Ultimul sas din România care mai face cahle tradiționale de sobă: „Pentru noi, cei rămași, s-a dărâmat o lume”
0În Cisnădioara un sat din Cisnădie Sibiu trăiește ultimul artizan sas care mai confecționează cahle tradiționale - elementele de ceramică folosite pentru construcția și decorarea sobelor. Se numește Michael Henning și este nimeni altul decât poștașul satului.
Meșterul de cahle trăiește în satul aflat la doar doi kilometri depărtare de Cisnădie și 12 km depărtare de municipiul Sibiu. Poștaș de 35 de ani a învățat de mic să confecționeze tot felul de decorațiuni pe care le vindea turiștilor pentru a face rost de bani de buzunar.
Este convins că a rămas ultimul ultimul sas din România care mai confecționează și decorează cahle ca pe vremea bunicilor. Mândru de munca sa, își împărtășește povestea și secretele unui meșteșug prea puțin cunoscut tuturor turiștilor care-i trec pragul, unii aduși de ghizii Programului „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de administrația publică județeană din Sibiu.
În însorita sa casă galbenă, de pe strada Argintului din Cisnădioara, deapănă amintiri despre crâmpeie din viața de odinioară a sașilor, comunitate respectată pentru hărnicie, pricepere și bună organizare.
„Pasiunea l-a transformat într-un apreciat producător de cahle tradiționale”
„Întâlnirea cu Michael Henning, poștașul din Cisnădioara, este o experiență plăcută, întrucât, pentru interlocutor, este un prilej excelent de a călători în lumea de altădată a comunității săsești ce popula odinioară localitatea menționată documentar încă de la 1223. În plus, pasiunea pe care o are față de artizanat, l-a transformat într-un apreciat producător de cahle tradiționale, pe care le confecționează și decorează manual”, dezvăluie cei care i-au făcut publică povestea prin intermediul rubricii „Oameni de poveste” postată pe pagina de socializare a administrației publice județene din Sibiu.
De la micile obiecte artizanale din copilărie la fabrica de covoare
Deși în copilărie confecționa tot felul de obiecte artizanale, Michael Henning și-a redescoperit pasiunea pentru prelucrarea lutului, abia după Revoluție, în contextul schimbărilor socio-economice și politice ale vremurilor.
„Încă de mic mă pricepeam la obiecte decorative. Mătușa mea era îngrijitoare la cetate, iar eu confecționam și vindeam turiștilor diferite decorațiuni. Obțineam „Taschengeld» frumoși”, își amintește Michael Henning despre perioada anilor ’70 - ‘80, când făcea bani de buzunar din mici obiecte realizate din lut, lemn sau flori uscate.
„Nu se ținea cont de oameni, conta doar producția”
Dar după liceu s-a angajat la celebra Fabrică de Covoare din Cisnădie, renumită în special în perioada comunistă, când covoarele de Cisnădie erau cunoscute pentru calitatea lor superioară, fiind exportate în numeroase țări și împodobind inclusiv Casa Poporului. De altfel, și astăzi, orașul găzduiește o fabrică de covoare care continuă această tradiție.
Cu toate acestea, n-a păstrat amintiri prea plăcute din acea perioadă: „Eram la Secția «Filatură» și lucram la întreținerea mașinilor. Erau acționate de niște curele de transmisie enorme, greu de găsit și de înlocuit. De nenumărate ori am ajuns la Urgențe cu colegi cărora le-a fost zdrobită mâna sau tăiate degetele. Nu se ținea cont de oameni, conta doar producția”.
De 35 de ani la „Postagentur Michelsberg”. „Înainte oamenii se bucurau”
Cu patru luni înainte de Revoluție, Michael Henning a decis să-și schimbe destinul angajându-se la Oficiul poștal din Cisnădioara: „În această lună fac 35 de ani de când sunt poștaș. Înainte, oamenii se bucurau când le intram în case, pentru că le aduceam scrisori și vederi de la cei dragi. De obicei, acum le aduc doar facturi, amenzi sau somații de plată. Asta este, vremurile se schimbă”.
Cât de mult s-au schimbat vremurile se observă privind satul vegheat de pe culmi de cetatea medievală care i-a dus faima - Biserica fortificată „Sfântul Mihail”. Aceasta este una dintre cele mai vechi biserici romanice din Transilvania, datând din secolul al XII-lea, și este cunoscută pentru peisajul spectaculos care o înconjoară.
În anii ‘80 aici locuiau aproximativ 1.300 de sași. După Revoluție, majoritatea și-au abandonat casele, grădinile și curțile pentru a-și clădi o nouă viață în Germania.
„În 1991, în Cisnădioara mai erau doar 200 de sași. Atunci, am realizat că pentru noi, cei rămași, s-a dărâmat o lume”, recunoaște Michael Henning.
Grajdul, transformat în atelier de producție
Schimbările au vizat și viața sa. În 1995, și-a redescoperit pasiunea pentru prelucrarea lutului: „Aveam cunoștințe în zona Corund din Harghita, care îmi arătau cum prelucrează lutul și-l transformă în obiecte de ceramică. Eu am decis să fac cahle de sobă. De ce? Pentru că nu avea cine să le mai facă”.
După cinci ani de perfecționare, de-a lungul cărora a citit cărți de specialitate, a experimentat diverse tipuri de lut, de matrițe și tehnici de ardere, în 1999, a transformat grajdul în atelier de producție. Și de atunci, scrie povestea cahlelor săsești pe care o duce mai departe în casa galbenă de pe strada Argintului din Cisnădioara, pe poarta căreia a scris - „Postagentur Michelsberg”.
Inscripția o înțeleg toți vorbitorii de limbă germană, inclusiv cei aproximativ 20 de sași care mai locuiesc astăzi în sat. Expresia „Postagentur Michelsberg” se traduce în română ca „Agenția Poștală Cisnădie”, „Michelsberg” fiind denumirea germană pentru orașul Cisnădie. Iar însorita sa casă atrage privirile tuturor trecătorilor.
„Tocmai am primit o cutie cu cahle vechi, pe care cineva a găsit-o în podul casei”
„Curtea este «rânduită ca la sași», iar în spatele ei se află un atelier și un showroom care găzduiește și cuptorul de ardere a cahlelor. Pe podea se află o ladă prăfuită”, mai dezvăluie oaspeții săi de la „Județ”.
Lada reprezintă un cadou: „Tocmai am primit o cutie cu cahle vechi, pe care cineva a găsit-o în podul casei”. Înăuntru sunt obiecte din ceramică învelite în ziare vechi.
„Hopa, un număr „Neuer Weg” din 1974! Are fotografii făcute de Fred Nuss. Doamne, ce om a fost!”, își amintește poștașul punând deoparte ziarul pentru a-l citi mai târziu.
„Desenele fac trimitere la ciclul vieții și, în esență, au un mesaj pozitiv”
„Îl va citi mai târziu, în tihnă, rememorând vremurile în care nimeni nu se mira că în Sibiu se vorbea germana pe stradă, la piață sau în autobuz. Vremuri în care talentatul Fred Nuss reușea să redea, prin fotografii alb-negru, vasta paletă de culori din viețile sibienilor”, mai spun oaspeții meșterului, în postarea de pe Facebook.
Tot de la ei aflăm că o parte din cahlele primite se vor număra printre exponatele care-i împodobesc pereții sălii de prezentare, pentru a se inspira din desenele vechi pentru viitoarele sale creații.
„Desenele fac trimitere la ciclul vieții și, în esență, au un mesaj pozitiv. Depinde de noi cum decidem să ne poziționăm în raport cu trecerea anilor. Trebuie să privim totul ca o normalitate, să învățăm din tot ceea ce ne oferă viața”, mai povestește artizanul sas.
„Lângă Cristuru Secuiesc este cel mai bun lut din România”
Și cum povestea unei sobe începe cu o bucată de lut, meșterul dezvăluie și cum dă viață acestuia: „Îl cumpăr de la un producător de lângă Cristuru Secuiesc, unde este cel mai bun lut din România. Apoi, cu un sucitor din lemn, îl întind în matrițe de ipsos, unde stă două zile la uscat. Urmează angobarea, adică aplicarea unui strat fin de lut, apoi prima ardere, la 850 de grade. Facem o pauză de 4 – 5 săptămâni, apoi pictez manual fiecare cahlă”.
Apoi cu mână sigură și infinită răbdare, trage linii fine pe suprafața alburie a cahlei care se transformă în floricele gri: „De la căldură, vor deveni albastre”.
Prim atingerea „magică” a ceramiștilor, la temperaturi mari, vopselele pe bază de cobalt devin albastre, iar cele cu oxid de fier ajung verzi. Odată picate, cahlele primesc o glazură și poposesc, din nou, în cuptorul încins la fix 1.050 de grade Celsius.
„La o sobă se folosesc în jur de 200 de cahle. Fiecare sobă are o poveste, iar eu socotesc că sunt precum oamenii: dau căldură doar dacă le îngrijești”, mai mărturisește meșterul - poștaș din Cisnădioara, Michael Henning.
Cahlele sașilor, parte integrantă a patrimoniului cultural transilvănean
Astăzi, cahlele sașilor sunt considerate obiecte de valoare istorică și culturală. Multe dintre ele sunt conservate în muzee și colecții private, iar tehnicile tradiționale de realizare a cahlelor sunt promovate și revitalizate de meșteșugari contemporani.
Cahlele realizate de artizanii sași din Transilvania au devenit remarcabile atât prin calitatea lor tehnică, cât și prin bogăția decorativă. Piesele de teracotă folosite la realizarea sobelor sunt parte integrantă a patrimoniului cultural transilvănean și reflectă tradițiile și influențele culturale ale comunității săsești.
Cahlele săsești ies în evidență prin decorațiunile lor cu motive geometrice, florale, animaliere sau religioase. În perioada medievală și renascentistă, erau frecvent utilizate scenele biblice, imagini ale sfinților și motivele heraldice. Cahlele puteau fi colorate în diverse nuanțe, cu smalțuri variind de la alb și verde până la albastru și galben.
Cahlele nu erau doar elemente decorative, ci aveau și un rol funcțional esențial în încălzirea locuințelor. Sobele de teracotă realizate cu cahle asigurau o distribuție uniformă a căldurii și mențineau o temperatură confortabilă în interiorul casei. În același timp, decorul elaborat al cahlelor aducea un plus estetic încăperilor.
În Transilvania, multe biserici și case săsești păstrează sobele de teracotă originale, decorul acestora fiind o mărturie a artei și culturii sașilor. Un exemplu celebru este soba de teracotă de la Biserica Fortificată din Biertan, decorată cu cahle frumos ornamentate.
Și dacă Michael Henning susține că este ultimul artizan sas care mai confecționează cahle ca pe vremea bunicilor, trebuie spus că nu este singurul care mai face astfel de produse în Transilvania. Mai există câțiva meșteșugari și ateliere care duc tradiția mai departe. În ce măsură mai respectă tehnica de odinioară, ori au adaptat-o vremurilor și cerințelor de astăzi, este greu de spus. Printre ele se numără „Atelierul de ceramică de la Sibiu”, în care meșteșugari precum familia Schuster au fost implicați în fabricarea cahlelor tradiționale de sobă, „Atelierul de ceramică din Mediaș”, atelierele din Bistrița-Năsăud și atelierele de ceramică din Sighișoara.
Se încarcă comentariile...
