Cum alegem câinele perfect. Veterinar: „Înainte de a face pasul, trebuie să te cunoşti pe tine“

Ne-am hotărât să cumpărăm sau să adoptăm un câine, dar nu ştim clar la ce să ne aşteptăm. Internetul abundă de sfaturi, deşi medicul veterinar ar fi o soluţie mult mai bună pentru a primi cele mai competente informaţii.

„Un animal de companie nu poate reprezenta doar un moft“, spune Carmen Arsene, preşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protectia Animalelor (FNPA), care continuă: „ trebuie să ştii ca el va deveni un membru al familiei, care necesită îngrijire şi atenţie permanente: hrănire corespunzatoare speciei şi vârstei, asistenţă medicală, libertate de miscare“.

Câinele, în cazul în care locuim la bloc, trebuie scos din casă de cel puţin trei ori pe zi, pentru necesităţi şi pentru plimbare şi chiar mai des dacă timpul ne permite. Trebuie să ne informăm ce alimente îi sunt interzise unui câine, trebuie să luăm în calcul că va fi nevoie de vaccin anual, de deparazitare internă şi externă, de vizite la medicul veterinar în cazul apariţiei oricărei probleme. Implică, prin urmare, şi costuri financiare, dar şi o disponibilitate importantă din partea stăpânului de a face loc unui nou membru în familie.

„Se spune că un câine îşi alege stăpânul şi nu invers“

Odată ce am luat hotărârea de a aduce în casă un câine, este important să alegem rasa potrivită firii noastre. Nu orice câine i se potriveşte unui melancolic, de exemplu, spune medicul veterinar Ion Măndoiu. „Trebuie să te cunoşti foarte bine pe tine, înainte de toate. Un melancolic nu se va descurca de minune cu un Ciobănesc german, un Doberman, un Ciobănesc belgian sau cu un câine de vânătoare, în schimb firile active, da. Melancolicilor le recomand un Labrador, un Golden Retriever…“, ne sfătuieşte medicul.

Informaţiile ne ajută să facem alegeri potrivite şi atunci când în familie sunt copii mici. „Se spune că un câine îşi alege stăpânul şi nu invers. Totuşi, dacă în familie sunt copii, neapărat trebuie să cunoastem dacă cel ales poate fi un prieten pentru aceştia sau cel putin să nu îi agreseze. Până la o anumită vârstă un copil nu realizează că zgândărind un câine sau lovindu-l din greşeală sau neştiinţă poate fi agresat la rândul lui. Aşadar, este extrem de important ca animalul să înţeleagă copiii şi să nu reacţioneze la aceste gesturi“, spune Carmen Arsene. Pe de altă parte, un copil care creşte având alături un câine care îi oferă dragoste şi faţă de care îşi asumă responsabilităţi se dezvoltă armonios şi devine mai responsabil. Este recunoscut faptul că îi ajută mult pe copiii care dezvoltă diverse complexe (timiditate exacerbată, copii respinşi de colectivitate, copii cu un handicap fizic, dar nu numai, copii din familii dezmembrate etc.), specialiştii vorbind de o adevărată terapie.

Cât priveşte rasa, există teorii clare, dar există şi exemple care le contrazic. „Personal, cunosc un caz în care un copil are o prietenie de nedescris cu un Pitbull, o rasă despre care s-au spus foarte multe lucruri negative. Potriviţi pentru copii sunt Labradorii, Boxerii - cunoscuţi drept a doua bonă, Golden Retriever-ii “, ne lămureşte medicul Măndoiu.

„Am văzut câini nordici ţinuţi în oraş, în curţi complet cimentate, condiţii total nepotrivite“

Nu doar lipsa spaţiului trebuie să fie preocuparea atunci când alegem un câine de o rasă sau alta. La fel de important este şi un alt aspect - cât de lung are părul. Pentru apartament sunt potriviţi câinii de talie mica sau medie, cu părul scurt. O altă greşeală care se face, din ambiţia de a deţine un exemplar care ne satisfice, probabil, mai mult orgoliul, este creşterea câinilor nordici în zone în care nu au parte de condiţii specifice. „Am văzut câini nordici ţinuţi în oraş, în curţi complet cimentate, unde se dezvoltă temperaturi extraordinare. Cum ar putea să le fie bine?“, se întreabă medicul.

Cum alegem câinele dacă ne dorim afecţiune din partea lor? „Orice câine dezvoltă ataşament faţă de stăpân, indiferent de rasă, chiar şi câinii comunitari, ultimii, ca o răsplată a faptului că au fost salvaţi“, ne lămureşte medicul.

„În  ultimii ani oamenii caută să adopte din stradă ori din adăposturi şi nu să achiziţioneze de prin canişe. Este ceea ce recomandam şi noi, câinii din stradă şi cei din adăposturi (private sau ale primăriilor) sunt companioni minunaţi şi sunt şi mult mai rezistenţi, mai afectuoşi, mai legaţi de stăpânul lor. Dar şi mai important este ca odată ce ai luat un animal din stradă ori din adăpost,  i-ai oferit şansa să trăiască, iar tu eşti cel ce beneficiezi de tot ce îţi va oferi el,  să nu-l abandonezi.  Ataşamentul  faţă de stăpân este atât de puternic încât merge până la sinucidere, adică refuzul hranei. Dacă l-ai luat, ia-l pentru întreaga lui viaţă!“, ne îndeamnă Carmen Arsene.

CITIŢI ŞI: Când ducem prima dată copilul la stomatolog: „Din cauza durerilor din copilărie apar şi temerile în viaţa de adult“