Video Alegerea carierei, decizie grea pentru liceeni. Întrebările pe care să ți le pui, lucrurile de luat în calcul
0Cum te decizi spre ce domeniu să te îndrepți după gimnaziu sau după liceu, ce cântărește cel mai mult, cine te ajută să iei decizia, ce îți poate fi de folos pentru a alege informat - consilierii școlari și-au propus să le răspundă elevilor la astfel de întrebări.

Elevii care se pregătesc pentru admiterea la liceu și colegii lor mai mari, care decid spre ce carieră să se îndrepte, sunt deseori nehotărâți, au observat consilierii școlari, iar deciziile adoptate în ultimul moment se dovedesc a fi nu tocmai inspirate. Un proiect de orientare în carieră a demarat în județul Olt, consilieri din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Olt organizând întâlniri cu elevii pentru a-i ghida pe acest drum. Proiectul se va derula pe parcursul întregului an școlar și presupune, pe lângă întâlniri de grup, și aplicarea de teste de aptitudini și de interese, ședințe de consiliere, dezvoltarea aptitudinilor elevilor, creșterea motivației pentru învățare etc.. Elevii află de asemenea când e cel mai potrivit să se decidă în privința carierei, ce să ia în calcul, cum să-și caute informațiile, cum să-și testeze aptitudinile, cui să se adreseze dacă au nevoie de sprijin.
Profesor: „Cele mai bune decizii se iau la începutul clasei a XI-a”
Una dintre întâlnirile cu adolescenții în cadrul proiectului „Motivat pentru succes” a avut loc la Casa Tineretului din Slatina, unde sute de elevi aflați în ultimii doi ani de liceu, dar și elevi care aleg către ce liceu se vor îndrepta în vară, au aflat care sunt etapele în luarea unei decizii cu impact major în viața lor și au putut pune, la rândul lor, întrebări. Întâlnirea cu sociologul Speranța Mihalea, coordonatoarea proiectului „Motivat pentru succes”, și psihologul Aurora Szocs le-a fost mediată tinerilor chiar de colegi de-ai lor, din asociațiile de elevi.
Profesorul Aurel Chiriță, unul dintre profesorii care i-au însoțit pe elevi la întâlnirea cu cei doi consilieri, le-a explicat de ce alegerea liceului este mai degrabă o decizie care se ia împreună cu părinții, după perioada petrecută în gimnaziu în care puțini elevi au șansa cu adevărat să-și descopere pasiunile printre disciplinele studiate, accentul punându-se preponderent pe cele două discipline de examen: Limba Română și Matematică. La liceu lucrurile se schimbă însă, iar primii ani de liceu ar trebui rezervați cunoașterii și descoperirii domeniului cu adevărat de interes.
„Cele mai bune decizii se iau la începutul clasei a XI-a, când 80% dintre dumneavoastră luați hotărârea cea mai înțeleaptă. Până atunci, lăsați plăcerea, cunoașterea, să-și facă efectul, pentru că altfel întâmpinați dificultăți. Dificultățile sunt majore și vă dau acum exemplul negativ de la Politehnica București, unde aproximativ 30% dintre studenți nu pot să termine anul I. Este foarte clar că decizia n-a fost cea mai bună. Aici vă rog să fiți foarte-foarte atenți din punct de vedere al profesiei. Aici n-aveți voie să greșiți. Aici trebuie să mergeți în primul rând cu dumneavoastră în gând foarte bine și să aveți și partenerul de acasă, mama și tata, lângă dumneavoastră în această decizie”, i-a sfătuit prof. Aurel Chiriță.
„Obiectivul nu este să intri la facultate, ci să faci o carieră din asta”
Orientarea profesională înseamnă mult mai mult decât răspunsul la întrebarea - „Către ce facultate să mă îndrept?”, au aflat elevii. Este o decizie pe care tinerii să o adopte strict pentru ei, chiar dacă vor fi influențați de părinți, de prieteni și de profesorii lor care le cunosc poate cel mai bine aptitudinile.
„În definitiv, decizia finală este doar a voastră și trebuie să fie clar luată pentru voi. Nu vă duceți să faceți o carieră pentru mama sau pentru un profesor. Faceți o carieră strict pentru voi”, le-a spus tinerilor psih. Aurora Szocs, consilier școlar.
Contează, atunci când alegi, cum formulezi decizia. „Obiectivul nu este să intri la facultate, obiectivul este să ieși din facultate și obiectivul este să faci o carieră din asta. Facultatea durează trei ani, master-ul doi ani. Obiectivul nu este să stai în facultate trei ani, obiectivul este să faci această carieră poate nu toată viața, pentru că se schimbă lucrurile, dar obiectivul este să faci o carieră în domeniu. (...) Deci, cum formulăm obiectivul? <Vreau să fac o carieră în...>. Contează cum vă stabiliți acest obiectiv. Sunt foarte mulți tineri care după primul an de facultate renunță, pentru că nu fac față sau pentru că își dau seama că nu se pricep la așa ceva și nu ar putea să facă lucrul acesta. Mulți tineri termină facultatea și nu-și găsesc un loc de muncă în domeniu și atunci renunță la toate studiile. Nu ăsta este obiectivul. Orientarea școlară și profesională nu presupune să te-nvețe să te duci la o facultate, ci să te pregătească pentru întreaga viață”, le-a explicat consilierul Aurora Szocs.
Cea mai importantă întrebare
Faptul că au ales potrivit profilul în cadrul liceului îi conduce mai ușor pe mulți tineri către facultatea sau domeniul care îi va împlini. Drumul poate fi alteori mai greu, însă important este, au aflat elevii, să afle în primul rând ce le-ar face plăcere să facă pe termen lung și către asta să se îndrepte.
„Ce vreau eu de la voi este să gândiți pe termen lung. Aveți posibilitatea să vă informați din foarte multe domenii. Aveți posibilitatea să căutați voi. (...) Decizia aproape finală este un conglomerat de decizii pe care le luați”, au mai aflat elevii.
Pe ce să-și bazeze decizia finală? Pe o seamă de aspecte care țin de ceea ce le trezește interesul, dovedesc aptitudini, le face plăcere și ar putea să facă pe termen lung fără să considere a fi o corvoadă.
Inclusiv orașul în care urmează să studieze trebuie ales cu atenție, le-a explicat consilierul Aurora Szocs, asta pentru că de cele mai multe ori se întâmplă ca acela să fie orașul în care își vor dezvolta cariera. Mergând de la această idee, în liceul în care psih. Aurora Szocs își consiliază elevii s-a dezvoltat chiar un proiect în care elevii merg în vizită în diverse orașe universitare din România, pentru a vedea careeste cel care li se potrivește.
„Foarte puțini pleacă după facultate din orașul în care au făcut facultatea. De ce? Pentru că se obișnuiesc acolo, pentru că și-au făcut relații acolo, pentru că își construiesc un viitor acolo”, a precizat Szocs.
„Cine ești tu, ce ți se potrivește?” este o altă întrebare importantă la care, au aflat elevii, pot găsi răspuns și singuri pe site-uri specializate unde pot completa baterii de teste. Astfel pot afla, dacă încă nu sunt lămuriți, la ce sunt buni, ce interese etc..
„Pe partea de interese, o platformă gratuită și foarte bună este la Universitatea din Timișoara. Puteți să intrați pe platforma de la Universitatea de Vest și veți vedea o listă întreagă pentru care voi ați fi potriviți din punct de vedere al aptitudinilor și intereselor. Și este un pas de pornire”, a adăugat consilierul.
Poate cea mai importantă întrebare la care tinerii să își răspundă, și care îi poate orienta, este „Ce-ți plăcea să faci când erai mic?”, iar asta pentru că, alegând un domeniu în care faci lucrurile cu foarte mare plăcere, munca de zi cu zi nu va fi o corvoadă, le-a mai spus psihologul.
De unde pornește indecizia
Elevii au aflat că firesc este și să fie indeciși și că această indecizie vine fie din teama de eșec, fie din teama de necunoscut. Sunt elevi care încă nu aflat la ce sunt buni, ce li se potrivește, iar aici e vorba de frica de necunoscut, dar și elevi care au rezultate bune la toate disciplinele și se tem că alegerea pe care o vor face s-ar putea să nu le pună suficient în valoare calitățile.
Decizia cu privire la carieră ar trebui să fie luată în clasa a XI-a, a întărit și psih. Aurora Szocs, pentru că astfel vor avea suficient timp pentru a pregăti admiterea, clasa a XII-a fiind o perioadă destul de aglomerată, cu pregătirea pentru BAC, petreceri de majorat, poate pregătire pentru obținerea permisului de conducere etc., astfel că o decizie adoptată în grabă s-ar putea dovedi în scurt timp nepotrivită.
„Căutați să vă motiveze ceea ce alegeți, să vă placă ceea ce vreți să faceți. Știu, banii sunt foarte importanți, însă nu sunt cei mai importanți. Cel mai important lucru este să aveți un serviciu care vă placă, unde să vă regăsiți și să puteți să creșteți. (...) Nu faceți lucrurile doar pentru că este un trend sau se câștigă foarte mulți bani. Puteți să câștigați foarte mulți bani făcând ceea ce vă place. Important este ca motivația să vină din sufletul vostru”, le-a spus la rândul său consilierul Speranța Mihalcea.