Secretele scoarțelor din Oltenia de sub Munte. Le știe Rodica de la Costești, creatoarea zăvelcii cu 85.000 mărgele FOTO
0Țesătoarea Rodica Crăcană din Costești (Vâlcea) practică arta țesutului de mai bine de trei decenii și jumătate. Ea este recunoscută ca fiind o creatoare inspirată de carpete, scoarțe și trăistuțe din lână în culori naturale, precum și de piese de port popular.
Potrivit specialiștilor din cadrul Centrului Creației Vâlcea, Rodica Crăcană se numără printre creatorii populari compleți, care cunoaște și aplică toate procedeele de valorificare a lânii de oaie până la produsul finit: tuns, spălat, colorat, dărăcit, tors, țesut.
Scoarțele, macaturile și trăistuțele din lână sunt realizate în culori naturale, în combinații de alb-negru, roșu ori gri, pigmenți de culoare obținuți din foi de ceapă roșie și galbenă, flori de tei, cafea, varză roșie etc.
Țesătoarea din Vâlcea a dezvăluit pentru „Weekend Adevărul“, de-a fir a păr, secretele unui meșteșug pe care puțini îl mai cunosc.
Zăvelcile cu 85.000 de mărgele
S-a specializat exclusiv pe realizarea țesăturilor de interior, dar a creat de-a lungul timpului și piese de port popular, precum ii și zăvelci țesute.
Cea mai cunoscută dintre isprăvile de acest gen este o zăvelcă – adevărată capodoperă a costumului popular de Costești – în care a încorporat aproximativ 85.000 de mărgele.
Zăvelca reprezintă o piesă a portului popular femeiesc formată din două fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poartă una în față și alta în spate, deasupra fustei.
Iar zăvelca Rodicăi Crăcană este o piesă vestimentară cu greutate, la propriu și la figurat, fiind cea mai spectaculoasă dintre realizările de acest gen, creată în urmă cu mai bine de un deceniu.
„Într-o iarnă am țesut-o și-n altă iarnă am făcut mărgelele doar pentru o singură piesă. A durat atât de mult fiindcă nu se poate lucra întruna, este vorba despre multă migală. Ochiul îți obosește mult prea repede pentru o astfel de lucrare. Am făcut câteva astfel de piese ca să rămână în urma mea, că nu se știe cine va mai lucra așa ceva“, a povestit Rodica Crăcană.
Țesătoarea a mai amintit și faptul că în zonă perechea de zăvelci întotdeauna a fost formată din două piese diferite între ele: „La noi în zonă se poartă zăvelci diferite: în față cu mărgele și în spate cu roșu“.
Meșteșug deprins acasă, desăvârșit la școală
Rodica Crăcană a învățat să țeasă acasă, dar a deprins și alte taine speciale în cadrul școlii speciale urmate.
„Am deschis ochii, cum s-ar spune, pe războiul de țesut al mamei. Când eu am apărut pe lume, mama era cea care țesea. Prin urmare, cunosc acest meșteșug de când mă știu. Cu toate acestea, m-am specializat în această meserie. După ce am terminat școala la Costești Vâlcea, apoi la Horezu, când s-a înființat Fabrica în Treapt - Horezu, ca să ne putem angaja, a trebuit să facem cursurile de țesători. Așa am ajuns la Iași. Și ce nu m-a învățat bunica, am aflat la școală. Mi-a plăcut foarte mult țesutul la război, îndeletnicire pe care am învățat-o cu mare drag“, avea să mai recunoască femeia meșter popular.
Războiul de țesut, zestre de la bunica
Pe când fiica ei cea mică avea doar un an, a primit ca dar de zestre de la bunica sa războiul de țesut, pe care l-a așezat la loc de cinste în casă: „La început am lucrat doar pentru mine, apoi și pentru vecini și, încet-încet, am căpătat experiență și încredere. Ce nu am știut le-am întrebat pe mama, pe bunica, pe femeile în vârstă din sat. Așa am acumulat cunoștințe atât în arta de a lucra la război, cât și în domeniul țesutului“.
De când și-a adus războiul de țesut în casă, de mai bine de trei decenii și jumătate, se află în același loc din cameră, nu a fost niciodată mutat: „De atunci lucrez efectiv, dar meșteșugul l-am deprins în copilărie, de la bunica, apoi de la mama, și în final la școală. Meseria mea de bază este cea de țesător mecanic. Am lucrat și pe războaie de țesut industriale, nu doar manuale, precum cel de acasă. Majoritatea produselor mele sunt făcute la război, se urzește pe dimensiuni atât cât îmi trebuie. Am și produse făcute la gherghef, dar prea puține... Îmi place foarte mult ce fac, fac acest lucru mai mereu, cu pasiune și dedicare“.
Diferența dintre scoarțe, covoare și macaturi
Însă dincolo de ii, zăvelci și trăistuțe, Rodica Crăcană a devenit cunoscută de-a lungul timpului pentru scoarțele oltenești pe care le realizează. Cu această ocazie am aflat și noi care este diferența dintre covoare, scoarțe și macaturi.
„Este diferență între covoare și scoarțele oltenești. Ce fac eu, de fapt, sunt scoarțe. Covoarele se fac practic la gherghef, au cu totul altă țesătură, se cos la război, pe vertical, în timp ce scoarțele se țes pe orizontal. În plus, covoarele sunt mai groase. Cu toate acestea, și scoarțele, chiar dacă sunt un pic mai subțiri, se pot pune și pe jos, dar și pe perete, pe pat, unde vin două părți unite. O altă diferență este că pe covoare se țes flori. Există diferențe și între scoarțe și macaturi. Macaturile sunt în două culori, lucrate cu ițe mai multe. Eu am realizat macaturi cu zeci până la peste 100 de ițe pănate (cu pene sau flori). Macaturile, în schimb, sunt pentru a îmbrăca pereții“, ne-a dezvăluit artista.
Tot de la țesătoare am mai aflat că în zona Costești și nu numai, spre exemplu, scoarțele erau purtate și la sărbătoare, ca piese vestimentare: „Nașul și cu mirele mergeau prin sat, purtând pe deasupra niște scoarțe mai înguste și lungi, ca să cheme oamenii la nuntă sau la cununie“.
„Număr firele, ca modelul să iasă ca o carte deschisă“
Femeia artizan ne-a dezvăluit și multe alte secrete ale acestui meșteșug care altădată se practica în aproape fiecare casă, dar ale cărui taine între timp s-au uitat: „Iau lâna primăvara de pe oi, o spăl, o scarmăn, o aranjez și mă duc cu ea la tors, la Vaideeni (Vâlcea), unde este un darac de lână și iasă produsul finit, cu care lucrez eu. Urzesc bumbac sută la sută și lucrez cu lână sută la sută. Deci iau lâna de la zero și ajung la produsul finit“.
Chiar dacă are propriile oi, recunoaște că acestea nu sunt suficiente pentru nevoile sale, motiv pentru care apelează pentru lână și la vecini, dar și la ciobani: „Îmi dau voie să aleg lâna pe culori. Să vă mai spun un secret al meseriei: oaia neagră din turmă, în primii doi-trei ani de viață, are lâna neagră, apoi, în timp, se mai deschide, se transformă în maroniu, capătă și fire albe sau gri și se mai decolorează, exact cum omul încărunțește. La fel, la oile albe se întâmplă viceversa, când îmbătrânesc le apar fire negre, de aceea vedeți, în articolele țesute, nu alb complet, ci un pic de gălbui, dar și fire gri în țesătură. Tocmai în asta constă farmecul lucrului de mână, nu iese perfect ca la fabrică! Eu număr firele, ca modelul să iasă precum o carte deschisă“.
Tainele culorilor folosite în țesături
În privința culorilor folosite, Rodica Crăcană susține că urmărește ca acestea să fie cât mai naturale și să reziste cât mai mult în timp: „Observ culorile peste tot în jur, cum se asortează și se completează, și mă inspir. Ca să obțin culoarea verde, spre exemplu, lâna albă o fierb în varză roșie, apoi îi pun un întăritor – piatră acră, oțet sau zeamă de varză, ca să nu iasă culoarea. Maroul deschis îl obțin cu ajutorul foilor de ceapă uscată“.
Cunoscută drept păstrătoare de tradiții, vâlceanca recunoaște că a încercat să nu se îndepărteze prea mult de modelele din zona de baștină, motiv pentru care a adaptat culorile în așa fel încât să nu se abată de la natural: „Am vopsit chiar și cu zaț de cafea. Dar chiar și când am vopsit chimic, m-am străduit să fac în așa fel încât să se păstreze culorile după ce produsul e spălat, călcat, cel puțin 100 de ani. Dar nu toate culorile reușesc să-mi iasă așa cum mi-aș dori, motiv pentru care o mică, foarte mică parte din ele, cele pe care le vedeți foarte vii, foarte aprinse, trebuie să le ajut cu puțin colorant chimic“.
Mai mărturisește că în ceea ce privește culorile naturale acestea sunt alb, gălbui, maro, negru, corai și bej: „La verdele mai aprins, spre exemplu, amestec albastru cu galben, și un pic de chimic, ca să fac culorile să râdă. Ideile îmi vin în timp ce lucrez, contează și starea sufletească. Când sunt bine dispusă, pun culori care zâmbesc, când sunt tristă, culorile sunt mai pământii. Am reușit să trec prin pandemie lucrând. Dar pentru că am și serviciu, sunt nevoită să țes doar noaptea, pe zi trebuie să întrețin și gospodăria“.
Ca nuanțe, Rodica Crăcană folosește mult alb, roșu, negru și gri: „Înainte, în zona noastră, se țesea în mod special pe culoarea roșu. Dar le-am adaptat, ca să fie mai ușor de întreținut, să nu iasă culorile“.
Tradiția, încă apreciată, dar la mâna banilor
Ne-am interesat și de prețurile practicate și am aflat că acestea variază în funcție de dimensiune, de lucrătură, de complexitate, de material: „Dacă ar fi să socotesc lâna și munca mea, ies mereu în pierdere. Dar la unul îmi scot materialul, la altul munca și așa mergem mai departe. Am făcut un standard însă, în urmă cu vreo cinci ani, dacă nu mai bine, și am zis că prețul ar trebui să fie undeva în jur de 150 de lei/metru liniar. Cu cât este un model mai des, spre exemplu, mai mărunt, cu atât timpul dedicat pentru conceperea lui este mai mare. Depinde și de finețea firului, care iarăși este un element care nu ține de mine, ci de cum iese la tors, la darac“.
„Dacă ar fi lucrătura aceasta manuală apreciată și la noi, la fel ca peste hotare, aș face oricum același lucru, cu același mare drag. Oricum fac asta, dar poate atunci aș lucra mai mult. Dar dacă aș fi lăsată doar să țes, numai asta aș face“, recunoaște Rodica Crăcană despre pasiunea cu care realizează scoarțele oltenești și nu numai.
Cu toate acestea, susține că nu duce lipsă de clienți, de fapt, nu a dus niciodată: „Nu pot să spun că acum e mai bine sau înainte era mai bine, pentru că tot timpul munca mea a fost apreciată. Nu știu dacă pentru felul în care am lucrat, ori pentru că fac produse de calitate, ori și una și alta. În ciuda vremurilor, a tehnologiei, a industriei, omul încă apreciază lucrul de mână. Dar totul este până la bani. Aș putea, recunosc, să realizez și alte modele, mult mai sofisticate, dacă nu ar fi limita dată de bani. Pot să lucrez și la comandă, ceea ce își dorește clientul, dacă vrea ceva mai special, pe lângă creațiile proprii. Am și alte modele, am fotografii, după care clientul se poate inspira“.
Migală, cuvânt de ordine
Am mai aflat și lâna diferă de la rasă la rasă de oaie și prin urmare nu poate fi folosită orice lână, este nevoie de o îmbinare ca să iasă produsul finit perfect: „Dacă am lână numai țurcană, spre exemplu, nu iese la mașină, de aceea trebuie să combin felurile de lână. Pentru că lâna aspră nu se lipește. Și nu trebuie să se vadă urzeală, culorile trebuie să apară ca și când ar fi pictate. La covoarele oltenești merge să folosești și lână mai aspră, pentru că se lucrează altfel. Mie, în schimb, trebuie să mi se vadă bine firul lipit, că altfel urzeala arată urât, din punctul meu de vedere“.
Timpul petrecut pentru a realiza o lucrare diferă și acesta în funcție de dimensiuni: „Este greu de spus cât timp îmi ia să fac o scoarță. Plus că mie, fiind specialist, îmi ia altfel decât i-ar lua altuia care este amator și lucrează din când în când. Pot să fac într-o zi doar o jumătate de metru sau pot să fac o scoarță doar în jumătate de zi. În realitate, însă, îmi ia cam o săptămână, dacă nu am urzit și nu am pregătit războiul. Dar, dacă am totul pregătit: materia primă, mâncare făcută, treburile prin gospodărie - ca să nu am grija lor, să nu merg nici la serviciu, o termin în trei zile. Dar pentru asta trebuie să lucrez de la 05:00 dimineața la 12:00 noaptea, doar cu pauzele de masă și un pic de mișcare, ca să nu anchilozez. Ceea ce nu se întâmplă, în realitate“.
„Lucrările mele au ajuns în 70% dintre țările lumii“
Mulți dintre clienții țesătoarei Rodica Crăcană sunt oameni care vin în concediu, prin România, din străinătate: „Dau comandă, stabilim de comun acord modelul și anul următor, când se întorc în concediu, vin și își ridică produsul“.
Astfel se explică faptul că scoarțele realizate în „Oltenia de sub Munte” au ajuns în toate colțurile lumii: „Lucrările mele au ajuns prin întreaga lume, poate nu în toate țările, dar cred că în 70% dintre ele. Toți cei care vor să mă găsească pot să vină direct la mine acasă, în Costești, Vâlcea. Stau chiar în centrul comunei. Pot să vină să întrebe de Rodica care face țesături, de altfel sub denumirea «Rodica țesături» mă găsiți și pe Facebook. Tot acolo postez și evenimentele la care particip și fotografii cu produsele mele... Nu știu dacă tot ce am lucrat de-a lungul timpului adunat ar încăpea într-o cameră. Cert este că îmi place să lucrez. E munca mea de noapte. Recunosc însă că cele mai apreciate dintre lucrările mele au fost cele realizate pe alb, în culori naturale“.
Se încarcă comentariile...
