Cum poţi face gratuit testul care îţi salvează viaţa în faţa cancerului. Medic: „Am constatat că la femeile tinere evoluţia este fulminantă“
0Sunt ani buni de când femeile cu vârste între 25 şi 65 de ani se pot testa gratuit în programul de screening al cancerului de col uterin, dacă se adresează specialiştilor înscrişi în program.
Femeile tinere, fără risc de a dezvolta o boală din sfera genitală, ar trebui să facă, cel puţin o dată la trei ani, un control ginecologic şi un test Babeş-Papanicolaou care le poate salva viaţa, insistă medicii, aducând ca argumente observaţiile din practică. „Am observat că la femeile tinere o afecţiune de acest gen evoluează extrem de rapid, de aceea insist ca ele să meargă în special. Personal, am avut surprize foarte plăcute, rar am fost nevoit să prescriu antibiotice în urma rezultatului, pentru inflamaţii sau alte probleme, nu foarte grave“, spune medicul de familie Viorel Dumitrescu.
Nu în toate cazurile, însă, rezultatul comunicat este unul fericit, alţi medici angrenaţi în program, care au recoltat probe femeilor din diverse medii sociale, constatând că lipsa controalelor, ani de zile, merge mână în mână cu înaintarea tăcută a bolii până la stadii netratabile.
Cum faci testul gratuit
Cei mai mulţi medici de familie sunt înscrişi în programul de screening al cancerului de col uterin, lansat în 2012, asigurând cel puţin servicii de consiliere. Femeile între 25 şi 65 de ani, indiferent că sunt sau nu asigurate în sistemul de stat, se pot adresa medicului de familie, iar dacă medicul lor de familie nu este înscris în program, vor fi îndrumate către un medic angrenat în acest demers. După consilierea pacientei, în cadrul căreia medicul realizează anamneza şi explică şi cum va decurge testarea şi comunicarea rezultatului, se eliberează un formular de trimitere către un medic recoltor (mulţi medici care realizează consilierea fac deopotrivă şi recoltarea).
Cu acest formular pacienta se va adresa unui medic (pe care îl poate alege dintr-o listă disponibilă la medicul care a realizat consilierea) dintr-un cabinet specializat, unde se face efectiv recoltarea. Screeningul pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin constă în testarea prin metoda frotiului cervical Babeş-Papanicolaou. Nu pot participa în program femeile care au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, sau au antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin, şi nici femeile care prezintă absenţa congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecţiuni benigne.
După recoltare proba va ajunge la medicul anatomo-patolog, acesta fiind o verigă extrem de importantă, spune medicul Viorel Dumitrescu. Anatomo-patologul va analiza proba şi va da verdictul (inclusiv cel de probă neconcludentă dacă recoltarea nu s-a făcut „ca la manual“). Rezultatul va fi transmis medicului care a realizat consilierea şi de la care pacienta va primi, dacă este cazul, tratament de specialitate, trimitere către un alt specialist etc.
Deşi, pentru o femeie cu venituri medii, costul unui astfel de demers ar fi suportabil, pentru femeile din categoriile defavorizate este un ajutor imens, beneficiind de gratuitate pentru consiliere, consult ginecologic, recoltarea probei şi analiza de laborator, totul putând ajunge, pe piaţa liberă, la peste 150 de lei.