat pe perioada arestării la domiciliu

Darius Vâlcov, acuzat de DNA de fapte grave de corupţie

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite